Ponta a pierdut prin izolarea de elite

Vasile Dâncu, director Transilvania Reporter
Vasile Dâncu

 

-Între cele două tururi de scrutin ați scris o epistolă candidaților, în care le spuneați ce să nu facă pentru ca să nu piardă alegerile. Din acea listă, ce elemente credeți că au încălcat PSD și Ponta?

-Era o listă generală de aserțiuni despre cum funcționează ideile într-o campanie electorală și cum trebuie să se poziționeze un partid care vrea să câștige. Ceea ce s-a întâmplat în alegeri a arătat că stânga n-a respectat criteriul simplității și al clarităţii mesajului, că a avut obsesia cantității și a făcut prea multe digresiuni față de mesajul central. A făcut o campanie negativă excesivă față de un politician, Klaus Iohannis, fără pedigree politic. Apoi, a făcut alianțe nepotrivite, în încercarea de a face o supramajoritate, pentru siguranță, din frica de a nu pierde, care te face mult mai vulnerabil în fața opiniei publice. A confundat adversarul. Este greu de crezut, dar asta e o chestiune a strategilor, că îl ataci pe Traian Băsescu și îl învingi pe Iohannis. Era o chestiune chiar și de logică, atât timp cât Iohannis nu venea cu un proiect de dreapta, chiar dacă avea în spate un afiș de dreapta, un background de dreapta, venea cu un proiect simplu, un proiect administrativ. O altă greșeală: a nu fi atent la detalii, a nu deosebi foarte bine de unde vin riscurile. Riscurile, în cazul lui Victor Ponta, în turul al doilea, au venit de la ceea ce probabil echipa lui a crezut că e un detaliu, dreptul cetățenilor de a vota, care s-a dovedit a nu fi deloc un detaliu, ci o zonă foarte sensibilă. Chiar dacă nu avem încă o cultură civică dezvoltată, frustrarea poate face minuni în campanii și privarea oamenilor de un drept creează o reacție în lanț, care a dus la acea revoluție la urne despre care s-a vorbit.

-Ați avut discuții în partid între cele două tururi asupra acestor subiecte? Ați atras atenția asupra greșelilor care se comiteau sub ochii dvs.?

-Eu nu am avut nicio legătură nici cu campania și nici cu partidul nu am relații organizate. Am discutat însă cu mulți dintre liderii partidului, inclusiv cu Victor Ponta. Am scris în spațiul public, pe blogul meu, iar ceea ce am spus între două tururi bineînțeles că au știut toți cei care se aflau în conducerea PSD, doar că nu m-au creditat cu atâta încredere încât să se țină cont de aceste lucruri.

„Nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul.”

-Cât din acest eșec se datorează direct lui Victor Ponta? Mă refer la minciună, aroganță, agresivitate… lucrurile care i s-au reproșat.

-Când pierzi sau câștigi alegerile, pierzi sau câștigi în echipă. Așa se întâmplă într-o campanie, oricât am încerca noi să găsim explicații savante. Este clar că o parte din insucces i se datorează lui Victor Ponta și echipei de consilieri din timpul campaniei. Deficiențele lui Victor Ponta au fost puse în spațiul propagandei de dreapta, al presei de dreapta. Victor Ponta a ajuns la această percepție, care cred că a contat destul de mult, și printr-o supraexpunere, o supramediatizare. Este o greșeală care ține de hipercomunicare, de, ceea ce am numit eu, o politică a excesului – nu a găsit o linie moderată în ceea ce privește acțiunea și chiar comunicarea socială. Victor Ponta a pierdut și din cauza unei foarte eficiente propagande legate de stafia comunismului, care s-a contrapus cu ideea occidentală. S-a vorbit foarte mult, mai ales în spațiul virtual, despre faptul că vine Rusia, vine Moscova și îl pune pe Ponta. O altă greșeală pe care a făcut-o el și o face stânga de vreo 25 de ani este absența din spațiul de dezbatere a ideilor, căci astfel de idei se dezbat, se comunică, nu se ignoră. Altfel, partidul, în mare măsură, și-a făcut numărul de voturi, în condiții destul de grele. Cu un spectacol al justiției de trei luni, în care baronii PSD erau duși în fiecare zi la DNA, a adunat 5.200.000 de voturi.

