Teoria improbabilității

Septimiu Moga, economist

de Septimiu Moga

În mișcarea sa circulară în jurul astrului solar, natura reușește cu o eficiență uimitoare să renască, să pârguiască și să intre într-un repaus ciclic cu o consecvență remarcabilă. Istoria consemnează adesea fenomene ieșite din comun, ierni instalate în timpul verii, călduri nefirești în lunile de iarnă, fenomene care au afectat adesea ritmul și ciclul firesc al naturii, dar natura totuși merge mai departe. Totodată, lărgind puțin scara, geologii, istoricii naturii moarte ne revelează perioade de extincții, în care majoritatea speciilor de plante și animale trăitoare pe Pământ au dispărut în urma unor catastrofe cosmice, cauzate, în cea mai mare parte de improbabila mișcare a unui necunoscut grăunte de praf astral, din acest loc de galaxie. Și totuși viața, natura se regenerează și se întinde din nou peste lume. Creația, existența, viața sau moartea, distrugerea și re-creația sunt consecințele unui impuls universal dar și al unor abateri infime improbabile și necunoscute, de la iluzorii tipare cosmice, naturale sau umane.

În principiu, toate aceste cicluri, umane, istorice, cosmice, cosmogonice au fost consecința unei creații divine sau poate că sunt rezultatul neștiut al unor forțe a fizicii și chimiei. Suntem oare noi oamenii, umanitatea, poporul, rezultatul unui sens dat de o ordine sau o divinitate autor-puternică? Pentru a înțelege universul nostru, ”cu tot potențialul său pentru complexitățile vieții, sau orice fel de potențial pentru oricare formă de viață, totul, trebuie să fie definit precis pe această muchie de cuțit a improbabilității” după cum se exprima geneticianul Francis Collins. Viața și umanitatea, în ansamblul ei, sunt straniul rezultat al improbabilului și al ciclurilor previzibile dintre ordine și dezordine.

Alternanța între ordine și dezordine, între distrugere și renaștere a creat dincolo de viață și inteligența, o flacără mai fragilă și mai improbabilă decât universul, pământul sau viața. S-ar spune că este un miracol! Sacru sau profan, este un miracol. Acest miracol, ca orice flacără se întreține cu extrem de multă energie, cu extrem de multe resurse utilizate în cel mai eficient mod cu putință în momentul de oportunitate maximă. Improbabilul se naște tocmai prin imprecizia sa extremă de a acționa. Pentru a-și păstra licărul flăcării sale, miracolul este nevoit mereu să inoveze, să se insinueze tot mai mult în univers, să găsească calea spre o atât de sperată stabilizare a sa, spre o viitoare și mai mare robustețe. Uneori miracolele rezistă, alteori pier pentru a da posibilitatea altora mai robuste să se nască.
Din ingeniozitate, noroc, curaj, speculație și credință omul a inovat, a răspândit prin comerț creația sa cea nouă, apoi folosindu-și moneda inteligenței a tranzacționat cu necunoscutul știința. Știința venise pe lume ca un miracol și se arăta ca o magie. La început deopotrivă focul aurul și fierul veneau din cer, apoi omul a găsit calea de a le descoperi prin iscusință sau răpindu-le pământului. Cu ajutorul lor a devenit stăpân peste lume. A avut curaj să caute hrana zeilor în măruntaiele terestre, a avut curajul să se lase în voia necunoscutului, ca să descopere noi pământuri improbabile pe o planetă atât de lichidă. A privit spre cer și a vrut să zboare ca păsările și a zburat. Mai răpind câte ceva necunoscutului.

Printre oameni, se aduna tot mai multă putere, tot mai multă încredere, omul devenea stăpânul planetei și apoi sclavul lui însuși, a focului, fierului și aurului. Necunoscutul pare unora de azi că este cucerit sau nici nu mai există.
Astăzi, privim cum unii oameni, împărații ai improbabilului și necunoscutului adună aur, fier și foc pentru puterea de a stăpânii necunoscutul. Cel mai bogat om de pe Pământ a adunat o avere ce se s-ar putea cheltui de o familie din clasa medie americană în mai bine de un milion de ani. Și nu este singur. Din anii 80 ai secolului trecut, inegalitatea a crescut, concomitent cu scăderea ritmului de creștere economică și a capitalului inovativ al omului. Aceasta înseamnă că omul nu a lărgit marea avuție mondială ci doar a împărțit-o într-un mod cât se poate de inechitabil. Joseph Stiglitz spune într-un articol recent că: “ Forțele globalizării și schimbările tehnologice au contribuit la creșterea acestei inechități, au fost adoptate politici ce au înrăutățit și mai mult aceste inechități. Chiar teorii economice precum economia informației …, economia comportamentală și teoria jocurilor explică tot mai mult că piețele prin ele însele nu sunt de regulă nici eficiente, nici drepte, nici stabile și nici măcar raționale, noi ne raportăm tot mai mult la piață secondată de protecția socială”. Piața aceasta, care este compusă din oameni și inteligența lor, din care unii cu o putere și o capacitate de procesare a informației imensă, reprezintă unul din argumentele că trăim cu iluzia că ne cunoaștem. Chiar noi suntem un necunoscut. Chiar noi suntem cei ce ne iluzionăm că vom putea cumpăra lumea și vom cumpăra suficient timp pentru a cheltui încă un milion de ani, uitând că suntem atât bogații, cu avuțiile lor, cât și săracii, rezultatul improbabilului și a necunoscutului. Este puțin probabil că voi sensibiliza pe cineva cu aceste rânduri, și poate mai puțin probabil că îl va mai citi cineva dacă aș înlocui necunoscutul și improbabilul cu Dumnezeu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu