Revelaţii şi reverii

Septimiu Moga, economist

Sălaş al divinităţilor, templu pentru nenumărate religii, format în timpuri neştiute din forţa ciocnirilor tectonice, muntele a fascinat de multă vreme fiinţele umane. Muntele le oferea adăpost în peşterile săpate de apele reci şi ornamentate în mii sau milioane de ani de clipe numărate prin picuri de calcar deveniţi coloane imperiale. Muntele oferea fructele şi animalele pentru hrană,  lemn pentru roată, casă şi foc, fier pentru paloş şi aur pentru putere. Tot muntele emana fascinaţia miturilor începutului de lume şi fiorul culmilor inaccesibile.

Munţii Transilvaniei nu sunt atât de înalţi, urcându-i cu piciorul ai privilegiul de a te bucura de măiestria naturii, la altitudini mai joase decât în munţii altor ţări. De acolo, urmând traiectoriile lucrărilor pământene, poţi desluşi într-o matematică subtilă ce o să se petreacă cu muritorii lumii, cum se vor transforma vremurile şi oamenii odată cu ele. În apropiere de Păltiniş, acolo există un fenomen al inversării de temperatură, unul dintre cele mai fascinante manifestări a acestui fenomen natural este că îţi creează impresia că poți păși peste nori, aceștia dau senzaţia că se transformă în ceva solid, înșelând pentru o clipă ochiul omenesc. Senzația de deificare este sublimă dar este și o ispită a omului. De aceea legendele vorbesc aici de măiastre, de ființe fantastice sau de ființe umane transformate în măiastre, zâne, iele sau alte forme de iluzii umane. Iubitorii de munte cunosc ispitele înălţimilor, cunosc muntele cu toate iluziile sale, care vin tocmai din firea umană.

Un astfel de împătimit al munților spunea în 1922 la deschiderea festivă a cursurilor Academiei Comerciale de la Cluj:

„Singură numai reforma morală a societăţii, reformele întemeiate pe etică, vor putea contribui la aşezarea şi liniştirea valurilor tulburate şi la recâştigarea echilibrului politic, social şi economic al statelor şi popoarelor… Organizarea societăţii pe temeiul libertăţii individuale îşi are defectele sale şi de aceea nu trece cu uşurinţă peste suferinţele oamenilor, trebuie să recunoaştem că soarta majorităţii omenirii este destul de tristă, încât numai cu durere ne putem gândi la ea. Regimul actualei organizaţiuni social-economice şi politice nu poate fi privit cu satisfacţie de nici un iubitor de oameni. Dar … nu e vorba de binele sau răul absolut, ci de binele sau răul relativ. Chestiunea, ce trebuie să ne preocupe este, dacă relele actuale sunt sau nu sunt mai mici, decât relele de care am avea să suferim sub regimul unei alte organizaţiuni. Aceasta este chestiunea de cercetat şi dezlegat … Sub un alt regim, cel al egalităţii sociale de ex., am fi sub toate raporturile neasemănat mai rău si chiar realizarea unei astfel de dorinţe ar fi o piedecă în dezvoltarea omenirii către o stare mai bună. Eu nădăjduiesc … că viitorul ne va aduce o ordine socială, care sa va deosebi tot atât de cea prezentă, pe cât cea prezentă se deosebeşte de cea trecută, de pe vremurile cavalerilor în zale şi a iobagilor în nevoie. Împotrivirea … contra socialismului, provine din convingerea, că tocmai aceasta ar împiedica progresul omenirii spre o stare mai bună, ducând-o înapoi spre una mai rea. Numai o înceată modificare a organizaţiei omeneşti prin disciplina vieţii sociale, … poate produce schimbări permanente şi favorabile.”

Cuvintele sunt ale marelui economist și credincios la munților, Ion Lapedatu rostite în data de 21 octombrie 1922. Cuvintele sale sunt pe de-o parte profetice dar pe de altă parte reprezintă şi câteva din curentele social-culturale la care au aderat elitele intelectuale ardelene, din preajma anului 1918. Actualitatea lor este evidentă şi veneau într-o perioadă când tendinţele autoritariste intrau într-o coliziune ce se va dovedi în scurt timp fatală cu cele democratice. În vecinătatea României viața și moartea omului devenise o simplă statistică cinică iar libertatea era anihilată în numele unei ideologii utopice, în timp ce în vestul unei Europe sleite de război se închegau forţele destructive ce peste mai puţin de 17 ani aveau să cutremure din nou continentul.