-E adevărat, dar nu putem scoate din discuție și faptul că PSD avea absolut toate mecanismele puterii în mână, plus că și-a creat condiții favorizante, dacă e să mă gândesc la ordonanța traseiștilor.

-Cel care se află la putere în România, fie că e de stânga, fie că e de dreapta, folosește mijloacele pe care le are la dispoziție în scop electoral, și asta nu este normal. Terminăm acum un deceniu de dreapta, deceniul Traian Băsescu, în care am avut doi mari premieri de dreapta, Tăriceanu și Emil Boc, doar ultima perioadă este a lui Ponta. Vă propun să analizăm pe cifre cum s-au cheltuit bugetele. De exemplu, Tăriceanu a aruncat în piața electorală 3, 2 miliarde de euro, banii pe care îi luase România în cel mai bun deal al privatizării, cel cu BCR. Deci eu cred că o parte dintre bolile politicii românești sunt boli și ale stângii, și ale dreptei.

-Sunt de acord, dar chiar dvs. vorbeați de excese. Sigur că toată lumea a făcut așa, depinde însă de proporție. Plus că acum Tăriceanu e cu PSD. Să revenim la condițiile pe care le-a avut Ponta ca să câștige…

-E adevărat, Ponta a avut toate condițiile, a avut cifre de statistică europeană, Eurostat, rezonabile. A avut și un partid care a mers alături de el și care a scos foarte multe voturi. Ceea ce l-a făcut să piardă cred că sunt câteva elemente foarte simple. În primul rând, o chestiune de strategie greșită, în principal cea comunicațională a campaniei, de la centrarea pe Traian Băsescu, o campanie negativă exagerată, și aici vine excesul, în fața unui candidat cum e Klaus Iohannis, de care nu se legau asemenea epitete negative, neparticiparea în spațiul ideilor cu intelectuali de stânga, la o dezbatere cinstită despre proiectul viitor al președintelui. Toate partidele, și de stânga, și de dreapta, se bat în campanie în mari strategii de targetizare a publicului, când nouă chiar ne lipsește un proiect despre România viitorilor 25-50 de ani. În fine, cred că Victor Ponta a pierdut şi din cauza unui avantaj care s-a transformat într-un mare dezavantaj, acela de a fi și șeful Executivului. Sunt destule argumente că a putut folosi funcția executivă pentru a-și face campanie, dar poate fi și un dezavantaj major, acela că o greșeală administrativă, cât de mică, într-o campanie electorală se transformă într-un defect fundamental. Cum s-a întâmplat cu administrarea alegerilor în străinătate, aici a fost până la urmă una dintre cheile statistice ale pierderii alegerilor. Dincolo, în accepțiunea filozofică, sigur că putem discuta mai mult de ce nu reușește stânga să aibă în ultimii 15 ani o majoritate absolută.

-În 2005 făceați o analiză despre necesitatea unei stângi moderne, pe alte baze, și despre incapacitatea PSD de a se reforma. Din ceea ce spuneați atunci sunt lucruri care, cel puțin din punctul meu de vedere, rămân perfect valabile și acum. Ce credeți că ar trebui să facă în sensul acesta PSD?

-Din păcate, și eu constat că o mare parte din ceea ce am scris atunci nu s-a modificat. Aș fi sperat, pentru ideea de echilibru politic, să avem o stânga și o dreapta moderne, care să se ordoneze în proiecte, nu în scrisori deschise sau în litanii publice. Au rămas toate acele spaime publice, unele dintre bolile stângii s-au extins și în cealaltă parte a spectrului politic. A dispărut tema dezvoltării României și cred că s-a trecut la un fel de administrare politică a destinului României, nu am mai văzut politicieni care să vorbească despre nevoia unei transformări radicale a societății noastre. Eu cred că, în primul rând, stânga are nevoie în acest moment de un proiect. Din păcate, stânga nu a înțeles că, la modul cum a început în 1990, cu inhibițiile lui Ion Iliescu, cu un fel de alergie la intelectuali, s-a închis în sediul de partid și n-a ieșit la dezbaterea publică și a folosit câțiva administratori ai culturii pe care i-a confundat cu intelectualii de marcă și a zis: fiecare cu intelectualii lui. Așa a pierdut și tinerii. Acum cred că stânga ar trebui să înțeleagă că are nevoie de alt tip de organizare a partidului, care nu mai poate fi făcută în spatele ușilor închise, cum se întâmpla în trecut. E o chestie eternă a partidelor, că sediul partidelor este inviolabil. Sediul unui partid este un spațiu public și modul cum îți selectezi oamenii, modul cum îți construiești un program este important și trebuie făcut cu fața spre oameni, nu cu fața spre membrii de partid. Este nevoie de un alt tip de construcție.

