Veșnicia de la sat

Septimiu Moga, economist

Text scris de: Septimiu Moga, economist 

“Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.”

Aşa spunea poetul Lucian Blaga, pe vremea când satul era „leagănul devenirii noastre”. De acolo au plecat marile valori ale culturii noastre, chiar şi marile valori ale economiei noastre. Acolo, distanţa dintre relativitatea noastră cotidiană şi absolut era aproape insesizabilă. Acolo timpul trecea în ritmul anotimpurilor şi nu în submultiplii secundelor de astăzi, care ne fac respiraţia mai accelerată, ne fac inima să se zbată în piept pentru o nanosecundă pierdută în cosmosul digital mai mult sau mai puţin virtual. Atraşi de imaginile colorate din iluzia înşiruirilor binare, nu observăm cum merii din livada de la ţară se usucă şi cad asemenea unor soldați disciplinați, răpuși de rafala invizibilă a zeului Cronos. Nu observăm că dealurile odată împădurite care ascundeau personajele imaginare din poveştile copilăriei omului vin la vale lipsite de podoaba de fag, stejar sau brad, scoţând la iveală stânci albe asemeni unor fosile sinistre. Nu observăm că pe râurile reci nu mai caută nimeni grăunţele de aur, că moara tace, că pereţii caselor de la geamul cărora bunicii îşi aşteptau nepoţii să-i colinde, s-au dizolvat ca și ei în ploaia secundei de azi.

Uităm noi veșnicia copilăriei devenirii noastre?

În încercarea noastră de a ieși din cotidianul  citadin, mergem la țară în timpul de răgaz să respirăm puțin din aerul mai curat de acolo. Ne ducem cu noi telefoanele mobile, sistemele audio, televizoarele sau calculatoarele pentru a nu uita evenimentul zilei, secundele pierdute în exercițiul nostru de respirație. Ne ducem acolo și o parte din confortul nostru urban, cărămizile poroase care ne țin de cald când iarna se coboară pe ulița satelor, termopanele excentrice din cutiile noastre de chibrituri în care trăim, arhitectura impersonală sau globalizată. Facem eforturi financiare semnificative pentru consumul unei guri de aer, dar observăm că doar natura ne mai îndeamnă la visare.

Satul de azi este un compus eclectic de modernism rustic, puţin crâmpei de tradițional și degradare. Edificiile publice sau cele ecleziastice sunt de asemenea marcate de schimbările sociale și etnice ale satului românesc. Vechi biserici de piatră se degradează, în timp ce lăcașe de cult  noi se înalță strălucitoare. Pensiuni impersonale, magazine sătești părăsite, case din lemn și pământ afundate în uitare, case cu toate caracteristicile vilelor urbane se învecinează cu depozite de lemn sau materiale de construcții iar vis a vis niște panouri ne arată locul de plecare al autocarelor spre Dublin, Madrid sau Milano. Ceva lipsește, ceva a părăsit satul ardelean.

Venit de la oraș îmi este greu să înțeleg rosturile satului, profunzimea vieții simple, scurgerea molcomă a timpului, dar simt lipsa inimii ce ar trebui să bată de undeva din adâncuri. Cu urechea îmbolnăvită de zarva metropolitană îmi este greu să ascult iarba cum răsare, și să ascult inima ce bate din adâncuri de care pomenea Lucian Blaga. În fântânile săpate odinioară nu se mai văd zodiile şi stelele de care pomenea poetul. Atunci cad în patima urbană a abstractului.

În cadrul proiectului Băncii Naționale a Românei, “Să vorbim despre bani și bănci”, și profitând de proiectul mai larg al asociației Child and Youth Finance, intitulat Global Money Week, am încercat să împărtășesc copiilor din mediul rural ceva din știința mânuirii banilor. Ediţia din acest an a avut ca moto: „învaţă, economiseşte, câştigă”. În contextul în care şcoala românească şi societatea românească în ansamblu se află în faţa unor provocări mari ale contemporaneităţii proiectul Băncii Naţionale capătă o importanţă mai mare. Celor care astăzi încep şcoala, lumea de mâine le va solicita abilităţi pe care doar le bănuim, iar sofisticarea sistemelor băneşti şi de plăţi este doar una dintre marile nevoi care ar trebui acoperită în scurt timp. Banii au fost mereu un instrument pe care cei iscusiți l-au folosit în avantajul lor. Pământul țării este plin de valori materiale, spirituale, umane pe care generația viitoare trebuie să le întrebuințeze pentru a crea noi valori. Iar banii sunt un bun intermediar.

