Puțină liniște

Septimiu Moga, economist

Opinie semnată Septimiu Moga

Sala de concerte era plină, melomanii veniseră să asculte câteva creații ale compozitorilor germani: Haydn, Beethoven  și Brahms. Nefiind un împătimit al muzicii clasice, cunoșteam numai într-o oarecare măsură scriitura muzicală a celor trei compozitori, dar de fiecare dată mă vrăjea muzica aceea divină, închipuită cu multe secole înainte de nașterea noastră, din sunetele vremii aceleia, din visele și zbuciumul sufletesc al creatorilor lor. Reveria te poartă prin castele aristocratice, prin încleștări armate, prin păduri și poienițe pline de soare și iubire, trăiești stări de revoltă, de teamă, de compasiune, de dragoste, de feerie. De fiecare dată rămâi suspendat între prezent și trecut, între paradis și pământ. Totul se întâmplă datorită mirajului stârnit de vibrațiile instrumentelor măiestrite de muzicienii, care redau cu fiecare concert, sunete din vremuri de demult. Este un semn că substanța umană și spiritul omului s-au perpetuat de la aceiași sămânță și se păstrează și azi acele emoții. Partiturile acelea, scrise în zile și nopți pline de fericire și iubire, în nopți de neliniște, în momente când boala sau revolta au pus stăpânire pe creator transmit câte ceva din acele trăiri. Sunt lucrări aproape perene de care multe generații de acum încolo se vor bucura de ele.

Acești artiști au fost cumva o elită a societății lor. Au avut șansa ca muzica lor să fie cântată de orchestre stipendiate de oameni bogați, de oameni virtuoși, de oameni care dincolo de averea pe care au strâns-o, au dat lumii bucuria muzicii. Acești artiști au avut șansa publicului care plătit pentru cele câteva minute de reverie, iar la sfârșit aplauzele lor au dus mai departe, inclusiv prin ducații și arginții potentaților vremii, muzica lor. Muzica însă mai are nevoie de ceva. Între părțile unei piese există câte o pauză. Atunci se aude cel mai ușor suspin, orice șoaptă, orice zgomot, oricât de mic ar fi el. Atunci ne dăm seama că pentru a ne bucura de armonia muzicii este nevoie de liniște. Fără acea liniște armonia ar fi coruptă de zgomote, de atonalitatea, dizarmonia cotidiană.

Zgomot. Oare numai în muzică există această antiteză zgomot – armonie? Ei bine nu.

Se vorbește de zgomot, bunăoară, și pe piețele financiare. O definiție a zgomotului pe o astfel de piață este dificil de dat. Este de fapt o operațiune, de regulă, speculativă făcută de participanți zgomotoși, care acționează pe baza unor știri, a unor informații altele decât fundamentele economice, care creează tendințele pe termen lung pe acea piață, sau poate compulsiv. Ceea ce doresc să arăt este că prea multe operațiuni de azi au la bază mai degrabă reacții speculative  pe termen limitat, zgomotoase decât încercări de îmbunătățire a unor tendințe pe termen lung armonioase. Acest lucru era remarcat de conducătorul uneia din cele mai mari corporații de management al investițiilor, care gestionează aproape 6 mii de miliarde de dolari, Laurence D. Fink. El aprecia că o concentrare prea mare spre obiectivele pe termen scurt subminează capacitatea companiilor de a crea o valoare ridicată pe termen lung. El arăta că în jurul unei companii se adună o serie de părți interesate cum ar fi: acționarii, salariații, clienții companiei, dar și comunitățile în care acestea operează. Fink, merge mai departe și spune că guvernanța corporatistă trebuie să maximizeze valoarea și avuția tuturor părților interesate nu numai a acționarilor.

Marile simfonii de azi nu se mai aud de un zgomot al interesului speculativ, mulți dintre cei prezenți pe piață se apleacă doar asupra câștigului imediat, rezultat după un zvon, o știre falsă, sau o oscilație conjuncturală în situația financiară a unor companii. La noi în țară, firmele urmăresc cu precădere cote de piață și profit. Este normal! ar spune multă lume. Suntem o piață volatilă, cu un nivel de risc care trebuie acoperit cu o marjă substanțială de profit, cu un randament mai mare al activelor investite. Toate acestea sunt lucruri adevărate care stau la fundamentul capitalismului. Dar celelalte părți interesate unde sunt? Salariații, clienții interni și mai ales comunitățile. Foarte puțin auzim din zgomotul țintelor de profit pe termen scurt de aceste lucruri.

Istoria Transilvaniei are însă un exemplu frumos de capitalism incluziv, opus celui extractiv, băncile săsești din a doua parte a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX. Acestea  au apărut mai întâi la Brașov și Sibiu, iar apoi s-au extins în toate zonele locuite de către sași. După cum spune istoricul Nicolae Iorga “Institutele de credit săsești sunt călăuzite în afacerile lor bănești de o solidaritate severă și nu să despoaie pe datornicii lor … fiind misiunea lor sprijinirea instituțiilor culturale, instituțiile de credit săsești se văd silite a fi foarte circumspecte și a nu se amesteca în afaceri riscante”. În anul 1910, băncile săsești plasau peste 20% din venituri în scopuri publice. Din aceste contribuții s-a dezvoltat viața socială, culturală și politică a sașilor. Multe din clădirile din Sibiu, care azi ne încântă sunt contribuția acestor bănci. Viața modernă a sașilor și apropierea culturală de zona germanică, a fost rodul investițiilor dezinteresate ale băncilor în ceva peren, în ceva pe termen lung.

Astăzi, urmașii celor care au construit acest mecanism financiar social și cultural au plecat de mult din Transilvania, urmele lor au rămas și ne bucură și azi, doar că trebuie păstrate.

În nordul Italiei, în orașul Cremona au trăit renumiții lutieri: Giuseppe Guarneri, Antonio Stradivari, Francesco Rugeri, Vincenzo Rugeri, și câțiva membri ai familiei Amati. Instrumentele lor încântă și azi lumea. Spectacole de pretutindeni au ca și cap de afiș vioara creată la Cremona înaintea instrumentistului, pentru că fiecare vioară are povestea ei, personalitatea ei și sunetul ei aparte. Primarul orașului italian a hotărât să înlăture din preajma sălii de concerte din Cremona orice sursă de zgomot pentru o perioadă, pentru ca glasul viorilor create cu secole în urmă să-și spună prin sunet povestea.

Se pare că ne trebuie liniște nu doar ca redescoperim trecutul ci și pentru a ne construi viitorul.

Postaţi un comentariu