Umor în canicula verii

Nu ştiu de ce, dar ceva se întâmplă cu preşedintele nostru în această vară caniculară. O fi căldura de vină? Că şi-a făcut parte de concedii multe, unele neştiute, altele în ţară sau în cele depărtări, e opţiunea domniei sale şi i-o respectăm. Ceea ce ne cam pune pe gânduri şi ne cam nelinişteşte sunt două lucruri, ce nu pot fi trecute cu vederea. Primul: domnia sa se preocupă, exagerat după opinia noastră, de condiţiile de securitate ale sale şi ale caselor, vilelor, palatelor de protocol, de lucru sau de vacanţă. N-am zice că preşedintele Klaus se vrea, parcă un Rege Soare de Dâmboviţa., dar prea cere ca toate edificiile pe unde trece să strălucească şi să aibă o securitate fără egal. De ce această obsesie? Spaimă? De ce această teamă? Ce se vede de la distanţă ?!

E vară. Sunt călduri mari, aşa că încercăm şi să înţelegem, şi să zâmbim, căci suntem urmaşii lui Nenea Iancu, fie şi în două fraze. Obsesia amintită îmi aduce aminte de alte situaţii similare ale împăraţilor romani. Sigur, atunci se murea mult mai repede şi mai uşor. Unul dintre împăraţi, Lucius Melius Commodus, a domnit între 180-193 e.n. Ne spune Dio Cassius, cronicarul vremii, că Lucius purta barbă mare şi plete; pe ele presăra pulbere de aur şi atunci când bătea soarele pe chipul lui părea celor din jur un zeu. (Aşa vrea preşedintele nostru să strălucească palatele lui, chiar dacă asta costă cam mult?!

Nu ne place fostul dictator, dar prea mulţi se desfată adânc în palatele zidite de el!) Dio Cassius ne mai spune că împăratul Commodus se temea teribil să nu fie asasinat. De aceea, el refuza bărbieritul şi îşi ardea barba sau firele de păr cu o flacără. Evita briciul tocmai de teama de a nu fi ucis de bărbier. Toţi împăraţii romani au purtat cu ei această cumplită povară. Cu toate acestea, precizăm că împăratul Commodus a fost asasinat. Nu cu briciul. Cu otravă. De către cine ? De trei din cei mai apropiaţi şi credinciosi sfetnici, colaboratori, păzitori. De ce? Ne spune tot Dio Cassius că cei trei au aflat că vor fi ucişi din ordinul împăratului; erau prea aproape şi ştiau prea multe, deveniseră periculoşi şi i-au luat-o înainte… Ce viaţă aveau şi împăraţii romani! Ca toţi ceilalţi, am adăuga cu îngăduinţa cititorului. Ne referim în special la Commodus …

A doua nelinişte a noastră este legată de faptul că preşedintele Iohannis scade în sondaje. Scade de la o zi la alta. Pas cu pas! După învestire a avut 78 la sută; apoi – 62 la sută, 58 la sută… şi a coborât recent la aproape 40 la sută. Ce ne facem ? De ce scade încrederea în preşedinte? E departe de popor! Cu el, cu poporul, vorbeşte rar şi numai prin facebook. Dar poporul, în afară de cei ce trăiesc în lumea de sus a Internetului, nu le are cu acest fel de comunicare. Apoi poporul parcă a vrut un guvern al lui, dar cineva a zis al meu; a vrut un prim-ministru al lui, dar cineva îl voia pe al lui; preşedintele vrea un partid al lui, ceea ce, să fim drepţi, nu a avut niciodată. Mai degrabă el a fost înfiat de un CAP politic cam uzat şi uscat de secetă! Poporul se simte uitat, ocolit, lăsat să aştepte. Asta o vreme, până vin alegerile, că atunci va fi iar nevoie de el.

La urne. Unii au înţeles de la început că Iohannis a fost mai mult voit şi mai puţin ales. Ca-n democraţie. Zicea bine un neamţ – tot un neamţ, dar mare politician – „Puterile nu au prieteni, ci numai interese”. Cât adevăr! Pentru cei ce se vor supuşi şi slujitori celor puternici, desigur. Noi, ca popor, am simţit de atâtea ori pe pielea noastră ce înseamnă interesele celor mari. Care nu o dată, din mari prieteni ne-au devenit mari duşmani. Dar cine e de vină că nu învăţăm nimic din istorie?!