Puncte cheie:

• Cade guvernul May? Departe de a fi noua Margaret Thatcher, aşa cum sugerau anul trecut unele voci entuziaste de la conservatori, premierul britanic se dovedeşte mai degrabă „piază rea” pentru partid şi pentru susţinătorii Brexitului, împingând ţara şi politica britanică într-o totală confuzie legată de direcţia şi opţiunile Londrei în contextul post-referendum (mergând până la a se spune, şi nu aici pe continent, ci la ei în insulă, că nu există, de fapt, nicio direcţie şi nicio opţiune);
• Situaţia este cu atât mai neclară în privinţa „mondializării” pe care o promitea Theresa May cu cât nici relaţiile bilaterale cu celelalte mari puteri ale lumii, adică Statele Unite, China, Rusia, Japonia şi India nu sunt excepţionale în prezent şi lasă să se întrevadă posibilitatea ca Marea Britanie să piardă statutul strategic de Mare Putere, după ieşirea din Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată, după secolul al XIX-lea, când Marea Britanie nu ar mai fi considerată o Mare Putere la nivel global (ieşind din Top 5 la toate capitolele, inclusiv economic/comercial, militar etc.

„E toamnă nebun de frumoasă la Cluj!”. Acesta este un vers celebru al poeziei „De juventude” scrisă de poetul clujean Horia Bădescu, un gând pe care atât de des noi, clujenii îl exclamăm încântaţi de miracolul coloristic al pădurii de pe dealurile Făget, Hoia, sau covorul multicolor de pe aleile Parcului Central.…

Puncte cheie:

• Tânărul şi (poate prea) ambiţiosul preşedinte francez a „furat startul” reformei Uniunii Europene, profitând cu abilitate şi şarm comunicaţional de spaţiul liber de manevră de care dispune până în decembrie, creat de negocierile complicate pentru formarea guvernului de coaliţie din Germania şi de limitările politice temporare ale cancelarului în exerciţiu, Angela Merkel;
• Macron a dorit astfel să se profileze ca principala voce şi principalul lider care imprimă direcţia „refondării” Uniunii Europene (cum îi place să spună), mişcare spectaculoasă dar şi teribil de riscantă în acelaşi timp, care îl propulsează la o altitudine ameţitoare, de la care deznodământul proiectului şi viziunii sale atât de avântate, de transformare radicală a Uniunii Europene, nu mai poate fi decât ori un salt fabulos înainte, ori o cădere dezastruoasă;
• Din informaţiile care circulă pe diferite canale, faimosul discurs de la Universitatea Sorbona nu a fost agreat în totalitate în cercurile politico-diplomatice de la Berlin (Ministerul de Externe, Cancelarie, Parlament), aşa-zisul „Plan Macron” lansat cu mai bine de o lună în urmă conţinând atât puncte care nu fuseseră convenite cu Germania, cât şi puncte care fuseseră discutate altfel între Berlin şi Paris, în special cele legate de guvernarea Zonei Euro, de taxarea tranzacțiilor financiare şi de unificarea politicii fiscale a statelor care utilizează moneda comună;
• Angela Merkel tace tactic, sub pretextul rezonabil că nu a fost încă învestită cancelar de către noul Bundestag, pentru al patrulea mandat, lăsându-l pe un Macron cu 24 de ani mai tânăr să zburde zglobiu pe dealurile şi câmpiile Europei, promovându-şi cu impetuozitatea specifică vârstei, nivelului uriaș de ambiţie dar şi lipsei sale evidente de experienţă politică, propria viziune asupra viitorului Uniunii Europene;
• Chiar dacă Merkel începe să fie criticată în Germania pentru tăcerea prelungită faţă de Planul Macron, aş sugera să vedem şi dimensiunea tactică a acestei expectative, care, fără a presupune intrarea în conflict direct cu Macron, înseamnă totuşi că îl lasă pe acesta să-şi consume energia începutului de mandat şi să-şi epuizeze arsenalul argumentativ, expunându-se în acelaşi timp de unul singur tuturor criticilor şi contra-argumentelor, urmând ca din decembrie-ianuarie Merkel să reintre puternic în joc, relegitimată în funcţia de cancelar şi „călare” pe un guvern proeuropean proaspăt, ne-erodat, în timp ce Macron a coborât deja, în doar şase luni de la alegeri, de la 70% spre puţin peste 30% rată de susţinere în Franţa;
• Aşa-zisul „Plan Macron”, de fapt, nu există.

