Personalitatea Anului 2013 în Sănătate (și probabil că și în economie): Institutul Cantacuzino

Dragoș Damian, CEO Terapia

A declara ca Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Intitutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 in sanatate pare mai degraba o opinie medicala, cel mult sociala. Este insa mult mai complicat decat atat, sunt multe fatete care trebuie analizate si lectii care trebuie invatate pentru cei care se uita atent la viitor. Eu personal vad repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economica, ca pe o franare, chiar daca modesta, a dezindustrializarii Romaniei. Fie ca este vorba de neglijenta sau nepasare, de management deficitar sau incompetenta, de frauda sau de-a dreptul de furt, de lipsa de viziune sau de tradarea intereselor nationale, industria chimica, incepand cu exploatarea resurselor si pana la adaugarea de valoare in produsul finit, candva fala economiei economiei noastre alaturi de industria constructiilor de masini si de cea metalurgica, a fost pusa la pamant in mai putin de 10 ani.

Revenirea in actualitate a Institutului Cantacuzino ma bucura nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializarii, ci si ca pe unul dintre milioanele de romani care de-a lungul deceniilor au fost imunizati cu produse fabricate aici, sau ca pe unul dintre milioanele de parinti care si-a vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu exista multe structuri industriale in lume, indiferent ca sunt sub actionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care sa dezvolte, manufactureze si comercializeze vacinuri, reactivi, seruri si produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranta si securitatea populationala este de prima importanta, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care decredibilizeaza actul imunizarii (s-a uitat fara indoiala despre variola, poliomelita, TBC, gripa, despre epidemiile devastatoare din istoria omenirii care astazi sunt aminiri tocmai din cauza imunizarii). Este asa de important incat sunt tari gata sa securizeze prin paza militarizata producatorii de vaccinuri in asa fel incat sa se evite o eventuala agresiune de tip terorist cu posibile efecte cumplite asupra sanatatii publice.

Revenind la Institutul Cantacuzino, despre care imi permit sa decretez ca este personalitatea anului 2013 in sanatate, cred ca nu trebuie sa vorbim despre trecut si prezent, ci despre viitor, daca dorim sa ajunga o personalitate si in economie. Astfel, planurile de masuri de conformare cu bunele practici de fabricatie GMP sunt capitale pentru ca regulile de calitate din UE privind fabricatia medicamentelor nu permit abateri sau exceptii, iar costurile de milioane de Euro necesare repornirii institutului arata ce inseamna sa nu respecti regulile jocului. Diversificarea si modernizarea portfoliului, altfel spus dezvoltarea afacerii, nu sunt elemente de competitivitate, ci insasi de supravietuire, intr-un domeniu in care investitorii cer industriei mai mult efort pentru inovatie si diferentiere, autoritatile sunt cu ochii-n patru la cheltuieli iar utilizatorii care dau proprii bani din buzunar sunt pretentiosi, precauti si tot mai bine informati. Apoi, Institutul Cantacuzino trebuie sa invete regulile economiei de piata, iesind din zona de confort creata de dependenta de comenzile publice asa-zis sigure, creandu-si propria structura comerciala care sa acopere nevoile din zona privata. Adica sa fie condus ca o afacere. Si nu in ultimul rand, Institutul Cantacuzino trebuie sa se uite peste granite, sa gaseasca parteneri regionali privati sau institutionali, care sa-i asigure piete de desfacere catre Asia, Africa, America de Sud, unde practic nu exista producatorii de vaccinuri si unde constrangerile legate de costuri pot asigura institutului suprematie competitiva. Asta va aduce cu sine si surse de finantare care sa sustenabilizeze institutul, reducand dependenta de sursele publice.

Exista un paradox greu de explicat cu privire la industria locala de medicamente, caruia i-a cazut victima si institutul. Lipsa de viziune a autoritatilor de acum 20 de ani, care au crezut ca domeniul nu este de viitor, a salvat fabricile romanesti de medicamente de la destructurarea restului industiei chimice. Ele au fost privatizate si au ajuns in proprietatea unor investitori strategici si financiari care au stiu sa le competitivizeze, in asa fel incat astazi Romania este un exportator de medicamente in peste 90 de tari din 5 continente. Aceeasi lipsa de viziune, in prezent, a facut ca prin reglementari defectoase incepand cu 2009 si pana in 2012 sa scada cu peste 40% productia locala de medicamente pentru piata domestica, sectorul sa contribuie la 15% din deficitul total al balantei comerciale a Romaniei si in cele din urma, sa inchida fabrici intregi.

Desigur ca nu intamplator Institutul Cantacuzino este repornit in “Anul Ion Cantacuzino”, cand Romania serbeaza 150 de ani de la nasterea celui care a contribuit enorm la tezaurul descoperirilor din imunologie. Probabil ca nu exista o modalitate mai simbolica de a lega traditiile scolii medicale romanesti cu noua ordine economica decat aceea de a transforma Institutul Cantacuzino intr-un jucator industrial de talie internationala.


Publicitate

Postaţi un comentariu