Din păcate, un studiu efectuat în 2015 de Standard & Poor’s intitulat Global Financial Literacy Survey a relevat pentru ţara noastră un nivel foarte scăzut al educaţiei financiare. Numai 22% dintre participanţii din România la cercetare au răspuns corect la cel puțin trei din cele patru întrebări care se refereau la inflaţie, dobânda simplă, dobânda compusă şi diversificarea riscului. În ierarhia privind ponderea răspunsurilor corecte, țara noastră s-a clasat pe locul 123 din 144 de țări incluse în sondaj.

Românii, potrivit analizei, înțeleg foarte puțin rolul diversificării riscului financiar (22%), sau ceea ce înseamnă și cum se calculează o dobândă simplă sau una compusă (37%, respectiv 25%). Poate că experiența dobândită în perioada destul de lungă în care România s-a confruntat cu o inflație semnificativă a fost motivul pentru care românii i-au înţeles destul de bine efectele (45%). Cu siguranță, mediul rural este  foarte expus  excluziunii financiare. Cei peste 400 de copii care au vorbit cu noi despre bani și bănci în acea săptămână reprezintă prea puțin din masa mare de copii ai județului Cluj, iar o oră este prea puțin pentru a le arăta tainele lumii misterioase a banilor.

După cum spunea istoricul Paul Johnson: “Există, de fapt, o analogie foarte strânsă între cuvinte și monede, care sunt în mod fundamental creații umane. Un cuvânt abia făurit are obiectivitatea și inocența unui ban nefalsificat. Mânuit de oameni, este supus curând procesului de inflație sau deflație și dobândește caracteristici morale sau imorale.” Educația financiară se face prin cuvinte care nu trebuie să corupă, care trebuie să deschidă un drum spre o altă creație umană, spre un alt cuvânt. Și cine ar putea educa mai bine copii decât banca de emisiune, pentru a pune o relație de congruență între cuvânt și bani?

În urmă cu mai bine de un veac, fiii satului ardelean veneau la sat să-l  învețe pe țăran și pe copiii acestuia cum să folosească mai bine banii și plugul pentru a avea parte de pământul primit după scăparea din șerbie. Oamenii aceștia au creat bănci la sate, au scos țăranul român din sărăcie și din neștiința de carte, l-au învățat să vândă mai bine, să-și folosească avuția pentru a crea avuție. A fost o frumoasă simbioză între bancheri și oamenii satului. Comorile nu mai stăteau ascunse în minele de aur ale Apusenilor ci în potențialul infinit al minții umane potențate de învățătură. Acești apostoli ai emancipării economice a țăranului român au devenit adevărate icoane ale satului cu un veac înainte.

A economisi este aproape un instinct uman, dar economisirea, după cum arăta ilustrul economist Keynes, nu mai este o virtute, ba mai mult, poate să devină un viciu dacă aceste economii nu sunt folosite în mod eficient prin investiții. A investi înseamnă curaj, înseamnă asumare a unor riscuri, înseamnă ponderare și știință, mai mult decât o simplă tezaurizare a unor valori, dar și un mod din ce în ce mai ingenios de a mobiliza bani și capitaluri. Știința investiției astăzi înseamnă bani, pricepere, noroc și acoperirea neșansei. Statele încearcă să confecționeze sisteme financiare cât mai sigure, dar la fel ca și timpul, și siguranța înseamnă bani.

Economistul francez Paul Bairoch arăta că în Anglia revoluției industriale capitalul necesar pe cap de muncitor din industrie era egal cu circa patru luni de salariu. La începutul secolului XIX în Franța, acest capital a crescut la șase până la opt luni de salariu. În Statele Unite ale Americii, la jumătatea secolului trecut, indicatorul crescuse la nivelul salariului pe douăzeci și nouă de luni. Dacă ar fi să urmărim tendința, putem să ne imaginăm că în România de azi este nevoie de ani buni pentru economisire și acumulare. Investiţia se poate realiza prin idei strălucite sau prin asociere, prin mecanisme economice complexe, care să  mobilizeze resursele majore potențiale ale satelor din Apuseni. În acest fel, tânăra generație va căpăta prosperitatea meritată prin câștig.

Pornind de la sat, de la copiii de azi care se mai bucură de gustul adevărat al mărului din livadă, de apa rece de izvor, de poveștile din pădurile dese de brad, de miracolul învierii de mica biserică de lemn ce miroase a veșnicie, cunosc cu siguranță tradiția, frumusețea autentică iar toate acestea vor dăinui prin ei. Și asta pentru că ei vor azvârli în brazdă mirabila sămânță.


Publicitate

Postaţi un comentariu