În ciuda aparențelor de libertate și diversitate, trendurile, moda, valurile ne iau tinerii frumoși și nebuni și-i uniformizează, îi ajustează după calapoade mai noi, dar calapoade. Așa ne trezim cu ei că se supun unor obiceiuri absurde, unor jocuri grotești sau unor practici stupide.…

Puncte cheie:

• Prin anvergura funcţiei obţinute în urma alegerilor din 8 noiembrie 2016, deşi cu trei milioane de voturi populare mai puţine decât contracandidata sa, Donald Trump ar trebui să fie astăzi depozitarul/garantul aspiraţiilor de securitate şi prosperitate ale lumii occidentale şi democraţiilor liberale, aşa cum au fost toţi preşedinţii americani din 1945 încoace, indiferent de afilierea lor democrată sau republicană;
• Într-un continuu scandal politic intern, de un an încoace, cu multiple şi tot mai substanţiale acuzaţii de colaborare cu Rusia în perioada electorală şi pre-electorală, cel puţin ale unor importanţi membri ai echipei sale, incluzându-l pe şeful campaniei electorale (mulţi dintre aceşti colaboratori din 2016 au demisionat în ultimul an), Trump înfruntă un val masiv de contestare în Statele Unite, cum nu a mai avut niciun preşedinte american în chiar primul an de mandat;
• Germania şi Franţa, Uniunea Europeană în general, pornesc pe drumul „autonomizării strategice” (a se citi desprinderea de Statele Unite în politica externă şi de securitate) şi al constituirii unei destul de confuze Uniuni a Apărării, care nu ştim cum va arăta, ce şanse politico-militare şi ce impact internaţional ar avea, dar ştim cu ce scop este făcută;
• China proclamă opţiunea strategică de a deveni marea putere care susţine globalizarea, fiind parte a acordurilor multilaterale globale pe care le părăseşte sau le denunţă în prezent Statele Unite (Acordul climatic de la Paris, Acordul nuclear al marilor puteri cu Iranul etc.)

Puncte cheie:

• Se încheie zilele acestea Marele Congres al Marelui Partid al Marii Chine, cu încercarea de a adopta o Mare Strategie pe termen (foarte) lung, pentru a da Marea Direcţie de dezvoltare şi a evita Marea Criză de care marele sistem hibrid comunisto-capitalist din Estul Asiei se teme de cel puţin un deceniu.

John Paget a fost un călător britanic care, ulterior călătoriei sale s-a îndrăgostit de Transilvania şi de oamenii de aici. Sosit în această parte crepusculară a Europei din luminoasa şi flamboianta Anglie, a fost în măsură să înregistreze în scris cu cinism dar şi cu o anumită fascinaţie pentru exotism, multe dintre caracteristicile periferiei economice europene de la mijlocul secolului XIX.…

Puncte cheie:

• După virajul recent al Austriei spre o dreaptă conservatoare contondentă, care va coabita tot mai dificil cu Bruxellesul, apropiatele alegeri parlamentare din Republica Cehă ne-ar putea înfăţişa, la sfârşitul acestei săptămâni, imaginea unei alte ţări mici din Europa Centrală, intrată de numai 13 ani în Uniune, scufundându-se în mlaștina unui vot esenţialmente anti-UE;
• Trăiesc oare cehii mai greu astăzi decât înaintea aderării la Uniunea Europeană?

Puncte cheie:

• Austria este astăzi o ţară mică, aflată la propriu şi la figurat în centrul Europei, cu o istorie încărcată de glorie şi decădere, de grandoare, triumf şi suferinţă, cu o cultură germanică strălucită ce i-a adus, prin alăturarea inevitabilă cu Imperiul German, deopotrivă beneficii şi drame, în fine, o ţară care şi-a găsit după 1945, apoi după 1995 (anul aderării la Uniunea Europeană) un drum decent şi onorabil, deşi modest ca influenţă internaţională şi departe de statutul de Mare Putere pe care l-a avut cândva, devenind însă un model de dezvoltare economică şi socială pentru democraţiile continentului şi nu numai;
• „Seismograful Europei”, cum o numea, inspirat, Henry Kissinger, mica ţară montană dintre Germania şi Estul Europei a fost cea care a transmis întotdeauna semnalele premonitorii cele mai sensibile cu privire la marile crize/cutremure ale Europei dar a găzduit şi congresul de pace care a reconfigurat ordinea europeană de după războaiele napoleoniene (1815), ajungând prin splendida ei Capitală, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să fie creuzetul (paradoxal) al înfloririi culturale şi ştiinţifice a Europei dar şi al antisemitismului, prăbuşindu-se apoi în Marele Război pe care ea însăşi l-a declanşat spre a-şi grăbi sfârşitul erei imperiale, trecând prin criza şi sărăcia post-război, prin Anschluss-ul naziştilor, pentru a se elibera, mică, prosperă şi pură (Edelweiss) într-o Europă unită, în care multă vreme a fost nevoită să mimeze neutralitatea politică, pentru a menaja sensibilităţile Uniunii Sovietice în Europa Centrală;
• Austria încheie peste câteva zile cea mai dură cea şi mai urâtă campanie electorală din epoca postbelică (după cum apreciază chiar analiştii, comentatorii şi publicul austriac), în care s-au folosit din plin atacurile şi „fake news”, manipulările şi distorsionările, temele agresive, radicale şi mesajele intransigente, inclusiv scandalul legat de cooptarea consultantului israelian Tal Silberstein de către social-democraţi, în fine, o campanie care arată încărcarea negativă şi tensiunea la care a ajuns societatea austriacă, pe fondul marilor incertitudini şi transformări ale Uniunii Europene legate de migraţie, mişcări identitare, populism, naţionalism, declinul valorilor liberale, noile sensibilităţi culturale şi politice ale generaţiei actuale, tentaţia autoritarismului şi protecţionismului;
• Marea Coaliţie social-democraţi plus populari (SPÖ+ÖVP), care a guvernat Austria vreme îndelungată, se pare că se va sparge, popularii urmând să câştige alegerile şi să încerce formarea unui alt tip de coaliţie, nefiind exclusă, în funcţie de jocul procentajelor, asocierea cu partidul considerat de extremă-dreapta şi radical anti-imigraţie (FPÖ), despre care reţinem că a fost la un pas de a câştiga acum câteva luni alegerile prezidenţiale;
• Ministrul de Externe şi candidatul popularilor, Sebastian Kurz (31 de ani), are şanse reale de a deveni cancelarul Austriei, învingându-l pe propriul său şef de guvern, social-democratul Christian Kern;
• Faptul că un politician de 31 de ani ar putea ajunge cancelarul Austriei este şi bine şi îngrijorător în acelaşi timp.

La începuturile omenirii, stelele aruncau şi cea mai palidă pâlpâire către ochiul omenesc, pentru a-i îndruma paşii spre steaua polară sau pentru a înţelegere ciclurile cosmice şi cele ale vieţii. Cerul era departe iar lumina creată de om aproape absentă, zeii fiind atotputernici: în forţa naturii, în bătaia vântului, în schimbarea anotimpurilor, în ciclul zilei şi al nopţii, în cataclisme, în naştere şi moarte, dar şi în cele mai tainice lucruri ale fiinţei sale.…

Puncte cheie:

• Nu mai este nicio îndoială, Spania s-a scufundat brusc într-o criză a statalității de o gravitate fără precedent în istoria ei postbelică și cu prognostic rezervat, în care o majoritate destul de clar exprimată în timp a regiunii autonome Catalonia (cu o populație de peste 7,5 milioane de locuitori), în pofida interzicerii referendumului și a obstrucțiilor din partea procuraturii și poliției, dorește ruperea contractului constituțional cu Regatul Spaniei și formarea unui stat suveran, integrat în Uniunea Europeană.…

Trăim într-o lume interconectată. Este un adevăr pe care îl resimţim în fiecare zi, în orice loc de pe glob, în albiile râurilor care intersectează graniţe, în aerul unde căldura şi poluarea le respirăm în mod global, pe cerul plin de stele unde desluşim în trecerea ei pe deasupra noastră staţia spaţială internaţională şi rutele avioanelor ce leagă emisferele lumii, civilizaţii şi culturi, în hrană, în cuvintele pe care le rostim ce nu ştim ce etimologie au, sau cum am spune : „în tot şi toate”.…