Omul milenar

Septimiu Moga, economist

Se spune că viața este asemenea unei flăcări care arde, o existență efemeră într-un imens infinit cosmic. Am avut privilegiul să fim și noi printre particulele cosmice care compun flacăra aceasta în procesul chimic, fizic sau biologic numit viață, proces pe care îl conștientizăm, îl putem teoretiza prin inteligența cu care am fost înzestrați ca oameni.

Undeva în fierbintele triunghi fertil al Mesopotamiei antice Ghilgameș, un pământean înfiorat de perspectiva morții a pornit într-o călătorie epopeică în căutarea nemuririi. Omul nemuritor însă nu s-a arătat omenirii. Religiile au creat în schimb perspectiva vieții veșnice de apoi, o veșnicie pe care trebuie să ne-o câștigăm printr-o viață plină de virtuți, prin empatie, prin ceea ce am lăsat pe pământ. Totuși oamenii speră din toată ființa lor în nemurire, ne deranjează enorm natura efemeră a tuturor lucrurilor de pe lumea aceasta. Românii își urează la fiecare aniversare ani mulți ca o negare perpetuă a efemerului. Tema lui Ghilgameș, a fost preluată de multe mitologii, chiar și în zona noastră geografică, de la marginea Europei tinerețea veșnică și lipsa morții apare în basme iar copiii pleacă în viață mai departe pentru a căuta asemenea eroului epopeii antice viața fără de sfârșit.

Țara noastră, situată la marginea unei lumi a cărții scrise, fiind un loc puțin cunoscut călătorilor europeni ai evul mediu și chiar din perioada modernă, putea fi lesne tărâmul în care imaginația unor creatori de legende mai moderni și-au imaginat un conte însetat de sânge precum Dracula, o contesă Elisabeta Báthory, ce căuta tinerețea veșnică în sângele fecioarelor în care se zice că se îmbăia, sau presupusul fiu al unui principe revoluționar Francisc Rákóczi al II – lea care a devenit misteriosul conte de St. Germanin. Exemplele ar putea continua, pentru că ele își au seva în dorința semenilor noștri, care au încercat, într-o căutare aproape alchimică, să găsească leacul morții. Mircea Eliade, în căutările sale asupra miturilor primordiale și-a imaginat, precum vechii filozofi antici care doar au dedus existența atomului, serul sau energia nemuririi, calea spre piatra filozofală a tinereții veșnice. În nuvelele sale, “Tinerețe fără bătrânețe” și “Les trois Graces”, ca să enumerăm doar câteva forme de luptă cu efemeritatea umană, Eliade aruncă o privire în laboratoarele Ghligameșilor moderni și ne oferă o mică mostră de mit condimentat cu știință.

Știința însă, nu lucrează cu imaginație ci cu experimente, cu realități verificabile și multe miliarde de dolari. Este o lume în care minciuna sau informația hazardată poate să coste nu doar reputația unor cercetători care au muncit o viață pentru un anumit proiect ci și risipirea unor fonduri imense alocate de state sau companii private. Cercetări științifice au dovedit că prin mijlocirea ingineriei genetice viața unor viermi s-a dublat. Acumulările de cunoștințe din studiul genomului uman, nanotehnologia, salturile spectaculoase în studiul celulelor umane, în studiul chimiei, fizicii, biologiei îi fac pe oamenii de știință să formuleze ipoteze care păreau până nu de mult rodul unei imaginații bolnave sau visul unui avatar al eroului Ghilgameș. Astfel, unii oameni de știință sunt de părere că în preajma anului 2050 vor exista toate premisele ca unii oameni să devină a-mortali. Mai mult, un cercetător, Aubrey de Grey a afirmat recent într-o lucrare că deja s-a născut omul care va putea trăi o mie de ani.

Cum va arăta lumea cu oameni milenari? Cum va arăta evoluția economiei cu un om aproape deificat?

Sunt evidente salturile şi tendinţele în evoluţia speranței de viață a oamenilor de pe pământ în ultimele secole. În anul 1770 speranța de viață a unui european depăşea puțin 34 de ani, iar după aproape un secol mai târziu speranța de viață crescuse cu numai doi ani. În preajma primului război mondial speranța de viață a europenilor ajunsese la aproape 47 de ani iar astăzi durata de viață a locuitorilor bătrânului continent este puțin peste 80 de ani. Avem de a face cu o curbă ce sporește deja exponențial durata de viață. Descoperirile revoluționare din medicină, inventarea vaccinurilor, antibioticelor, introducerea metodelor tot mai complexe de investigație medicală și tratament, metodele din ce în ce mai complexe din domeniul chirurgiei și studiile asupra geneticii au redus mult mortalitatea infantilă, morbiditatea și au crescut automat speranța de viață. În mai puțin de 150 de ani speranța de viață a oamenilor s-a dublat.