Trebuie să se axeze mai degrabă pe simpatizanți și mai puțin pe membrii de partid. Stânga trebuie să deschidă grilele de selecție pentru a primi oameni, oameni vii, nu rude sau clientelă, să găsească o formulă care să ducă la dispariția alergiei la intelectuali și să construiască o stânga intelectuală. Nu este complicat și nici nu doare, trebuie doar o doză de sinceritate cu cetățenii și cu propriile ținte. Cred că stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț. Dacă cei care obțin voturi în sud sau în est vor mai avea dreptul de a-i exclude sau umili pe intelectualii de stânga, pe principiul că nu aduc destule voturi, atunci partidul va rămâne condamnat să nu reușească vreodată o majoritate absolută. Izolarea de elite a rămas încă și acest lucru a fost de fapt cel mai important ingredient care a produs explozia de la urne și din cauza căruia a pierdut Victor Ponta. Cred că trebuie să se facă curățenie. Acum 10 ani, când am scris despre reforma profundă a PSD și când începuse un proces de schimbare a direcției, Mircea Geoană, devenit pentru a doua oară președinte de partid, a oprit acest proces, în care trebuia să separe o grămadă de lucruri. Ar fi o mare ipocrizie să spunem că Ion Iliescu este vinovat că a pierdut Victor Ponta alegerile. Noi rămânem pe o stângă creată de Dobrogeanu-Gherea, o stângă de la București, centrată pe populații sărace, și nu ținem cont de faptul că, în Transilvania, statul național în 1918 a avut șase reprezentanți social-democrați, care au murit după aceea în pușcăriile comuniste, dar care au fondat în Transilvania și Banat o social-democrație europeană, vieneză, născută la Budapesta sau Berlin sau München… Uitați-vă într-o istorie pesedistă, un film care a fost făcut pe vremea lui Adrian Năstase, nu e nicio referire măcar la istoria social-democrației românești. Deci, o stânga fără memorie nu poate să facă, după părerea mea, foarte repede o schimbare în România. Și aici nu ideologia este importantă, cred că asta trebuie să înțeleagă cei care se ocupă sau se vor ocupa de reformă în viitor. Tinerii de astăzi au angajament politic, cum spunem noi, sociologii, intermitent. Tinerețea e o stare prin care trecem cu toții, o stare de entuziasm, de credință în valori, dar tinerii văd interesul național, văd grupul sau comunitatea în care sunt inserați prin perspectiva interesului propriu. Acesta nu e individualism neapărat, ci este o altă lectură a realității politice sau sociale. Deci trebuie să ne uităm la oameni concreți, nu la categorii abstracte, sociologice, când facem proiecte politice.

 „Stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț.”

-Mesajele de reformă vin însă din partea unor oameni extrem de puțin credibili: Ghiță, Ponta, Dragnea etc. Au ei forța, credibilitatea, cultura și inteligența de a face acest lucru sau pur și simplu este doar o încercare de a-și salva pielea?

-Cred că toți politicienii se pot reinventa, sau majoritatea politicienilor, mai ales cei tineri, se pot reseta. Chiar dacă până la un punct nu ai înțeles foarte bine ce se întâmplă în politică sau n-ai găsit calea, o poți descoperi la un moment dat. Eu cred că totul ține de voința de schimbare, noi spunem voință politică, deși pare, ca expresie, un loc comun, după părerea mea. Cred că toți acești oameni, dacă doresc cu adevărat să schimbe partidul și pun energia pentru asta, o pot face. Pentru că, în acest moment, o parte din treabă, cea mai grea, a făcut-o DNA, în ce privește reforma stângii. Nu totul se reduce însă la schimbarea de oameni. Este una dintre componente și durează ani buni, schimbarea unui etos al partidului. Sigur, partidele se reformează mult mai bine în opoziție. Am văzut, mai nou, că i se fac PSD-ului proiecte din afară, toți marii noștri intelectuali, respectabili, dar de pe dreapta, jumătate dintre ei spun că stânga este nereformabilă, că dacă se va reforma se va naște o stângă sinistră și toxică, că dacă stânga va sta mai mult la putere asta este pierzania ei. Eu cred că PSD și Victor Ponta, dacă vor să meargă mai departe, vor trebui să se uite cu atenție la propriul lor proiect, să-și decidă propria cale.

