Mica regresie

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

Nimeni n-a primit şansa să-şi schimbe convingerile de la debutul acestei campanii electorale. Nu s-a descoperit niciun arbitru credibil care să-i ghideze pe eventualii nehotărâţi, promovând adevăruri independente luptei politice. După această campanie electorală regresivă, majoritatea îşi va păstra opiniile de dinainte. Indecişii vor lua o decizie emoţională în ultimul moment. Ideile lipsesc, indiferenţii, de asemenea, vor putea fi mobilizaţi la vot tot cu argumente fierbinţi.

Destui anticipau o campanie ratată, mai puţini, în schimb, sluţirea într-atât a luptei politice. Când accentul se pune pe persoane şi calitatea acestor lideri e în declin, natural, se strică şi politica. Lasă impresia că a scăzut sub standarde care păreau câştigate. Klaus Iohannis trăieşte blocat într-o ranchiună opacă. Liviu Dragnea, din nou generos, deschide larg buzunarele publice uitând de deficit (ar fi utilă o verificare a salariilor de la Belina, dacă şi acolo sunt mari înseamnă că aşa e personajul, născut darnic). În Rareş Bogdan vedem o clonă a actorului ucrainean demagog devenit preşedinte. Alt nou venit, vechi în politică, Dacian Cioloş, e de o autoironie involuntară când îl atacă pe preşedinte că nu are mână la premieri. Victor Ponta e fixat pe Dragnea, Tăriceanu e grijuliu în a nu spune nimic atunci când vorbeşte. Tăcerea l-a învăluit în cele din urmă şi pe, altfel, guralivul fost preşedinte Băsescu, în sfârşit deconspirat. Niciunul dintre aceştia neputând face diferenţa, trecerea în revistă a liderilor politici respectă ordinea probabilă a rezultatului alegerilor, aceeaşi ca la începutul campaniei. Cu menţiunea că se poate ca ALDE să fie peste Pro România şi că PMP, lăsat fără căpitan, nu va face pragul.

Dar nu inutilitatea campaniei lasă un gust amar. E sentimentul unei lumi care pare să o fi luat înapoi. Ne-am întors la turbulenţa politică postdecembristă. Au reapărut, de unde oare, manifestaţiile şi contramanifestaţiile, în forme mult mai dezagreabile. Să-i revedem pe tinerii ţărănişti, în anii 90, scandând din apele Someşului împotriva mitingului lui Iliescu de pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj. Acelea erau manifestaţii de fervoare autentică, incomparabile cu urâţenia celor de acum, cu mulţimi de strânsură şi agitatori grobieni. Regăsim manifestă ura de clasă şi ierahizarea morală a alegătorilor. Ele se estompaseră în perioada când Traian Băsescu juca şi pentru inima electoratului mai puţin educat. Astăzi, clasa de mijloc şi elitele de facebook îşi fac un merit din dispreţ, funcţionărimea de multinaţionale nu se vede conlocuind cu masele asistate. Trăim şi o recădere în complexul provincial, astfel că luăm aminte la pulsiunile electorale ale unor responsabili lipsiţi de anvergură din UE. Acum 15-20 de ani o ascultam pe baroneasa Emma Nicholson vorbind împotriva României (unde e ea acum?), astăzi dezbatem aserţiunile lui Frans Timmermans (unde va fi el mâine?).

Fără un schimb de idei, marcată de violenţă de limbaj, populism patriotard, xenofobie, segregare, dezbinare şi infatuare de clasă, campania electorală pentru europarlamentare marchează un pas înapoi. Putem spune, cu amărăciune, că suntem cum ne-am dorit, în siajul democraţiilor occidentale. România traversează şi ea mica sa regresie, concomitent cu „marea regresie” a lumii politice democratice.

1 Comentariu

  1. Andrei Cretu spune:

    Si putem spune cu si mai mare amaraciune ca nici presa nu mai avem, idei putine si rasuflate, fapte neverificate, documentare putina sau deloc, atitudini partizane, etc. Asa mi se pare si acest articol, scris asa doar ca autorul sa mai bifeze un articol.

Postaţi un comentariu