Alegerile din Republica Moldova la cald

Florin Poenaru

Text de Florin Poenaru

În mod paradoxal, rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova a fost o surpriză, deși a confirmat încă o dată ceea ce toată lumea deja știa. În primul rând, câștigătorii formali ai scrutinului, Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM), sunt totodată principalii învinși. Așteptările generale erau că socialiștii vor ocupa aproape jumătate din cele 101 locuri în viitorul Parlament, putând astfel nu doar impune premierul, dar și coagularea unei coaliții suficient de mari pentru schimbarea Constituției. După vot, însă, desfășurat în baza unui sistem mix, socialiștii au obținut 35 de locuri, suferind câteva înfrângeri răsunătoare în zone pe care în mod tradițional le controlau. Cel mai elocvent, în Chișinău, deși erau dați câștigători cerți, socialiștii au obținut doar 5 victorii în cele 11 confruntări din circumscripțiile uninominale, terminând totodată cu trei procente în urma blocului ACUM în scrutinul proporțional de la nivelul capitalei.

Convingerea că vor câștiga oricum peste 40% din voturi (dacă nu chiar mai mult) a însemnat o campanie foarte anemică din partea socialiștilor, care deși au anunțat inițial o agendă socială centrată pe creșterea nivelului de trai, au abandonat-o în favoarea unui vot identitar. Ceea ce distinge acest partid, ai cărui membri sunt în marea lor majoritate plecați de la PCRM, este faptul că a afirmat și mobilizat un patriotism rusesc local combinat cu o vădită admirație pentru modelul politic rusesc întruchipat de Vladimir Putin. De fapt, campania socialiștilor a fost mai degrabă dominată de aparițiile președintelui Dodon care s-a prezentat pe sine ca un prieten și aliat fidel al Moscovei în Moldova, chiar dacă de cele mai multe ori prestațiile sale nu au fost doar neconvingătoare, ci chiar rizibile. Zvonul, apărut chiar în preziua alegerilor, cum că ar exista un plan de asasinare a președintelui, care urma celui conform căruia socialiștii ar putea fi excluși din cursă, nu au avut efectul scontat de a mobiliza votanții PSRM în apărarea partidului și a președintelui.

În mod mai general, eșecul (relativ al) socialiștilor are două mari cauze: pe de o parte insistența asupra unei abordări geopolitice în condițiile în care situația economică și socială a Republicii Moldova este cea care preocupă mai degrabă pe votanți; pe de alta, o evidentă schimbare demografică care face ca electoratul tradițional al PSRM să devină treptat minoritar în mai multe zone ale țării. Bătrânii vorbitori de rusă și atașați de o viziune politică formată în fostul URSS sunt înlocuiți de o generație pentru care, indiferent de limbă sau geopolitică, factorul social este crucial. În plus, în ciuda faptului că PSRM este singurul partid din Moldova care are în mod oficial un secretar ideologic, partidul nu este unul ideologic și de cadre, ci s-a format mai degrabă în mod oportunist atunci când devenise clar că rolul lui Vladimir Voronin și al PCRM în politică ajunsese la final. Deja există convingerea că o bună parte din noii parlamentari ai PSRM sunt în buzunarului lui Vlad Plahotniuc.

