Ţara umorului!

Viorel Cacoveanu, scriitor

Moto: Ştim atâţia muritori

Că are ţara trei valori

Magistraţi, politicieni

Şi pepenii de Dăbuleni

Să analizăm si noi lumea în care trăim sau existăm doar, pas cu pas, cum ne-a învăţat blândul nostru preşedinte, Iohannis. Nu de alta dar ceva ciudat sau grav se întâmplă cu sau în ea, încât n-o mai desluşim, n-o mai înţelegem şi nu-i dăm de cap. Bunăoară, tot pas cu pas – să păstrăm strategia naţională! – preşedintele a supărat foarte diaspora, cea tânără, care l-a votat cu îndelung entuziasm, făcând fără să vrea pe placul cuiva. Ghici a cui? Mai nou, diaspora cea tânără s-a cam întors, tot pas cu pas, împotriva preşedintelui şi l-a criticat aspru, tot aşa cum ieri îl iubise. De altfel, aş zice că la noi, iubirile si trădările sunt surori gemene. Să nu se lase mai prejos, prim-ministrul Dacian Ciolos s-a dat şi el – să ne exprimăm nedefăimător, conform legii ce va să vie- în spectacol şi ne-a uimit, poate încântat pe unii, dezamăgit sau mirat pe alţii. Şi domnia sa a mers ca şeful său suprem, pas cu pas. Să ne explicăm…

La sfârşitul lui februarie trecut, lună uşuratică şi nesigură, premierul şi guvernul lui de tip ISU, dăruit nouă de la UE, de la Bruxelles spre salvare şi renaştere, a participat la lansarea unei cărţi. O faptă – veţi zice – de cultură, un premier care iubeşte cartea, ba merge şi la lansare. Cartea e a unui poliţist de la rutieră. Ne grăbim să spunem că poate fi vorba de un om onorabil, de un profesionist de clasă. Nu contestăm nici autorul şi nici cartea, aceasta devreme ce nu am citit-o. Lansarea a avut loc într-un adevărat altar de cultură, la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală. Evenimentul a atras multă lume bună, presă scrisă şi vorbită, TV, afiliate sau libere, în curs de evacuare sau nu, privată ori de stat. Care va să zică a fost chiar o mare sărbătoare. Ce ne miră totuşi? Că prima lansare a unei cărţi făcută de premier a fost a unui poliţist! Să ne fie îngăduit să observăm că, în ţara asta, sunt oameni de ştiinţă, academicieni, savanţi, scriitori, autori de studii, tratate care, zicem noi, poate ar fi meritat – fie şi unul dintre ei!- o asemenea lansare, preţuire sau atenţie. E o părere, o opinie mai mult sau mai puţin subiectivă. Dar ce nu se poate cititorule în strămoşeasca noastră bătătură la vreme de democraţie!? La vremea când suntem zilnic bine traşi de urechi de către CEDO şi alte foruri europene şi democratice, care ne au în grijă şi în educare?

Românul are o vorbă printre multe altele: în tot răul e şi un bine. În cazul nostru, lansarea a fost şi un bine! De ce? Premierul putea foarte bine lansa cartea unui ocrotit vremelnic în închisorile umane de la Rahova, Jilava, Aiud, Gherla sau Poarta Albă. Că acolo se scrie într-o veselie tot ce vrei: tratate, studii, cărţi, romane – toate între ghilimele!- ca închisul să iasă mai repede afară! Dar n-a făcut-o. E adevărat că mai e vreme! Dacă scriu cărţi şi poliţiştii, de ce nu ar scrie şi gardienii? Că şi ei au dreptul şi, vai, ştiu atât de multe lucruri cutremurătoare! Iată în aceste clipe de adâncă meditaţie, mă gândesc şi la Pristanda, cel din O scrisoare  pierdută. Lui nici  prin cap nu i-a trecut, că putea scrie o carte. Ce nu ştia el despre Zoe şi amorurile ei, despre conu Fănică sau neica Zaharia?! Vina nu e a lui, cât a lui Caragiale, care chestia asta cu scrisul la închisoare nici mintea lui genială nu a putut-o prevedea…

Am asistat în aceste zile la un trist spectacol paralel. Care mi-a adus aminte de cele de pe vremea glorioasă a luptei de clasă. Poliţistul, om de jos, din popor, se avânta în luptă ,

urca mândru ca revoluţionar de profesie şi-şi lua soarta în propriile-i mâini; alături un general, un fost vice-prim-ministru al guvernului, vicios, decăzut, imoral şi abuziv se prăbuşea în neant, în ţărână… Nu-s două spectacole, oameni buni?! Si uite aşa, viaţa noastră merge înainte, pas cu pas…


Publicitate

Postaţi un comentariu