Dacă în 1770 raportul dintre speranța de viață a europenilor și cel al africanilor era de 1,3, astăzi el a crescut la 1,34 reflectând o concentrare a speranţei de viaţă spre zonele dezvoltate economic, o lume eterogenă din acest punct de vedere. Un alt paradox este că, pe măsură ce crește speranța de viață, rata de fertilitate scade, fapt care a creat un diferențial între fertilitatea din țările africane sau orientul mijlociu și zonele dezvoltate ale lumii, ţările sărace având un număr mai mare de persoane tinere şi implicit productive economic decât cele dezvoltate. Creșterea diferențelor de dezvoltare economică dintre Europa și zonele din jurul său a creat implicit o migrație substanțială către Europa, dictată și de efectele și cauzele evoluțiilor demografice. Cei care se aventurează astăzi spre bătrânul continent sunt mânați să facă față pericolelor lungului drum spre libertatea iluzorie de pe continentul Europa și de instinctul lui Ghilgameș. Europa îmbătrânește însă și la propriu, un studiu Eurostat relevând că populația în vârstă, dependentă va crește la nivelul Uniunii Europene, de la aproape 30% în prezent la peste jumătate din populația continentului în 2080, cele mai mari creșteri vor avea loc însă până în 2045.

Implicațiile economice ale modificărilor demografice sunt foarte multe și nu voi insista decât asupra câtorva dintre ele. Va fi nevoie de sisteme de pensii total reformate față de cele care există astăzi, sisteme de susținere a vieții și îngrijire medicală mult mai bine dezvoltate decât astăzi. Un exemplu ilustrativ este faptul că aproape o treime dintre bătrânii americani peste 85 de ani suferă de diverse formă de demență senilă iar numărul persoanelor cu astfel de boli va depăși trei milioane în 2025. Creșterea economică în țările cu fertilitate redusă și care înregistrează sporuri demografice negative va cunoaște o încetinire evidentă care le va pune pe un plan secund în tabloul geopolitic mondial. Europa și poate chiar Statele Unite vor fi în situația de a se alinia unor noi paradigme economice și politice impuse de angrenajele politice și militare ale unor alte lumi mai tinere.

Viața din interiorul țărilor se va schimba, valul de imigranți ai Europei va aduce un alt mod de viață, poate altfel de civilizație. Cei ce au construit prosperitatea continentului vor fi plătiți din  pensii rezultate din munca unor oameni care nu s-au născut pe acest continent, sau care împărtășesc alte valori decât cele occidentale. Statele tot mai minimale vor trebui, în măsura în care vor fi capabile, să educe tot mai puțini copii și să întreţină mai mult de jumătate din populația europeană. După cum vedem și astăzi, Europa nu este o zonă economică şi socială omogenă, este eterogenă și din punctul de vedere al demografiei. Mișcarea liberă a forței de muncă a creat și va crea probleme serioase nu atât țărilor gazdă ci va genera o criza de forță de muncă în zonele mai sărace ale continentului. În România șocul major generat de efectele demografiei va fi în jurul anului 2035, când “decrețeii” sau așa numita generație “baby boom” va ieși la pensie. Cu aproape zece ani mai devreme un șoc demografic similar va fi în vestul european, care însă are un aport demografic dinspre răsărit și de pe alte continente.

Evident, după cum arată un recent comunicat OCDE vârsta de pensionare se preconizează să crească în timp la 76 de ani până în 2040, dar asta va însemna că drumul spre omul milenar să fi început să se materializeze. Dar dacă miracolul medical va crea omul milenar mai devreme decât ne-am fi închipuit unde va ajunge vârsta populației active până la finele acestui secol? Cum se va împăca creșterea abruptă a speranței de viață a omului cu scăderea drastică a speranței de viață a companiilor. Este relevant că din anii 1950 speranța de viață a unei firme din S&P 500 a scăzut de la 60 de ani la mai puțin de 20 de ani în prezent. Din milioanele de companii existente în lume doar câteva companii mai ales japoneze se pot bucura cu o tradiție de peste 1.000 de ani. Cum se vor conforma unor restricții prudențiale activitățile bancare care vor atrage depozitele pe durate tot mai scurte iar apoi să acorde credite pe durate de peste 700 de ani? Cu ce randamente vor lucra companiile financiare sau cele nefinanciare tot mai efemere? Cum vor funcționa investițiile?

Într-o lume polarizată accesul la serul sau tratamentul nemuririi va costa suficient de mult pentru ca sistemele de asigurări de sănătate să nu le poată face disponibile restului lumii. Cele câteva sute persoane care dețin la fel de multă avuție cât aproape jumătate din populația planetei, vor lua urma eroului Ghilgameș și își vor asigura poate veșnicia, înconjurându-se de turnuri impenetrabile care să-i apere de instinctul de nemurire a muritorilor de rând.

Poate că omul va rămâne doar cu speranța a-mortalității, sau va trăi pe un pământ tot mai ostil, îmbătrânit și însingurat asemeni personajului imaginat de Eminescu, căruia îi va “sete de repaos” și care, contemplând lumea de la adăpostul turnului său de fildeș va spune în sinea sa:

“Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor și rece”.

Text: Septimiu Moga, economist

Postaţi un comentariu