Învăluit în mister și legendă, Vlad Plahotniuc este creditat de toată lumea drept geniul malefic care conduce, sau mai bine zis deține în proprietate, întreaga țară. Ce e sigur însă este că el și Partidul Democrat din Moldova pe care îl conduce sunt principalii câștigători ai acestui scrutin în urma unei operațiuni de inginerie politică executate perfect. Convins fiind că partidul nu ar intra în parlament în baza sistemului electoral proporțional pe listă națională, PDM a introdus sistemul mix, în care 51 de parlamentari s-au ales în circumscripții nominale și 50 pe listele de partid. Delimitarea circumscripțiilor s-a făcut de o comisie dominată în mod evident de PDM și pe baza unui amplu studiu sociologic pe mai bine de 12.000 de respondenți. Harta circumscripțiilor uninominale indică gerrymandering chiar și pentru cineva care nu știe nimic despre Moldova, doar privind la modul în care acestea au fost trasate. În unele cazuri, o circumscripție uninominală se întinde pe trei raioane. În altele, localități dintr-un raion au fost incluse în circumscripția electorală din raionul alăturat. Situația cea mai spectaculoasă a fost în Chișinău. Aici au existat situații în care o stradă se afla în trei circumscripții diferite, numerele pare de pe un bulevard într-o circumscripție, iar cele impare în alta, precum și ansambluri de blocuri care deși geografic se aflau în granițele unei circumscripții, electoral ele aparțineau de fapt alteia. Aproximativ o treime dintre concurenții electorali din circumscripțiile electorale în Chișinău aveau domiciliul în altă circumscripție, prin urmare nu au putut vota în alegerile uninominale (adică pentru ei înșiși).

În mod nesurprinzător, PDM a beneficiat cel mai mult de acest sistem, reușind să câștige 17 din cele 51 de mandate, la egalitate cu socialiștii. Tipul acesta de sistem mix favorizează partidele mari (socialiștii) și cele cu resurse administrative puternice (democrații). Spărgând competiția electorală în 51 de curse la nivel local, PDM a reușit mai multe lucruri concomitent. În primul rând i-a forțat pe contraconcurenți să mobilizeze resurse financiare și umane pe care nu le aveau, sau în orice caz erau semnificativ mai mici decât cele ale partidului de guvernământ. Controlând aproape 800 din cei 900 de primari ai Republicii Moldova precum și bugetul central al țării, PDM a reușit să-și consolideze puterea în multe zone ale țării, încurajând crearea de fiefuri locale fidele partidului. În mod tradițional, politica moldovenească, ca și țara, este hiper-centralizată, totul desfășurându-se în Chișinău. PDM a reușit însă să mobilizeze electoratul orașelor mici și al satelor, mai ales din zonele centrale și de sud ale țării, printr-o combinație specifică de folosire a resurselor administrative, șantaj, amenințări și cumpărare directă cu bani de la bugetul central. Astfel, nu doar Plahotniuc (72%) dar și membri marcanți ai PDM au câștigat în circumscripțiile uninominale cu peste 40%, dublul procentului partidului pe lista proporțională. Electoratul PDM este foarte similar celui al PSD din România, cele două partide având puncte comune evidente, la fel fiind și legăturile politice și de afaceri dintre cele două. Strategia de campanie a PDM a fost special construită în acest sens. Ei au abandonat complet Chișinăul știind că acolo vor pierde oricum și s-au concentrat exclusiv pe localitățile din zonele urbanului mic și semi-urbanului în care autobuzul de campanie al partidului s-a oprit pentru a se întâlni cu oamenii.

Desigur, structura socială, demografică și economică a Republicii Moldova favorizează un partid de tip PDM și politicile acestuia, fapt mai mereu ignorat de observatorii vieții politice moldovenești care reduc întreaga acțiune politică la faptele domnului Plahotniuc. Întreaga economie a Moldovei este concentrată în Chișinău. Aici se formează peste 70% din PIB, aici se colectează cea mai mare parte din taxe. În regiunea de sud, unde PDM-ul a câștigat semnificativ, PIB/ cap de locuitor este de 5 ori mai mic decât în Chișinău, conform unui calcul al economistului Veaceslav Ioniță. Sunt zone întregi din țară în care statul este singurul angajator (medici, educatori, bibliotecari, etc.), fiind astfel lipsite de orice industrie, oamenii pendulând între agricultura de subzistență și un modest salariu lunar. Controlând primarul și autoritățile locale, PDM a reușit în mod inevitabil să transforme aceste segmente de populație în votanți siguri. Mai mult, afirmând o orientare pro-europeană și un naționalism moldovenesc moderat, PDM a devenit vehicolul predilect de expresie politică a unei populații rurale vorbitoare de limba română dar care este prea săracă pentru a reuși să emigreze. PDM, cu discursul său neodezvoltaționist din campanie și cu figura de patriah benevolent a lui Plahotniuc, a reușit să capteze susținerea efectivă a acestor segmente, dincolo de presiunile și intimidările evidente la care PDM a recurs în mod constant. Neînțelegerea acestui aspect a făcut ca șansele PDM în aceste alegeri să fie în mod drastic subestimate, chiar și de către cei mai atenți observatori ai scenei politice locale. Cei mai mulți dintre sociologii și politologii cu care am vorbit nu dădeau PDM-ului mai mult de 22-23 de locuri în noul parlament. În fapt a câștigat 30. Un sondaj IRI de la începutul anului indica un scor de 15% pentru PDM. În practică partidul a obținut o treime din locurile viitorului parlament.

Politica PDM în această campanie nu s-a oprit la această ”localizare” a politicii prin introducerea circumscripțiilor uninominale și controlul electoratului în fiefuri. Succesul a fost asigurat de implementarea unor alte strategii la fel de importante. În primul rând crearea ”fenomenului Șor” ca modalitate de a ”fura” din voturile socialiștilor. Pe scurt, Illan Șor este un om de afaceri acuzat, printre alții, de furtul unui miliard de dolari din trei bănci moldovenești. Acesta a fost deja condamnat la închisoare cu executare într-o primă instanță iar apelul trebuia judecat cu două zile înaintea scrutinului. Acesta a fost contramandat pentru luna aprilie pe motiv că Șor se află în campanie electorală. Între timp Șor a câștigat competiția uninominală în orașul Orhei acolo unde a fost până acum primar și a cărui transformare spectaculoasă l-a propulsat în prim-planul politicii. Illan Șor a promis transformarea întregii țări pe modelul celui de la Orhei acolo unde a reabilitat clădirile, străzile, a introdus magazine sociale pentru bătrâni și săraci, a schimbat și subvenționat transportul în comun și a oferit concerte și bunuri gratis localnicilor. „Șor pentru popor” a fost sloganul de campanie al partidului, care a reușit să obțină aproape 9% din voturile pe circumscripția națională, urmând să aibă 7 parlamentari în viitorul legislativ.

Printr-un discurs populist formulat numai în rusă (Șor nu știe română deloc) și adresat pensionarilor și tinerilor fără nici o perspectivă, Șor a reutilizat de fapt o formulă patentată cu succes acum câțiva ani de Renato Usatâi, primarul transfug al orașului Bălți. În timpul campaniei electorale, atacurile constante ale lui Șor la adresa PSRM și Dodon au fost singurele confruntări electorale care merită acest nume, în contextul unei campanii mai degrabă anoste, foarte local circumscrise și axată pe teme vagi legate de dezvoltare. Deținând în totalitate controlul asupra sistemului judiciar moldovenesc, recunoscut totodată pentru corupția acestuia, ipoteza conform căreia Șor face jocurile lui Plahotniuc nu este neîntemeiată. Cei 7 parlamentari ai partidului Șor sunt socotiți deja în tabăra PDM pentru formarea următorului guvern.

Pentru a crește prezența la vot, dar și pentru a oferi o supapă instituțională nemulțumirii alegătorilor față de clasa politică moldovenească, PDM a organizat concomitent cu alegerile prezidențiale un referendum consultativ. Alegătorii au fost chemați să răspundă dacă doresc micșorarea numărului de deputați de la 101 la 61 și dacă doresc retragerea mandatului unui parlamentar când se dovedește că acesta/aceasta nu și-a respectat promisiunile. Peste 70% din cei 39% care au participat la referendum au fost pentru ambele întrebări. Scopul referendumului a fost simultan acela de a crea oarecare confuzie în cadrul scrutinului (alegătorii primind 4 buletine de vot în loc de unul ca până acum), dar și de a împiedica posibilitatea ca dezamăgirea față de clasa politică să ia expresie electorală pentru blocul ACUM.

