Ce curente creează în public clasa politică?

Traian Vedinaș este scriitor şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”

Ne apare limpede astăzi, când numărul penalilor din clasa noastră politică are mare vizibilitate, că o parte din actorii politici din partide şi administraţii au optat să facă parte dintr-un partid sau altul, nu de dragul „ţărişoarei”, ci pentru căpătuială, pentru îmbogăţire pe căi ilegale, astfel încât opinia publică, alta decât cea pusă la cale de formatorii de opinii, deveniţi unii dintre ei partinici, clasa politică este apelată în limbajul străzii în două cuvinte legate între ele printr-un şi. Expresia este „pe buzele tuturor”, cum se spune, şi este emblematică. Mereu se aude ca un refren: „hoţi şi tâlhari”. Pentru ultimul cuvânt se rosteşte şi popularul „tălhari”.

Avem de a face cu o radicalizare a opiniei publice, în raport cu toată clasa politică. Această radicalizare se datorează şi faptului că nu întotdeauna, în stradă, în autobuse şi troleibuse, în pieţe şi târguri discernământul este la el acasă.

Aşa cum dovedesc sondajele de opinie „opinia publică” funcţionează mai mult emoţional, decât raţional. Şi, astfel la radicalismul opiniei publice raţionali trebuie să fie liderii clasei politice, formatorii de opinie, jurnaliştii care montează (regizează) ştirile, dar şi cei care le rostesc cu accente patetice, în favoarea unui lider sau a celuilalt.

Se naşte astfel războiul mediatic a unora contra altora şi a altora contra celorlalţi. Iar acest război e mai lung decât ne permite gramatica limbii române.

Situaţia e dramatică atât pentru clasa politică cât şi pentru opinia publică. E o atmosferă de ceaţă densă încât devine actuală o formulă de lucrare de bac, din anii ’80, când un licean inspirat a depăşit canonul manualului scriind despre o epocă în care „era o ceaţă de nu se vedea om cu persoană”.

E greu de spus cum va pătrunde lumină într-o astfel de atmosferă ce evident sporeşte radicalizarea opiniei publice.

În 1906, în „Neamul românesc” polihistorul  Nicolae Iorga a scris despre: Tirania organizaţiilor de partid. Reproducem un fragment din luminatul text al marelui cărturar: „Odată erau şi la poporul acesta românesc din România cuvântători cari căutau să convingă, deputaţi, senatori cari voiau să hotărască prin mari silinţi cinstite votul într’o anumită chestie. Erau miniştri cari ţineau samă de părerile rostite în Parlament, cari primiau une ori de la membrii lui idei nouă, îndreptări, mustrări şi sfaturi. Da erau: despre aceasta vorbesc culegerile de discursuri parlamentare. Erau adevărate sfătuiri între membrii unui partid, şi nimeni n’ar fi putut prevedea cu siguranţă rezultatul. Spun cei de o oarecare vârstă că erau. Erau mari întruniri publice în care se ridicau oameni de convingeri şi vorbiau, nu numai frumos, dar zguduindu-se de puterea credinţei lor şi zguduind pe alţii, încălzindu-se de focul entusiasmului lor şi încălzind şi pe alţii. Se mai păstrează cuvântări de acelea care determinau curente în public, care puneau în mişcare mulţimea”.

Nu există nici o îndoială asupra actualităţii acestui mesaj. De aceea e legitimă o întrebare: Ce curente creează în public clasa politică pentru a dezamorsa radicalismul opiniei publice, dar mai ales pentru a atenua absenteismul previzibil major la alegerile parlamentare de anul viitor.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu