Este pământul plat?

Septimiu Moga, economist

 

Text de Septimiu Moga

Se spune că omul a apărut pe acest pământ liber. Libertatea sa a fost întotdeauna dorința sa cea mai mare, chiar și atunci când numeroase bariere îl țineau captiv pe o moșie, pe un petec îngust de pământ ce îi devenea propriul univers. Viața sa a fost o bătălie între ispita evadării și datoria existenței sale. În ecuația aceasta avuția, era doar limita libertății sale sau putința de a dispune de această limită, dacă era sărac sau sclav libertatea sa era perimetrul acela ce-l desemnase stăpânul. Pe o galeră, deopotrivă, sclavul și stăpânul erau captivi ai zeilor, a forței sclavului și iscusinței stăpânului ce ținea cârma spre portul cel mai îmbelșugat. Unul își ispășea blestemul servului, iar celălalt își ispășea blestemul ispitei bogăției. Unul fără altul nu se putea, zeii vegheau din vânt, din stele, din valuri iar augurii ofereau pedeapsa sau răsplata.

Pământul era plat, sau cel puțin nimic nu dovedise contrariul. Steaua Nordului îi purta pe marinari spre Alexandria cea cu farul său miraculos. Lumina aceea nefirească, ca un pulsar în întunecimea mării, scruta întunericul și aducea înțelepții să caute propriile adevăruri, în medicină, geometrie, geografie, istorie și filosofie. Din port în port erau și ei servii servilor mărilor, vâslașul îndărătnic și negustorul – stăpân, cel lacom și adesea necinstit. Lumea literelor, universul cifrelor și științei își cere tributul de sacrificiu, de renunțare la lumesc pentru a avea timp să caute lucirea stelelor, înțelesuri în ordinea divina și cosmică, în logică și în semnele trecutului, în deslușirea paginilor colbuite ale papirusurilor scrise și rescrise de sclavi scribi închiși în chilii insalubre.

În vechi cărți și hărți, în transa renunțării menită deslușirii mersul astrelor în noapte, din experiența scrisă a unor vechi navigatori, Columb a căutat India mergând de la est la vest, invers de cum ar fi făcut-o negustorii pe galerele lor mirosind a moarte și mirodenii scumpe, în care scorbutul era acoperit de mătăsuri fine. Pe urma lui, în India lui imaginară, devenită Lumea Nouă, au urmat servii ce vâsleau pentru stăpânii lor, în căutare de aur și nestemate. El Dorado, orașul care respira aerul purificat de sfințenia metalului galben, era o himeră. Mergeau în urma omului ce a înțeles și a experimentat pe sine însuși și pe avuția sa demonstrația pământului sferic, mergeau după pradă. Știau și ei din vechile cărți scrise de călători mai mult sau mai puțini imaginari ce cu mai bine de un secol înainte de Columb, precum John Mandeville că “Noi am străbătut valea aceea, unde am găsit peste tot aur și argint, nestemate și minunate giuvaieruri, sau cel puțin așa ni s-a părut. Dacă lucrurile erau sau nu cu adevărat așa cum ni se arătau, n-am să știu niciodată, căci n-am pipăit nimic; și se știe că diavolii sunt foarte pricepuți în a face să pară ceea ce nu este de fapt, pentru a-i înșela pe bieții oameni”. Ielele le-au jucat celor mai mulți feste, mai mult, ne spune istoria că și atunci când corăbii pline cu aur au umplut visteriile regilor vremii, asemeni iluziilor, parcă un demon le-a făcut invizibile, deșarte. Iar acel El Dorado devenise mormântul atâtor aventurieri, dar și altarul pe care s-au sacrificat cei ce i-au văzut pe conchistadorii europeni niște zei. El Dorado își pierduse libertatea pentru noii stăpâni, iar Columb murea sărac într-un continent Europa, ce găsise noi ispite sau noi oportunități de negoț. Cele două Americi și Africa deveniseră furnizorii de muncă, furnizorii de sclavi, pe care alți sclavi îi duceau stăpânilor. Galera era un loc prea periculos și prea insalubru pentru stăpânii lumii. Ele nu mai miroseau a mirodenii, ci doar a libertate pierdută, a puroi și moarte. În locul mătăsurilor și al parfumatelor mirodenii, monedele de aur și argint, lingourile din metalul galben, nu erau altceva decât promisiuni ce pluteau sângerânde spre bătrânul continent spre a-și servi noii stăpâni.

Pământul era global și devenea tot mai global, mai sferic, odată cu creșterea vitezei prin forța aburului, prin forța combustibililor fosili. Servii și stăpânii erau deconectați, vâslele erau înlocuite de motoare, iar vâslașul era înhămat la pământ, trăind cu iluzia sclipirii aurului și a unei lumi virtuale. Astăzi galerele zboară la mii de metri deasupra mării, ducând cu ele purtătorii de cuvânt ai noilor stăpâni, fermecându-i cu un talent dobândit prin săli de conferințe că pământul este plat, când totul pare să le dovedească contrariul. Servul este uitat în zloată, în timp ce stăpânii se răcoresc urmărind o realitate virtuală creată pe măsura lor de mașinile cu inteligență artificială. Vâslașului și înțeleptului le rămâne o sclipire undeva pe un cer întunecos a unui pulsar ce îl cheamă la viață.

Postaţi un comentariu