Je suis opoziţia?

Ruxandra Hurezean, redactor-șef adjunct Transilvania Reporter

Greu de spus cine este opoziţia în Romania acum, dar şi mai greu de spus ce face ea. Luaţi de valuri în fiecare zi aproape că n-am băgat de seamă că a trecut un buget cu capitole importante subfinanţate, că Senatul a trecut o lege cu unanimitate de voturi pentru ca apoi să o reclame la CCR, lucruri greu de înţeles într-o lume normală în care puterea naşte opoziţie şi de aici se nasc dezbateri. Noul PNL ne-o trimite pe doamna Gorghiu pe la televiziuni să facă metafore inspirate din basme, dar temele importante rămân neatinse de acest partid care spune că vrea să ajungă la putere înainte de alegeri.

Dacă într-adevăr vrea acest lucru atunci ar trebui să dovedescă în fiecare zi că stăpâneşte temele importante şi că are la fiecare dintre ele rezolvări mai bune decât cele pe care le are puterea. Nu văd luări de poziţie documentate din partea opoziţiei nici pe marile planuri de infrastructură, nici pe modificările din Educaţie, nici pe reglementările financiare. Marile teme sunt analizate şi puse în discuţie publică de experţi externi politicii, de teoreticieni din domeniile respective care simt că au ceva de spus, dar care nu votează în Parlament.

Nu cred că puterea are îndreptăţirea să guverneze cum o taie capul, de aceea, întreb: există acum o opoziţie demnă de rolul ei în România? Impresia pe care o lasă scena politică acum este de mediocritate aflată în haos, destul de obosită şi de aproape de linia de finish. Se rup şi se coaguleagă entităţi bizare. Apar personaje care migrează bezmetic în funcţie de calcule privind viitoarea guvernare, aşa cum face Radu Stroe care după ce plecat din PNL cu Tăriceanu, trece acum la UNPR pentru că pe acest partid îl vede în viitor alături de PNL la guvernare. Posibil. Dar Radu Stroe poartă ochelari cu dioptrii mari, el are o scuză, nu vede bine linia orizontului pe unde, cel mai probabil, n-ar trece.

Lucrurile în ansamblu arată rău. După ce că avem partide fără identitate, fără ideologii, cu structuri şi programe abia încropite, nici partidele importante nu arată mai bine! PSD s-a îngrăşat cu 350 de primari într-o singură lună, în urma unei relaxări legislative planificată exact înainte de alegeri. O tactică proastă, care s-a dovedit perdantă pe termen scurt dar şi pe termen lung. PSD, dacă are de gând să se reformeze, nu pe baza acestor “cadre” o poate face, nu primarii traseişti pot împrospăta viziunea acestui partid, nu ei sunt progresiştii de care are nevoie PSD. În altă parte ar trebui să se uite acest partid, în partea aceea unde n-a văzut niciodată prea bine, a intelectualilor de stânga, a minţilor mai luminate. Dar dintr-un complex justificat, partidul creat de Ion Iliescu nu reuşeşte să se desprindă de trecut, de gestionarii de ţară şi foştii şefi de CAP care l-au populat 25 de ani. Ca să poată merge într-o direcţie nouă, simplu şi logic ar fi să se bazeze pe profesori, medici, funcţionari de stat, ei ar avea în mod firesc, natural, în virtutea determinării sociale viziunea de stânga modernă pe care societatea o aşteaptă. Dar PSD crede că poate mesteca din când în când în ciorba partidului să scoată noi bucăţi la suprafaţă şi asta e toată reforma. Crede că poate avea orice tip de lider că turma merge mai departe. Ori nu e aşa. Doar un lider intelectual autentic va atrage intelectualitatea. Doar un lider sincer atrage oamenii. Doar un lider modest atrage opiniile de stânga.

La fel de grav este că nici opoziţia nu trece la vreo reformă de fond a componentelor ei, deşi timpul şi cotele de simpatie din sondaje i-ar permite. Aici s-a produs o cuplare de conjunctură între PNL şi PDL, o înlocuire la vârf în PNL şi cam asta a fost tot. Cam asta consideră ei că înseamnă reformare. Nu cred că tinerii care au stat la coadă să voteze au făcut-o pentu schimbări cosmetice în politica românească şi nici pentru pacturi privind apa caldă. Iar lecţia cu privire la inteligenţa electoratului trebuie să fi priceput-o şi unii şi alţii. Pentru că niciunii nu-l merită.

Distribuie:

Postaţi un comentariu