Ion Lapedatu a fost un om al cifrelor, al probabilităţilor, a încrederii cuantificate şi a prudenţei în jonglarea cu incertitudinea. El vedea probleme sociale şi economice, cu ochiul antrenat de rigoarea matematică, pericole pe care oameni mai puţin iniţiaţi, de abia post factum le-am putut percepe. Pot oare cifrele să poarte pe câțiva inițiați, având în vedere teoria relativităţii, către timpul viitor, măcar pentru fracţiuni de secundă? Pot oare să-i rupă de prezentul relativ şi să le reveleze pentru o milisecundă absolutul? Economistul Lapedatu, și alți inițiați ai lumii, nu a vorbit însă despre certitudini ci despre probabilităţi, despre riscuri, sau altfel spus despre pericolele vremurilor ce aveau să vină.

Ceea ce îi deosebea pe grecii antici de barbari era modul în care civilizaţia putea rosti sau căuta adevărul în versuri, în forma elevată şi superioară a exprimării. Prin poezie şi filozofie vechii greci încercau să ajungă la adevăr. Astăzi, într-o lume în care tehnica de calcul este atât de dezvoltată încât poezia se scrie cu șiruri binare şi care se înmagazinează în biblioteci de dimensiuni cuantice, matematica este poate noua poezie. De altfel, poetul român, Ion Barbu spunea: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni  [poezia şi geometria] la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia…Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă. Domeniul visului este larg şi întotdeauna interesant de exploatat. În felul acesta înţeleg suprarealismul, care în cazul nostru devine un infrarealism”. Astăzi poezia civilizației este undeva la frontierele descrise de poet.

Societatea românească după 1922 a căzut probabil în iluzia mersului pe nori, sau poate nu a avut răgazul să se desăvârșească în așa fel încât să ajungă la nivelul celor occidentale, sau să se poată apăra de urgia comunistă ce avea să vină. Acest accident istoric ne-a amputat dreptul la libertate pentru aproape jumătate de veac. Ion Lapedatu și-a făcut datoria de onoare față de neamul său. A creat generații de bancheri și economiști și a dezvoltat un sistem financiar românesc pentru a da valoare bogățiilor țării, de a înnobila casele sărăcăcioase de deasupra comorilor, a creat aur din știință, dând credite și promovând prudența și cumpătarea. A salvat tezaurul României, aproape 200 de tone, dosindu-l în peştera de la Tismana, dar nu a putut s-a putut salva pe sine de vremurile ce-i erau străine.   

Muntele i-a fost prieten și poate unul din ultimii confidenți. De la Păltiniș a plecat pentru ultima dată probabil ca o întoarcere dintr-o călătorie inițiatică, într-un paradis, trecând pe lângă un mic schit, spre lumea care devenise din ce în ce mai străină. Păltinișul acesta miraculos va da inspirație și unui alt explorator al adevărului, Nicolae Noica, dar care va rămâne pe veci în schitul dintre “vremuri fără maluri, între văi la Păltiniș”, aproape de farmecele basmelor aproape olimpiene.

Viitorul este mult prea complex ca să-l cunoaştem cu certitudine, dar îi putem sesiza conturul sau altfel spus putem determina probabilitatea de apariţie a unor fenomene. Viaţa noastră depinde însă de o mulţime de detalii, pentru că pe lângă munţi, în tectonica planetară şi la scara omenirii, omul ca fiinţă este un detaliu. Ceea ce a spus Ion Lapedatu nu sunt truisme şi nici tautologii, dar sunt idei universale, venite de la un erudit, din păcate prea puţin cunoscut contemporaneităţii. Eroii de azi sunt fiinţe aproape supranaturale, hibrizi de om şi maşină care salvează lumea pe durata unui film, urmărit în formatul tehnologiei 3D. Mai este loc de devoratori de biblioteci, de exploratori ai adevărurilor fundamentale, în limitele fiinţei umane şi fără extensii de memorie sau muşchi? Poate că astăzi paradigma erudiţiei trebuie reformulată, după chipul vieţii noastre de acum. După cum spunea Nassim Taleb, autorul cărţii filozofico-economice „Lebăda neagră” : “Matematica elegantă are următoarea proprietate: este perfect corectă, nu doar în proporție de 99%. Această prioritate atrage mințile mecaniciste care nu vor să aibă de a face cu ambiguități. Din nefericire trebuie să trișăm pe undeva pentru a face ca lumea să se potrivească perfect matematicii, și trebuie să ne aranjăm asumpțiile într-un anumit punct”. El vorbeşte însă nu doar despre evenimentele neprevăzute, care apar brusc şi pe care nu le putem prezice dar şi despre lebedele gri, pe care gândirea umană le poate identifica sau cel puţin contura analizând profund detaliul într-o matematică nouă și veche totodată mandelbrotiană. Pe undeva pe aici, poate în eterul de pe platourile înalte ale Păltinişului se găseşte trucul, domeniul pe unde trebuie să trişăm fizica şi matematica în numele umanităţii.

Text: Septimiu Moga, economist 


Publicitate

Postaţi un comentariu