-Credeți că Ponta ar trebui să-și dea demisia, să plece din fruntea guvernului, chiar a partidului? Există o variantă de rezervă în PSD în momentul acesta?

-Cred că în ultima vreme a fost o unitate destul de mare în PSD și nu avem alternativă cunoscută în afara echipei care conduce în acest moment. Dar dacă mă întrebați pragmatic, cred că Ponta, dacă demisionează din fruntea PSD, nu face bine partidului în acest moment. Va veni un congres în scurt timp, în câteva luni, și atunci va fi evaluat Ponta de către partid, își va face și el singur o evaluare. Dar nu cred că va trebui să plece din toate funcțiile pentru că a pierdut bătălia cu Klaus Iohannis, nu văd nicio logică în chestiunea asta. A dirijat alegerile din 2012, care l-au legitimat ca echipă de guvernare să ducă țara pentru patru ani sau cât își va ține majoritatea în parlament, iar în partid, sugestiile celor care spun că trebuie să demisioneze cred că sunt otrăvite. În primul rând, dacă vrea să facă ceva pentru partid, ar trebui să deschidă o dezbatere, în următoarele luni până la congres, despre ce n-a funcționat în partid. Va observa că venirea sa a adus doar oameni noi, de la tineretul social-democrat sau din alte locuri, dar nu a adus nimic nou ca ideologie sau ca proiect. Poate doar un pragmatism de centru-stânga și o ideologie reparatorie cu caracter asistențial, în polemică cu regimul Băsescu. Asta a dat rezultate de guvernare, dar nu a creat coeziune sau solidaritate socială. Și Adrian Năstase a arătat cifre în campanie, la sfaturile americanilor, dar cifrele nu îi fac pe oameni să viseze, să se gândescă la viitor. Apoi, să vadă dacă are un alt proiect. În al doilea rând, cred că Victor Ponta nu ține de putere în acest moment, dar cred că este normal ca, până la viitorul congres, să rămână președinte și premier. Asta mi se pare ca o chestiune de echilibru politic. Până la urmă, în campanie s-a cerut echilibru, stânga are premier și dreapta să dea președintele.

-Există riscul ca PSD să se rupă sau să se creeze alte partide de stânga?

-Nu știu dacă o stânga diversificată nu ar fi fost chiar o soluție, o competiție în cadrul mesajului de stânga, o bătălie de idei care ar fi structurat până la urmă și electoratul de stânga. Noi, în Transilvania, pe vremea când făceam politică, îmi aduc aminte că eram chestionați mereu despre corupții partidului și cum putem noi să suportăm să stăm alături de tot felul de nume care se văd astăzi la DNA. Acest handicap al unității de monolit continuă și de aceea stânga a pierdut constant alegerile în Transilvania. Nu cred că diversificarea stângii ar fi un lucru rău, dar trebuie făcută cu un proiect, dar nu unele făcute de disidenți. Nu cred că Vanghelie, de exemplu, devine dintr-o dată, prin faptul că îl critică pe Ponta, o lumină ideologică. Diversificarea stângii trebuie făcută însă de oameni cu scaun la cap, de intelectuali și lideri locali veritabili, nu de către oameni cărora li s-a luat scaunul de sub fund și ei s-au ținut de acest scaun cu disperare până în ultima clipă.

-În „Grupul de la Cluj”, cum erați numiți, ați avansat acum câțiva ani ideea creării unei stângi în zona Transilvania-Banat. Credeți că ea ar putea fi reluată, a venit momentul pentru o alternativă de stânga în Transilvania?

