Contractul lui Ulise. Referendumul de rit calm

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter
eepurl.com

Când coaliția pentru familie a strâns cele trei milione de semnături pentru referendum a inițiat ceea ce psihologii numesc un contract de tip Ulise. Atunci când, la traversarea mării sirenelor, Ulise s-a legat de catarg și le-a poruncit marinarilor săi  să nu-l dezlege nici dacă le va porunci, el lua o decizie în avans neavând încredere în deciziile sale viitoare. Știa că sirenele îi vor lua mințile și că nu va reuși să se opună ispitei. Prin urmare a avut această idee de a se confrunta cu viitorul său eu, bănuind că acesta nu va fi capabil să ia decizii bune. La fel, coaliția intuiește că schimbările inevitabile de mentalitate vor modifica percepția generațiilor viitoare în privința homosexualității. Așa încât a  încheiat  acest târg între ei cei de acum și ei cei din viitor prin care să închidă discuțiile pe această temă. Doar că, bineînțeles, ei cei din viitor, urmașii noștri, nu au fost consultați.

Ceea ce în sine este un lucru destul de supărător. Teama de a lăsa decizia generațiilor viitoare motivează în adânc referendumul. Dar nu e singura. Ambele tabere sunt mobilizate de un sentiment de pericol combinat cu inocularea participării la o confruntare cu miză înaltă. Celui care care trăiește confortul credinței că în cabina de vot îl va întâlni pe Isus, participarea la vot îi întărește apartanența la oastea celor care luptă împotriva necurățeniei omenești și e, desigur,  o opțiune naturală. Acela care tastează îndemnuri la neparticipare din confortul iluziei sincere că e solidar cu o elită și ține piept înaintării tancurilor rusești, boicotul este iarăși o opțiunea naturală. Dar care ar fi opțiunea naturală în cazul unui individ prins într-o captivitate mai blândă  a angajamentelor emoționale și e înzestrat cu o viziune mai puțin sublimă a rosturilor existenței proprii?

Poate că o astfel de persoană vede în referendum un fundament al democrației și o ocazie de a-și exercita umanitatea. Centrate în jurul unui personaj detestabil, o dată în postura de manipulator și a doua oară de victimă, ultimele două referendumuri necinstite au legitimat boicotul. Acum însă constatăm că ne aflăm în cea mai cinstită formă de consultare prin vot a voinței populare, un soi de creștinism timpuriu al referendumurilor. Inițiativa a pornit de jos, cu un număr impresionant de semnături. Partidele au fost obligate să legifereze în sensul dorit de semnatari într-o chestiune incomodă, care din acest motiv nu a fost niciodată pe agenda publică, dar care s-a dovedit că subzistă în mințile așa numitei majorități tăcute. Boicotul acestui referendum nu mai este o formă de protest față de un șef de stat abuziv sau față de o majoritate parlamentară abuzivă. Este o formă de a le spune celor care au semnat că sunt o mulțime marginală. O atitudine decentă  este să i se dea dreptul acestei aparente majorități, care își urmează convingerile și temerile intime, să se exprime, chiar dacă trimite într-o zonă de prejudecată și intoleranță. Iar aceia care sunt motivați de compasiune și atașament față de libertatea de opțiune să-și argumenteze opțiunea antidiscriminare la vot. Respectul opțiunii celuilalt nu este înă un atribut al acestor vremuri ale urii. Blocată între spaima de omul diferit și spaima de ruși, România a pierdut șansa definirii viziunii sale în privința unui capitol important al modernității. Poate că progesiștii ar fi pierdut, cu siguranță nu și societatea pentru că viitorul este al celor care imaginează unul și luptă pentru el chiar și în cele mai neprielnice împrejurări. Din nefericire, după un referendum viciat de boicot, se va așterne din nou tăcerea peste această, aparent imposibilă, temă de dezbatere.

Postaţi un comentariu