Puncte cheie:
- Viktor Orbán a făcut recent un mare serviciu în procesul de clarificare a sensurilor ideologice ale disputei pro-UE vs. anti-UE, ajutându-ne să înţelegem, dincolo de farafastâcurile, mofturile şi fandoselile cu aer intelectual ale militanţilor conservatori şi naţionalişti, care critică Uniunea Europeană ba pentru „deficitul de democraţie”, ba pentru „încălcarea libertăţilor, suveranităţii şi identităţilor naţionale”, ba pentru „excesul de birocrație”, ce modele de lideri au în minte, de fapt, şi ce tip de finalitate politică vizează contestatarii integrării europene și ai democrațiilor liberale;
- Campionul absolut al contestării UE, aflat la putere într-un stat membru, iniţiatorul referendumului anti-UE, ne spune acum că liderul fascist al Ungariei (1920-1944), Miklós Horthy, ar fi fost „un om de stat strălucit”, când noi ştiam că Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler, că a adus Ungaria alături de Puterile Axei, aşadar spre o nouă înfrângere, că a fost un lider autoritar şi revizionist, şi mai ales că, după ocuparea Ungariei de către nazişti, în martie 1944, guvernul pe care l-a instalat „a fost responsabil de deportatea şi exterminarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de Nord” (aproximativ o jumătate de milion, se pare), aşa cum arată Institutul Elie Wiesel, într-un comunicat prompt[1];
- Radicalizarea şi polarizarea ideologică în continuă creştere, din Europa şi Statele Unite, face ca dezacordurile politice din prezent, pe multiple planuri, care macină democraţiile tot mai obosite de crize, să fie transferate, simplificate şi reduse simbolic la chintesenţe şi antagonisme discursive de tipul Macron-Merkel vs.