Vacanță pentru viață

Ruxandra Hurezean, jurnalist

Pe vremea ministrului Spiru Haret, când s-au stabilit vacanțele, un lucru de care s-a ținut seama a fost economia țării. Cum pe atunci România era o țară agrară, elevii au primit o ditamai vacanță de vară, tocmai ca ei să stea cât mai mult la muncă pe ogoare alături de părinți, poate să prindă și strânsul recoltei.

Dar de atunci au mai trecut vreo sută de ani. Între timp, România  a fost industrială, apoi și cu o perioadă când s-a tras iar tare pe agricultură ca să ne plătim datoriile, așa că vacanțele de vară au trecut neobservate, ba chiar au prins bine pentru heirupul recoltei la hectar.

Nici după ce haosul s-a instalat definitiv și profund în economia noastră, nimeni nu s-a gândit să ajusteze vacanțele, să le adapteze noilor realități și anume că foarte puțini copii, dintre cei foarte puțini români, mai lucrează în agricultură.

Dar iată că a gândit viața pentru noi. În vara acesta, umblând cu scopuri jurnalistice,   am dat cu ochii de copiii care trebăluiau pe te miri unde. Unii la cules de fructe de pădure, alții ștergeau mesele la terase sau răspundeau la telefon într-un hotel, ori serveau la mese cât era ziua de lungă. Întreb în stânga și-n drepta și aflu că tot mai mulți elevi merg și se angajează pe timp de vară, lucrează ce pot, unde pot, numai să primescă un ban și să nu moară de plictiseallă, cu ochii în tavan, toată vara. Poate și modelul american de work and travel i-a influențat dar cert este că , dacă mergeți la terase în Hașdeu, la stațiunile de lângă Cluj sau prin supermarketuri îi vedeți trebăluind, cu șorțuleț și bonetă, împovărați cu responsabilități de oameni mari și cu toate cuvintele din vocabular necesare să servească impecabil noua economie bazată pe servicii.

Unii au normă redusă, alții lucrează toată ziua, poate fac naveta cu microbuzul sau cu bicicleta, așa cum făcea unul din județul Alba, 20 de kilometri până la cabana unde era băiat bun la toate, deși nu-și terminase încă școala. Vroia să mergă la facultatea de geografie, să se facă ghid sau profesor. Munca de jos îl călise, vorbea frumos, cumpănea cuvintele și-i mergeau picioarele ca la circ printre mese. Dacă stai de vorbă cu ei, n-o să-i descoperi încântați, dar nici bosumflați, vor fi având un of în prima frază, dar apoi afli că le place. Cineva se bazează pe ei, cineva are nevoie de ei , fac bani pentru ieșirile de weekend, fac bani pentru anul școlar care va începe și cunosc oameni noi în fiecare zi, sunt lucruri care pentru ei contează și cântăresc în bagajul subțire al vieții.

Profesorii apreciază la rândul lor munca elevilor de peste vară, îi găsesc mai maturi, mai responsabili. Familia, prietenii, chiar și atunci când fac mișto, au un soi de admirație invidioasă în spatele cuvintelor înțepătoare.  Fără chiar să facem noi ceva, copiii noștri au luat-o înaintea sistemului și singuri merg spre ce au aflat că trebuie: îndemânare pentru viață. Munca de fiecare zi, multă vreme disprețuită, ea redevine un suport pe care se clădește din nou. Dacă după comunism, ca o reverberație a ideologiei defecte, munca era o rușine și se umpluse lumea de diplome inutile, contactul cu Vestul, cu buzunarele goale și cu economia de consum i-a adus din nou cu picioarele pe pământ. Nu știu dacă biserica are vreun rol, nu sunt sigură nici că familia a fost un factor decisiv, cred mai degrabă că dorința de a  avea ceva al lor și libertatea pe care ți-o dau proprii bani a contat foarte mult.

Societatea ar trebui să folosescă acest prilej, să profite de momentul în care elevii și studenții se uită cu simpatie la vacanțele de lucru, pentru a îmbunătății sistemul și a face reguli care să ușureze munca lor.  Să conceapă bonusuri și recompense care să-i încurajeze, nu să-o descurajeze sau să le complice viața.

Angajatorii, și ei, ar trebui să intuiască faptul că experiența tinerilor elevi la ei în business este mai mult decât o muncă de rutină retribuită modest, este o lecție de viață care dacă se dovedește neplăcută, va purta vina, poate, de a rata o viață.

Mie îmi vine, de câte ori văd un elev muncind, să-mi scot pălăria.


Publicitate

Postaţi un comentariu