De Crăciun, oamenii sunt pâlnii

În ajun de Sfânt Nicolae, fusei la Auchan pentru a face minime cumpărături în vederea încropirii prânzului de-a doua zi. Nu m-am așteptat să nu găsesc un loc de parcare. Cum nu m-am așteptat să găsesc atâta lume înghesuită printre rafturile supermarketului cu pricina. Coșuri pline vârf, slalom, telefoane sughițând sms-uri, zâmbete de satisfacție plutind, ca niște ecrane ce emit fericire, printre milioanele de produse oferite, strălucitoare și ele. Firește, în fiecare an e la fel. Dar parcă ceva s-a schimbat. În rău. Oamenii, îmi pare, s-au sfrijit, s-au subțiat. Par niște pâlnii în care se varsă oferta, tot mai diversă și mai amețitoare. Cumpără enorm, și se bucură de tot mai puțin.

Prin coșurile pe care le împingeau, asudând parcă din cauza presiunii produselor vârâte în ele, oamenii căscau guri de șerpi, imense, atotcuprinzătoare, încercând să înghită tot ce le permitea buzunarul. Spre deosebire de târâtoare însă, care, după înghițirea prăzii, intră într-un repaus lung, fiind capabile să nu mai ingereze nimic o vreme, ei, oamenii, aveau să-și caște din nou maxilarele peste numai câteva zile, de parcă ar fi digerat deja tot ceea ce consumaseră. Nimic mai greșit. Satisfacția shoppingului este considerabil mai mare decât cea a digestiei produselor cumpărate. Căci în privința acestui al doilea proces, oamenii își descoperă limitele. Se trezesc incapabili să consume atât cât pot să înghită. Din oameni, devin pâlnii. Pâlnii care nu folosesc la nimic. Pâlnii în care se varsă enorm și din care iese, într-un alt ritm și cu o altă presiune (adică fără satisfacția inițială), tot pe-atât.

Bradul ar trebui să ne dea o lecție, măcar simbolică. Imaginea lui este imaginea unei pâlnii inversate. Baza îi este largă, iar vârful îi este îngust, cum e și firesc. Acceptă puțin, și oferă mult. Omul, în preajma sărbătorilor de Crăciun, ar trebui să se comporte întocmai. Să accepte puțin, dar să ofere mult. Să-și umple coșul, nu zic nu, dar spre a-l oferta, caritabil, celui ce nu are. Să-și umple inima, spre a o goli la picioarele celui pentru care, de-a lungul anului, nu a simțit nimic. Când împarți cu dragoste, oferi mai mult decât primești. Când ierți, iubești mai mult decât ești iubit. Da, oamenii ar trebui să fie întocmai ca brazii pe care îi instalează în casele lor și pe care îi împodobesc cu lumini și globuri, cu beteală și bomboane. Să se lase „sacrificați” pentru a oferi bucurie celor din jur. O pâlnie inversată, cu baza în jos, stă în echilibru. O pâlnie sprijinită pe gura îngustă, își pierde echilibrul și se prăbușește.

Poate că, în viitor, vom putea cumpăra brazi cu bază îngustă și vârf amplu. Așa, vom ști ce sărbătorim: un anti-Crăciun. Crăciunul în care ne umplem coșurile cu ceea ce nu putem consuma, ne umplem inimile cu sentimente care, asemenea baloanelor de săpun, se sparg atunci când ne întâlnim cu cei pe care nu îi putem ierta, ne umplem casele cu lucruri cu care, a doua zi, umplem tomberoanele. Ne umplem pentru simpla bucurie (incredibil de efemeră) de a ne umple. Și ne golim, apoi, fără rost. Departe de a ne transfigura, procesul în cauză ne epuizează. Căci ne aduce aminte doar de limitele (încetineala) digestiei noastre.

Text: Dorin Mureșan, scriitor