Operaţiunea “cu mâinile murdare”

Lumea fierbe pe alte teme decât România. Suntem originali, unici, noi înşine. Dacă în jurul nostru problemele sunt unele majore care ţin de ciocnirea civilizaţiilor, de echilibre economice şi strategii energetice, la noi încă se mai ciocnesc microbii de bacterii prin paturile bolnavilor. Nu avem timp pentru problemele majore, noi avem încă de dat cu mătura. Aici suntem. Cum să faci faţă concurenţei, cum să fii competitiv când tu nu ai rezolvat încă problema mâinilor murdare? Scandalul dezinfectanţilor diluaţi arată cât de jos a ajuns sistemul sanitar.

Scriam acum 20 de ani de criza din sănătate, astăzi titlurile arată la fel. Nu s-a făcut aproape nimic pentru domeniul acesta. Nimic fundamental. Salariile din sănătate întreţin alt tip de paraziţi, cei care aduc mâncarea la fel, cei care livrează lenjeria sau hârtia igenică parazitează şi ei sistemul. De la “domn profesor” care ia mită încât poate să-şi ridice alături un spital la magazionerul care ciupeşte la achiziţia de cartofi, toţi parazitează sistemul. N-am văzut niciun medic celebru ajuns în faţa justiţiei pentru că nu poate justifica spitalul privat răsărit lângă cel de stat pe care l-a condus. E deştept, vor spune unii. Da, dar mai sunt şi alţi deştepţi pe pământ care n-au spitale proprii. Atât de multe lucruri care nu fac bine sistemului şi se întâmplă sub ochii noştri, încât poţi crede că suntem suferinzi în privinţa vederii la lumina zilei.

Când am scris un articol despre “Spitalul lui domn profesor” lumea medicală clujeană a sărit în sus. Atinsesem un subiect tabu. Dar multe lucruri trebuie schimbate împotriva intereselor lor. Opţiunea între privat şi stat trebuie să fie unul dintre ele.

Am pomenit de auditarea spitalelor la un moment dat, iar ministrul Sănătăţii de atunci mi-a răspuns că România nu are bani să auditeze atâtea spitale. Dacă s-ar fi făcut controale temeinice mai dese nici mafia nici bacteriile n-ar fi parazitat trupurile bolnave ale românilor atâta vreme.

Este greu de acceptat ce s-a întâmplat cu dezinfectanţii în toţi aceşti ani cu cât nu avem de-a face cu fotbalişti, oieri sau mineri. Ci cu elita acestei ţări. Nişte medici au camuflat situaţia, cazurile de infecţii intraspitaliceşti de la noi fiind în toate statisticile mai puţine decât în restul Europei. Minciuna acesta, tipic comunistă, au susţinut-o medicii nu analfabeţii ţării. Cei care au ştiut cât de grav este fenomenul, cei care au ştiut ce consecinţe sunt, erau chiar ei.

Nu poţi construi o ţară fără o elită responsabilă şi onestă. Acum 150 de ani un arhitect austriac proiecta prima cale ferată românescă. A gresit calculele cu o jumătate de metru şi pentru asta s-a aruncat de pe stânca ce despărţea în realitate liniile de pe planşetă. Acolo a murit. Nu cerem azi sacrificii absurde, dar medicii din această ţară ar trebui să mărturisescă. Au ceva de spus.

Nici sistemul de salarii mici plus compensaţii de la pacienţi nu mai poate merge aşa. E o complicitate murdară a politicului cu mediul sanitar. Adică românii plătesc asigurări de sănătate din care politicienii dau salarii mici în Sănătate, lăsând în mod tacit ca personalul medical să mai ia în completare de la pacienţi. Ba mai mult, cineva de la guvernare pomenise la un moment dat de legiferarea mitei. Nu e permis să gândim astfel, nu e normal. Ori se iau bani pentru bugetul Sănătăţii şi se plătesc salarii decente, ori nu se mai iau şi îi plătesc pe medici doar pacienţii. O decizie în acest sens trebuia luată.

Din păcate sistemul e ros de mizerie, nici dezinfectanţii nediluaţi nu-l mai pot curăţa acum. El trebuie reformat din temelii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu