Teoria conspirației

Septimiu Moga, economist

de Septimiu Moga

Numărătoarea inversă începuse. Zece secunde care țineau conectată o lume întreagă la drumul către încercare temerară de a aduce legenda în realitate. Ținta era Luna. Capsula care îi purta pe cosmonauți spre astrul nopții se scutura sub puterea miilor de bombe, ce prin forța lor controlată trebuiau să smulgă omul din îmbrățișarea gravitației terestre. Până și planeta mamă părea că plânge după copii săi, ce urcau mânați de instinctul curiozității către cer, către noile frontiere ce i se arătau.

Luna care zâmbea cu lumina sa împrumutată de la astrul zilei, era o zeitate, o lume plină de necunoscut, ce ni se arăta misterioasă în fiecare noapte. Timpul și sărbătorile umane au fost inspirate din fazele lunii, visele iubirii și misterele nopților erau străjuite de lună. Era stindardul de luptă al unor popoare și visul poeților romantici ce o vedeau transformată într-o fecioară care pășea imperială pe pajiștea plină cu stele, plină cu mărgăritare cioplite de imaginația umanității.

Odată ce omul și știința sa au început să creeze minunatele ei mașini zburătoare, drumul către cer, către frontiera de dincolo de gravitația terestră, a devenit o provocare pentru mulți. Zborul, visul omenirii și taina serafimilor, devenise mijlocul de a trece mai ușor peste obstacole, de a lega oameni sau chiar națiuni. Chiar aici, lângă noi, un erou au arătat că Munții Carpați pot să nu fie un obstacol, dar undeva inima i s-a oprit, plătind ofranda curajului și intrând în lumea eroilor. Dar luna era încă departe, de abia atinsesem norii, o negură de apă, dincolo de ea, mult mai departe era divinitatea, pe care Pseudo Dionisie o numea “negura luminoasă a liniștii care dezvăluie tainic” sau “întuneric prealuminos”. Era nevoie de ceva mai multă viteză, mai multă forță, mai mulți eroi.

Cele două superputeri ale lumii se băteau să cucerească cosmosul cu forța tehnologiei. Fiul unui țăran din Klușino, un sat pierdut în imensitatea Rusiei a fost cel ce a purtat primul flamura omenirii dincolo de nori spre întunericul prealuminos al cosmosului. Apoi, la aproape un an, John Glenn se înălța și el spre cer. Un alt erou, al unei lumi divizate. Dorința era atât de mare de a ajunge dincolo de orice frontieră încât Luna devenise următoarea țintă. Numărătoarea inversă începuse de mult. Calculele arătau posibilul, arătau traiectoria și viteza necesară. Constructorii acelor minunate mașini zburătoare calculau rezistențe fiecărui material, marjele de eroare, iar rachetele propulsoare erau încărcate cu combustibilul ce trebuia cu forța a mii de bombe, cu o putere controlată să propulseze oamenii spre lună. “Goodspeed John Glenn!” a fost dorința celor ce doreau ca magia descoperirii să nu se transforme într-un dezastru. La centrul de comandă, fiecare om calculase în amănunt de mii și mii de ori fiecare detaliu, fiecare miligram al kilotonelor forță ce urneau omul de pe pământ. Divinitatea, acea negură luminoasă, se insinua în forța de propulsie ce se declanșa odată ce ultimele clipe ale numărătorii inverse. Cei trei eroi, Gagarin, Glenn, Armstrong nu mai sunt printre noi, s-au întors în pământ și în mare, după voința fiecăruia. Ei au fost eroi și au rămas eroii explorării spațiului.

Dar ce sunt eroii?

Nichifor Crainic spunea că “eroismul e pierderea de sine pentru a glorifica pe oameni înaintea lui Dumnezeu”. Prin aceasta îi apropie pe eroi de sfințenie, pe care o definea ca fiind “pierderea de sine pentru a glorifica pe Dumnezeu înaintea oamenilor”. În spatele tuturor eroilor se află un lucru important educația, dar mai ales sacrificiul. “Progres fără sacrificiu nu se poate concepe, precum nu se poate concepe naștere fără moarte. Flacăra oricărui progres se ridică din scrumul sfânt al sacrificiilor”. Eroii aceștia au rămas în memoria oamenilor pentru că încă nimeni nu a reușit să calce pe drumul lor pentru interesul personal, pentru eficiență economică. Cu siguranță drumul deschis de acești eroi, peste câteva generații va deveni accesibil oricui, la fel cum traversarea Atlanticului nu mai este o aventură precum a fost în vremea lui Columb, dar încă conchistadorii injectați cu lăcomie și trufie a sistemului solar nu au apărut.

A apărut însă un curent contestatar. Omul nu a ajuns niciodată pe lună! Totul a fost o înscenare! Este ușor să contești analizând fotografii, fragmente de interviuri sau alte materiale mai mult sau mai puțin științifice, doar ca să distrugi mituri și să construiești teorii ale conspirației. Uneori realitatea aceea nepalpabilă este un mit care își are eroii săi, un mit cu oameni de știință, cu miște minunate mașini zburătoare și cu mult curaj. Este mitul care dă curaj și zămislește noi eroi.

Karl Popper spunea: “Conspirațiile devin importante, de exemplu, ori de câte ori ajung la putere oameni care cred în teoria conspirațională. Iar cei care cred în mod sincer că știu cum să aducă raiul pe pământ sunt cei mai înclinați să îmbrățișeze teoria conspirațională și să se angajeze într-o contra-conspirație împotriva unor conspiratori inexistenți”. Dumnezeu a dat viteză eroilor și le-a vegheat nopțile și zilele de teamă și îndoială, le-a dat curaj și putere. Astăzi crucile cad sau ard de pe turlele bisericilor ce par rachete îndreptate spre cer. Dar flăcările acelea nu dau viteză, nici putere, ci numai necredință. Gilbert Keith Chesterton spunea într-un aforism: “Dacă oamenii nu mai cred în Dumnezeu, asta nu înseamnă că nu mai cred în nimic; ei cred în tot” în conspirații și conspiratori, în focul ce nu duce nicăieri, ci ne răstignește în mediocritate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu