Orient Express

Septimiu Moga, economist

de Septimiu Moga

Invenția motorului cu abur și a trenului a marcat civilizația occidentală. La început destinată producției, forța aburului s-a extins la transportul oamenilor. Cu fiecare an, viteza pe calea ferată creștea, iar capacitatea de transport a trenurilor a făcut posibil transportul persoanelor pe distanțe tot mai mari. Până atunci călătoriile pe distanțe lungi erau privilegiul câtorva oameni bogați, al unor figuri încoronate sau al unor exploratori cutezători. O astfel de călătorie era o întreprindere scumpă, care consuma mult timp și era adesea presărată cu pericole.

Odată cu începutul călătoriile regulate pe calea ferată și chipul timpului s-a schimbat. Până atunci, fiecare localitate, fiecare oraș avea timpul său și ora sa fixată pe cadranele solare sau angrenajele acelea cu arcuri, greutăți și roți dințate ce torceau secundele, orele și secolele lângă clopotnița din turlele bisericilor. Odată cu trenurile, gările au trebuit să-și sincronizeze orele, să existe o referință orară, pentru că acestea, la fel ca orice creație industrială avea nevoie de precizie, de un orar exact de sosire și plecare a uriașilor dragoni mecanici, ce lăsau în urma lor zgomot și un fum alb. Fluierul locomotivelor a devenit el însuși un reper de timp în localitățile care aveau privilegiul de a fi în ruta trenurilor. Guvernele, comunitățile locale sau provinciale plăteau sume consistente pentru a se racorda la rețeaua din ce în ce mai extinsă a căilor ferate. Se presta chiar muncă voluntară pentru conectare, pentru ca acea comunitate să beneficieze de pe urma conectării la lume.

Oamenii au început să perceapă altfel timpul și spațiul. Deplasarea persoanelor și a mărfurilor dintr-un loc în altul era din ce în ce mai rapidă și comodă. Cărți, reviste, idei, scrisori, arme și armate se deplasau în vasta rețea, în goana tot mai mare a trenurilor propulsate de forța aburului.

Regele trenurilor a fost însă Orient Express-ul. Belgianul Georges Nagelmackers a fost cel care în 1883 a pus bazele legendei ce urma să devină orient express-ul. La început, destinația spre orient era la Viena, apoi la Giurgiu, mai apoi la Varna, pentru ca în 1889 trenul legendar să ajungă la Constantinopol. Era punctul terminus al visului unui om ce a uitat de fiorii unei scandaloase iubiri adolescentine prin studiul peste ocean al ingineriei. Acolo, într-o lume descoperită și exploatată de niște eroi, ce stăpâneau deopotrivă cartea, dar și mecanismele de navigație și poziționare geografică a înțeles rațiunea umană a ingineriei, studiul materialelor și a mecanismelor complexe trebuiau să ajute omul, pentru a se cunoaște pe sine prin alții, prin semeni, prin deosebirile dintre ei prin frumusețea fiecărui loc sfințit de om. Acolo a văzut cât de aproape pot fi aduse, pe calea forței aburului misa auzită din turlele gotice cu chemările la rugăciune din minaretele orientale.

Era o primă legătură cu un orient exotic, care era flămând după modernizare. Modernitatea pentru acele vremuri era trenul și căile ferate. Apoi noi și noi rute au legat continentul, au legat oameni, idei, mărfuri, de la nord la sud și de la est la vest. Fumul acela gros scos de locomotive în goana lor spre răsărit era reper și pentru o nouă tehnologie ce se insinua tot mai mult, aviația. Se spune că dâra aceea de fum era reperul folosit de piloții francezi pe deasupra neguroasei Transilvanii, datorită punctualității și traseului exact.

Oamenii stăteau în compartimente mai mari sau mai mici în cușete sau restaurante mai mult sau mai puțin luxoase vorbind de la afaceri la declarații de dragoste, de la intrigi și spionaj la politică sau despre viață pur și simplu.
Drumul acela lung, și totodată scurt, dar mai ales tot mai accesibil, a unit oameni, dar mai apoi a devenit drumul morții, armate întregi fiind aruncate în luptele crâncene ale primului război mondial. Tot trenul a fost cel ce a trimis spre exterminare milioane oameni în epoca sinistră a nazismului sau a comunismului. Totalitarismul i-a făcut pe oameni să tacă, iar luxosul orient expres, s-a oprit pentru totdeauna în 1977. Astăzi e doar o ciudățenie turistică, pentru nostalgicii unor vremuri apuse. Oamenii au tăcut iar, dacă visul se spune că este luxul gândirii, luxul căilor ferate a apus. Lumea parcă a încetat să viseze.

Astăzi pe cerul planetei zboară la fiecare secundă 15.000 de aparate de zbor care transportă peste un milion de oameni de la un aeroport în altul, arzând pe cerul planetei în fiecare secundă 8 tone de kerosen, care valorează peste 5 milioane de dolari. Totul într-o secundă. Orient express-ul ne-a învățat să fim nomazi, într-o lume în care ajungi la o destinație cu o oră mai devreme decât ora la care ai plecat. Marile migrații nu au cuprins atâția oameni cât sunt în secunda aceasta în aer. De la cei peste 10.000 de metri altitudine nimeni nu mai vede fumul acela ce trecea la ore fixe printr-un continent ce visa o prietenie veșnică.

Astăzi, stăm în luxoasele avioane singuri, cu gândurile noastre, cu preocupările noastre. Nu mai avem timp să vorbim decât arareori cu colegul de drum. Ne legăm centurile de siguranță până la oprirea definitivă a motoarelor. Tăcem și servim în tăcere singuri o masă oferită de o însoțitoare zâmbitoare. Cel e jos nici măcar nu ne mai aude, ci doar dacă își ridică privirea spre cer vede undeva sus o dâră de fum pe care vântul o risipește pentru totdeauna.

Postaţi un comentariu