Când dintre lumini se ițește depresia

Dorin Mureșan, scriitor

Nu am fost deprimat niciodată de sărbători. De fapt, în afara unei perioade datorate consumului de substanțe psihotrope (deh, tinerețea!), nu am fost niciodată deprimat. Știu cum e să fii, dar nu știu cum e să trăiești cu depresia-n sân. Depresia te adună și te așază pe un drum anume, unul, din păcate (afli când e prea târziu), generator de prea multe idei concentrate asupra unui lucru sau asupra unei situații altminteri lipsite de importanța pe care le-o atribui. Depresia te întoarce spre tine, fiindcă îți cere răspunsuri la întrebări care nu există pentru ceilalți. Astfel, devii tot mai singur, mai întortocheat, mai anxios, mai întunecat.

De sărbători, depresia are de a face cu bucuria neîmpărtășită a celorlalți. De sărbători, depresia este întunericul care scoate în evidență luminile de pe străzile orașului. Ea se ițește din spatele fiecărui zâmbet pe care aparținătorul și-l oferă sieși, din spatele fiecărei bucurii conservate în sucul propriu. Depresia de sărbători este, aș putea spune, barometrul egoismului celorlalți. O statistică a depresivilor și, în unele cazuri, a suicidelor datorate acestei stări, poate da măsura cerbiciei noastre într-ale egolatriei.

Egolatrie. Iată un cuvânt care îmi place mult, fiindcă este expresiv, este guraliv, este agresiv. Un lătrat al egoului, avid de a înghiți surplus de hrană din palmele celor la care latră. Și latră la toți. De sărbători, goana după cadouri dă seama de acest lătrat, așa cum, de altfel, o fac și luminile agățate de stâlpi, autoturismele înghesuite pe străzi, sejururile în hoteluri de lux, ba chiar și colindele care se agață de tine, că vrei că nu vrei, de prin toate magazinele. Departe de a împrăștia în jur bucurie, bucuria celorlalți este lătrătoare fiindcă se răsfrânge în interiorul lor, înspre necesități iluzorii, umflate de ideea că totul li se cuvine.

11151309 Holiday depression

Poate că sunt deprimant (și siropos) în cele ce spun, dar sunt așa nu pentru că vreau să fiu un hoț al acestor sărbători, ci pentru că, pur și simplu, încerc să privesc tot ce se întâmplă în jurul meu de pe poziția celui singur, a celui care nu are, a celui care nu-și permite, și, în cele mai grave cazuri, a celui care simte că această perioadă i-ar putea fi fatală. Sunt foarte multe persoane în această situație. De fapt, postmodernismul, cu a sa virtualitate, ne-a însingurat pe toți. Spre deosebire de majoritatea, care reușește să-și zâmbească pe sub masca țoalelor de firmă și a pântecului plin, minoritatea depresivilor este oglinda realității nealterate de cadouri, lumini, motoare, sejururi de lux și colinde înghesuite. Da. Depresivii sunt sărbătoarea. Cine îi are, este invitat, măcar în această perioadă, să și-i pună la adăpost. Cum? Arătându-le printr-un gest (oricare ar fi el) că, asemenea celorlalți, și ei sunt o rotiță funcțională dintr-un angrenaj social bine uns, aflat într-o continuă și binefăcătoare mișcare.

Text: Dorin Mureșan


Publicitate

Postaţi un comentariu