Curajul moderaţiei

Ioan Stanomir, scriitor

Martin Malia a aparţinut, prin destin şi vocaţie, generaţiei de intelectuali atlantici care a reabilitat, în cele mai delicate şi furtunoase clipe ale secolului trecut, vocaţia libertăţii şi a moderaţiei. Ca şi François Furet, Malia a rămas ataşat, până la capăt, unei viziuni ce refuză, fără ambiguitate şi falsă pudoare, tiraniile moderne fondate pe primatul ideii. Milenarismul politic ce îşi află în Uniunea Sovietică forma sa închegată şi criminală nu este şi nu poate fi temeiul pentru regenerarea umanităţii.

Ceea ce face din Martin Malia un intelectual „suspect” pentru fidelii cultului marxist- leninist, de ieri ca şi de astăzi, este scepticismul umanist în raport de noul catehism pe care manifestul din 1848 îl aşează la temelia viitorului luminos. Acolo unde generaţii întregi recurg la sofisme destinate să separe fundaţia marxistă de practica leninistă şi de abaterile staliniste, judecata lui Malia este lucidă şi profetică- dincolo de aura ştiinţifică conferită nucleului său mitic, marxismul rămâne inaplicabil prin chiar natura ipotezelor sale. Leninismul este consecinţa impasului intelectual pe care Marx însuşi îl pune în pagină. Cotitura de la finele secolului XIX, realizată de revizioniştii germani, în frunte cu Eduard Bernstein, achivalează cu despărţirea de puseul de anticipare revoluţionară stârnit de Marx. Social-democraţia înlocuieşte viziunea unei lumi de apoi realizate pe pământ cu organizarea politică a justiţiei sociale, prin medierea sindicatelor şi recurgând la evoluţionismul votului universal. Fabianismul englez, de pe un alt versant, este ataşat aceluiaşi model de acţiune politică, căruia îi este străină violenţa politică şi voluntarismul animat de forţa auto- asumată a ideilor.

Întoarcerea la moderaţie şi la dimensiunea umană a proiectelor politice şi ideologice este calea de ieşire din labirintul în care modernii intră o dată cu fetişizarea drumului ştiinţific către mântuire. Puterea mitului marxist, de la Lenin la Badiou, este dată de existenţa acestui orizont imposibil de atins, dar consubstanţial umanităţii: un imperiu al egalităţii realizat prin ridicarea celor oprimaţi şi puri. Liberal-conservatoare, lectura lui Martin Malia este un antidot administrabil celor care se lasă seduşi de cântecul de sirenă al nemăsurii generoase. Parcusul Ideii în istoria modernă, de la 1917 la agitaţia suicidară şi criminală a „Noii Stângi”, este jalonat cu sânge şi excese. Căutarea ştiinţifică a egalităţii, prin tăgăduirea moderaţiei şi a libertăţii, este scurtătura clasică spre tiranie.

Sfidând un curent majoritar în spaţiul academic al sovietologiei, revizionismul, Martin Malia a ales să scrie un cuvânt introductiv la ediţia americană a „Cărţii negre a comunismului”. Dens şi memorabil, textul evocat este suma unei reflecţii în marginea relaţiei dintre nobleţea ( aparentă ) a ideilor şi rapacitatea regimurilor şi mişcărilor politice ce se reclamă de la ele. În răspăr cu o direcţie occidentală ce a exaltat, după anii şaizeci, puritatea salvatoare a radicalismului, viziunea lui Martin Malia este hrănită de acelaşi scepticism nobil ce a constituit fibra gândirii aroniene.

Introducerea la „Cartea Neagră” rezonează cu finalul monumentalei sinteze „Russia under western eyes. From the bronze horseman to the Lenin mausoleum”. Nimic mai naiv decât tabloul anticipat al sfârşitului istoriei, prin epuizarea resurselor de fanatism şi de mesianism ce au alimentat secolul XX. Moderaţia şi libertatea îşi vor afla, întotdeauna, inamicii lor implacabili. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât egalitarismul utopic cauţionând comunismul este , poate, cea mai seducătoare fantezie ce poate ispiti omenirea. Eşecul leninist nu a lichidat aura ce înconjoară acest proiect aducător de fericire. Alte generaţii vor duce mai departe făclia liberticidă. Moderaţii sunt condamnaţi să rămână în defensiva ce permite lucidităţii să îşi reafirme centralitatea, sub asaltul utopiei.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu