Ce e de făcut de acum înainte. Haideţi, că se poate!

Ruxandra Hurezean, jurnalist

Imposibilul s-a produs. Ce era de întâmplat, s-a întâmplat. Cazul Roşia Montană a demonstrat, ce mulţi ar fi trebuit să ştie deja, că lumea în general s-a schimbat şi după ea, şi România. Că ideile şi credinţele mişcă lumea mai departe mai mult decât banul. Adică, în faţa banului merge întotdeauna gândirea.

Cei care s-au revoltat pe străzi au reacţionat în virtutea unui nou mod de gândire care se aşează încet şi sigur peste partea de Românie singură. România care s-a descurcat pe cont propriu, care a învăţat să supravieţuiască fără ajutoare sociale, fără prietenia cu politicianul, fără ulei şi zahăr înainte de alegeri. Pe această Românie n-o vor putea cumpăra cu pungi de plastic şi pixuri. Am simţi-o de multă vreme şi v-am vorbit despre ea în fiecare articol pe care-l scriu de câţiva ani încoace. Este România despre care vorbesc în volumul „Conspiraţia oamenilor liberi”. Am întâlnit-o adesea şi-am ajuns să o descopăr aşa cum spunea Blaise Pascal, pe principiul, „nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit”.

Aşadar, sunt veşti bune dar este nevoie de mai mult decât de atât. Adesea, nu este suficient să ştii ce trebuie făcut, lucrurile chiar trebuie făcute şi aici va fi încă un obstacol de trecut.
Mă aştept de la prietenii mei universitari care au militat pentru salvarea Roşiei Montane să gândescă proiecte şi să pună umărul la aplicarea lor, pentru că oamenii de acolo au nevoie de ajutor, acum mai mult decât înainte când erau sub mirajul unei iluzii. La fel pot face şi tinerii corporatişti, antreprenorii, cei care au strigat împotriva proiectului. Şi noi, presa, avem multe de înţeles şi de făcut. Nu este de ajuns să facem raiting sau trafic, e important să mergem în faţa lumii, nu după ea. Noi ar trebui să corectăm societatea, dar am ajuns ca societatea să ne corecteaze pe noi.

Am fost la Abrud unde şomajul era de 96% şi am discutat cu primarul de acolo. Singura lui speranţă era ca Bucureştiul să redeschidă mina, aşa că stătea cu ochii pironiţi pe guvern, incapabil să mai adune ceva idei de prin lumea largă şi pentru localitatea lui de munte care nu e singura de pe Planetă pusă să se descurce la 1000 de metri altitudine.

Lipsa de idei a politicienilor a avut o consecinţă dură zilele acestea: i-a arătat eşecul. Eşecul clasei politice care nu s-a reformat mai bine de două decenii. Ea s-a reprodus în cerc restrâns, în familie, ca-ntr-un roman de Marques, rezultat al incestului după incest. Politica asta care se crede singură pe pământ, autistă şi arogantă, s-a umplut de ruşine. Dacă ar fi ieşit din cercul strâmt al famigliilor lor, ar fi văzut că ţara e departe. A plecat înainte, fără ei.

La Roşia Montană ca şi la Abrud sau Câmpeni se pot face multe, inclusiv mică industrie cu resurse locale. Se poate face turism, nici spre Viscri nu este un drum bun şi anul trecut s-au dus acolo peste 12 mii de vizitatori. Dacă vrei o cameră (în casele oamenilor) nu găseşti. Iar Viscri nu are potenţialul turistic al Roşiei Montane.
Am scris de curând despre un proiect al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la UBB care face un studiu şi pregăteşte o strategie de dezvoltare (în funcţie de ce vor sătenii şi ce se poate face) la Beliş, o comună în vârf de munte. Proiectul este făcut gratuit de facultate.

Tot astfel se poate lucra şi pentru Roşia Montană. Dar nu înainte ca cei de acolo să abroge hotârârea care declara zona monoindustrală şi care a ţinut localitatea pe loc. Se poate face zootehnie, tâmplărie, mobilă pictată, pielărie (moţii sunt pricepuţi la tăbăcărie), dar este nevoie de organizare, de o infuzie de curaj şi energie. Haideţi, că se poate!


Publicitate

Postaţi un comentariu