Suporterii nu pot califica România la EURO, Mirel Rădoi da!

Liga 1 a luat o pauză de EURO exact la timp ca să ne amintim cum e cu emoțiile meciurilor de calificare ale echipelor naționale ale României. Nu o să insist prea mult asupra „naționalei mari”. Victoria chinuită de la Torshavn în fața Insulelor Feroe și rezultatul de pe Arena Națională în disputa cu Norvegia (1-1) trec în plan secund pentru că la Ploiești și la Voluntari puștii lui Mirel Rădoi ne-au redat optimismul.

Doar așa, în treacăt să-i transmită cineva lui Cosmin Contra că suporterii nu pot califica România la EURO. Suporterii și jurnaliștii l-au convocat pe Mitriță la națională, nu Contra. Și culmea, suporterii au avut ochi mai bun decât selecționerul „Guriță”. Practic fără Mitriță eram deja eliminați din cursa de calificare. Dar să revenim la ale noastre.

„Tricolorii mici”, băieții aceia sub 21 de ani care au făcut meciuri memorabile la europeanul din vară, din Italia și San Marino, continuă să ne bucure. Lotul s-a schimbat considerabil, dar năravul și ambiția selecționerului Mirel Rădoi au rămas aceleași. Nu mai puțin de șapte dintre eroii din Italia și San Marino (Ionuț Radu, Adrian Rus, Alexandru Cicâldău, Ionuț Nedelcearu, Ianis Hagi, Florinel Coman și George Pușcaș, ultimii patru titulari cu Feroe) au făcut pasul spre echipa de seniori, însă ochiul ager al lui Rădoi a găsit repede înlocuitori.

Chiar dacă debutul în preliminariile EURO 2021 a fost unul pe jumătate ratat (România a pierdut în Danemarca, scor 1-2), ultimele meciuri, cu Ucraina și Irlanda de Nord, au coincis cu tot atâtea victorii și micii „Tricolori” fac marcaj în zonă danezilor, cocoțați pe primul loc al grupei a 8-a de calificare, cu maximum de puncte (9). Ai lui Rădoi au, deocamdată, 6 puncte, dar când ștergi pe jos cu campioana mondială U20, Ucraina, când ai puterea să duci un meci 90 de minute la aceeași intensitate și să înscrii câte trei goluri per partidă, viitorul se colorează în nuanțe optimiste.

Radu a făcut minuni în poarta României la europeanul din Italia și San Marino, dar Aioanei și Dur Bozoancă au calitatea necesară să-i urmeze între buturi. La mijlocul terenului atribuțiile lui Hagi le-a preluat Moruțan, un fotbalist care la 20 de ani încântă la fiecare atingere de balon. Coman și Pușcaș au și ei urmași pe măsură: George Ganea, Denis Drăguș, sau Adrian Petre sunt și ei fotbaliști cu „vână” și dorință de afirmare. Să fie într-un ceas bun!

Distribuie:

Postaţi un comentariu