-De multe ori s-a discutat și la noi despre acest lucru, mai ales intelectualii din Transilvania vorbesc despre acest lucru. Dar în actuala stare mentală a societății românești, a spațiului public, e greu de acceptat că se pot face proiecte regionale. Ați văzut, Curtea Constituțională a respins un proiect de descentralizare și ăsta era un proiect european 100%, făcut cu consultanți europeni. Am văzut și oameni care înainte mi se păreau destul de lucizi, oameni politici importanți care vorbesc tot timpul, cel puțin Bucureștiul folosește mereu această spaimă legată de regionalizare și de pierderea Transilvaniei. După primul tur al alegerilor, toată lumea a vorbit despre „zidul lui Huntington” din Carpați, despre faptul că cei doi candidați au rupt România în două. Nu este adevărat. S-a văzut în turul doi că România este destul de diversă și Iohannis a câștigat și în zone din Moldova, din sud, destul de puternic. Ca să revin la ideea asta, este vorba de o frică de federalizare, o frică care face ca această mișcare să fie considerată ca una care autonomizează. Sigur că polarizări regionale în jurul votului sunt în fiecare alegeri. Dar un partid social-democrat care să vizeze doar Transilvania nu ar fi posibil în acest moment, pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, suntem de un centralism înfiorător. S-ar putea face însă un partid social-democrat sau o altă variantă de stânga care să pornească tot de la București, dar care să aibă rădăcini mai puternice într-o parte sau alta a țării. Asta este cu totul altceva. Se poate gândi doar după 2016. Trebuie o stângă care să aibă radăcini în Europa Occidentală, să se ghideze după principii care nu au apărut odată cu „lumina care vine de la Răsărit”. Avem încă un decalaj istoric față de Occident, mai ales în est și în sud, prea multă sărăcie și prea multă populație rurală. Cine vrea să facă o stângă modernă ajunge la întrebările de la începutul secolului XX pe care și le punea Lenin. De aici trebuie să pornim. Dacă nu facem un proiect de dezvoltare urgent care să preceadă stânga, atunci nici o dreaptă serioasă nu vom avea vreodată. Până una-alta, avem niște hibrizi politici, pe care punem tot felul de etichete.

-Ați vorbit foarte mult de elită, de intelectuali și de contextul unui proiect de stânga. Dar pare că PSD nu are astfel de resurse în interior. Cum de s-a ajuns ca un partid atât de mare, cel mai mare, să nu reușească să atragă intelectualii de stânga? Ce poate face în sensul acesta?

-Dreapta, de 25 de ani, are tot spațiul public, toți intelectualii publici. Dar este un spațiu public care nu produce idei, cum spune H.-R. Patapievici, pentru că este un spațiu fără dialog. Mă rog, se formează un discurs de dreapta, pentru că stânga oricum n-a intrat în dezbatere, stânga nu și-a ascultat nici propriii intelectuali, darămite să-i asculte pe alții. Eu știu foarte mulți oameni de stânga care nu sunt neapărat în acest moment voci importante, pentru că în primul rând nu li s-a dat spațiu de expresie chiar de către stânga. Nu voi face o listă a intelectualilor de stânga subversivi, ca să zic așa, dar există foarte mulți oameni care gândesc de stânga, dar nu-i poți înrola într-o campanie de propagandă, nu pot fi asociați cu anumite personaje politice. Dar dacă stânga va înțelege că e vital să participe la dezbaterea de idei din societatea noastră, atunci ar fi mai permisivă și ar putea să sprijine ca aceste voci să devină voci publice. Ar putea face un singur lucru: să-i bage în seamă, să-i întrebe, să lanseze întrebări publice la care să răspundă oamenii care sunt de stânga și să țină cont de asta cât de cât. E adevărat că dreapta are edituri, are reviste, cărți, are intelectuali remarcabili, dar asta a creat mai degrabă o iluzie a unei drepte, care de fapt nu s-a născut încă. Uitați-vă că în acest moment dreapta nu are, din păcate, un proiect politic pentru România. Dreapta nu poate locui numai în gândirea frumoasă a unor intelectuali și filozofi.

-Este adevărat că nici dreapta nu are un proiect de țară, nu are la rândul ei o viziune, este fărâmițată, într-un fel antagonizată. Care ar fi demersul principal pus în fața lui Iohannis și a dreptei în momentul ăsta?

-După părerea mea, și dreapta se află într-o perioadă de criză, așa cum avem o criză a sistemului politic din România. Am văzut multe voci din dreapta care au înțeles foarte bine ceea ce au strigat manifestanții în seara victoriei lui Iohannis. Trecând pe lângă sediul ACL, au spus „nu vă bucurați, voi o să urmați”. Acest mecanism a izbucnit pentru prima dată în 2012 și cred că va mai urma. Deci este vorba de o cerere pentru schimbare de sistem politic în România. Cred că dreapta ar trebui să-l adopte la modul cinstit și fără influențe politice, ideologice pe Klaus Iohannis și să-i pună la dispoziție un proiect cu adevărat important pentru România, cu principalele valori pe care dreapta le vede în legătură cu viitorul României. În al doilea rând, cred că unificarea dreptei nu ar trebui să fie un slogan, pentru că în momentul ăsta eu nu văd clivajele care ar putea să motiveze, în afară de ambiții personale sau orgolii, o dreaptă atât de fărâmițată. Dincolo de documentele patetice sau scrisorile deschise, cred că dreapta ar trebui să se gândească la oameni. Ceea ce se discută cel mai mult e pe cine pune dacă vine la putere? Vine cu aceeași echipă cu care a fost și în perioada lui Tăriceanu sau Boc? Nevoia pe care o are stânga de a scăpa de figurile vechi o are și dreapta. Cred că va mai trebui ca dreapta să încerce să promoveze câteva proiecte, pe care am văzut că stânga nu le-a putut promova singură, ca acestea să fie discutate într-un dialog sincer și corect cu stânga: cel legat de reforma administrației din România, care este foarte important, unde am văzut că și stânga, și dreapta au dat înapoi, atunci când a fost vorba ce vom pune în viitoarea Constituție, descentralizarea și regionalizarea. Stânga și dreapta s-au întâlnit în parlament pe proiecte comune numai când a fost vorba de amnistie sau în proiecte care sunt, să spunem, disfuncționale pentru societatea românească. După atâtea bătălii, au trecut totuși 25 de ani, cred că, dincolo de antagonismul simbolic, acum ar trebui ca stânga și dreapta să se întâlnească pe câteva proiecte comune. Ar trebui să nu-i ceară lui Iohannis prea multă ideologie, dar să-i pună la dispoziție proiecte pe care să le promoveze, pentru că este un om care în acest moment are o credibilitate uriașă și care ar putea să fie un foarte bun catalizator. Dacă vor încerca să-l facă pe Iohannis să aibă o etichetă ideologică de dreapta, atunci ar pierde acest atu, pe care îl are în acest moment și nu știu cât este de meritat. Klaus Iohannis are o încredere de 61%, trebuie să merite această încredere pe care a adus-o dinspre societatea civilă, dinspre ceea ce a numit „cetățenie civică” spre cetățenia politică, la care totdeauna se referă stânga și dreapta.

Dar aici nu este vorba doar despre stânga sau dreapta, este vorba de o criză a societății, nu doar a sistemului politic. Este grav că nu avem o a treia cale, un proiect alternativă la stânga sau dreapta. Dar și acest lucru nu este chiar un dezastru. Este nevoie acum de un diagnostic radical: statul s-a blocat, România este în regres și letargie, trebuie reluat totul de la început. Din păcate, ne îndreptăm atenția spre „miracolul” de la vot, spre generația Facebook sau diaspora salvatoare, și asta ne dă speranțe sau ne îndreaptă spre piste false. Ne aflăm într-un punct mort și vom rămâne aici dacă nu recunoaștem cauzele și starea națiunii. Ponta ar putea să fie mulțumit că a pățit acest dezastru acum și nu s-a întâmplat la jumătatea mandatului. Din păcate, conflictul politic permanent ține loc de proiect politic sau clientelismul ține loc de proiect meritocratic. Dreapta se uită stupefiată spre stânga, care nu știe ce s-a întâmplat, unde a greșit, de ce cifrele de la Eurostat nu creează entuziasm public și spontane băi de multime. Am făcut recent, pentru o carte pe care o voi publica la 25 de ani de la revoluție, o mică listă cu lucrurile care nu s-au schimbat, deși a trecut un sfert de secol. M-am speriat! Sunt lucruri fundamentale care au rămas la fel sau au involuat în ceea ce privește statul, economia, societatea sau politica. Public sondaje de opinie făcute pe banii mei în fiecare săptămână și arăt dezastrul, suferința umană și neîncrederea, dar nimeni din establishmentul politic nu este interesat, nu este mișcat de această derivă a societății noastre. Tot timpul vorbim doar despre politicieni, de partide și alte chestii, ca și cum singura problemă pe care o mai avem de rezolvat este regia perfectă a spectacolului politic. De aceea nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul.

Fragmente din interviul realizat de Andreea Pora pentru Revista 22.


Publicitate

Postaţi un comentariu