ACUM este o coaliție electorală formată din partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase și este considerat a fi opțiunea pro-europeană moldovenească. Campania acestui bloc s-a axat exclusiv pe un discurs anti-corupție și anti-oligarhic având ca țintă principală coaliția de guvernământ dintre PDM și PSRM. Având resurse în mod evident mult mai mici, blocul s-a limitat la o campanie door-to-door și în mediul online. Cu toate acestea, blocul a obținut al doilea cel mai bun scor (peste 26%) și va avea în următorul parlament 26 de parlamentari. În circumscripțiile uninominale, reprezentanți ai blocului au înregistrat rezultate cu adevărat spectaculoase, mai ales în Chișinău unde Dan Perciun, Inga Grigoriu și Mihai Popșoi au reușit să îi învingă pe contracandidații socialiști, considerați anterior învingători siguri. Maia Sandu a câștigat scaunul de parlamentar în circumscripția diaspora-vest, dar a primit critici serioase pentru faptul că a preferat o circumscripție în care victoria era asigurată în locul uneia în interiorul țării. De asemenea, Andrei Năstase a câștigat confortabil cursa în circumscripția uninominală formată în suburbiile Chișinăului, fieful tradițional al forțelor pro-Europene. ACUM este o construcție politică insuficient de puternică pentru a putea prelua puterea în Moldova, dar cu un număr suficient de mare de parlamentari ca să-i permită înclinarea balanței în parlament în vederea formării următoarei majorități. Pentru liderii ACUM modul în care vor gestiona această perioadă de tranziție va fi unul crucial pentru viitorul construcției, chiar dacă, cel puțin inițial, atât Sandu cât și Năstase au anunțat că nu vor face alianță cu nici o altă forță politică. Totodată, cei doi lideri, în mod oarecum paradoxal, au fost și cei mai vocali în privința lipsei de legitimitate a scrutinului. De fapt, încă din perioada pre-electorală atât Sandu cât și Năstase și-au exprimat convingerea că aceste alegeri au fost deja fraudate. Tipul lor de critică a rămas însă unul foarte abstract (neadresând deloc modul de formare a circumscripțiilor uninominale de exemplu) și în cele din urmă cei doi au participat la alegerile ce le-a permis accederea în parlament.

Aceste alegeri au dus totodată la dispariția de pe scena politică a partidului lui Voronin, PCRM, care a fost inexistent în campanie. Dacă cu un deceniu în urmă PCRM era la un pas de a obține singur majoritatea constituțională, la acest scrutin a obținut sub 4% din voturi. Totodată, Partidul Liberal condus de Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, nu va intra în Parlament după ce a obținut puțin peste 1% din sufragii. Un nou record s-a stabilit de către votanții moldoveni care locuiesc în Transnistria: peste 35.000 de mii dintre aceștia au votat în secțiile de votare special amenajate din dreapta Nistrului. Recordul anterior a fost de 16.000 în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2016. Opțiunea transnistrenilor a fost însă neconcludentă: în circumscripțiile nominale au votat doi independenți apropiați de Vlad Plahotniuc, în timp ce pentru partide mai bine de jumătate au votat pentru PSRM.

La momentul scrierii acestui text comisiile de circumscripție elaborează și urmează să trimită spre comisia electorală centrală protocoalele cu rezultate centralizate din secțiile de votare. Abia apoi Comisia Electorală va trimite rezultate către Curtea Constituțională spre validare. Deocamdată nu s-au înregistrat contestații din partea concurenților electorali și pare că nici unul dintre partidele parlamentare nu dorește prea curând repetarea alegerilor. În mod crucial însă totul depinde de rezultatul negocierilor care au început în vederea formării următoarei majorității, departe de ochii sau influența publicului.

Pe fundalul alegerilor moldovenești a apărut o nouă forță civică importantă. Mișcarea Occupy Guguță, pornită inițial ca un protest împotriva demolării cafenelei omonime, s-a transformat în ”protest permanent” – o formă de protest care are ca scop criticarea în bloc a actualei configurații politice a Republicii Moldova și totodată deschiderea de forme alternative de mobilizare și exprimare politică și publică. Similară ca formă de exprimare altor mișcări Occupy, chiar dacă mai redusă numeric, această mișcare deja a reușit să introducă o altă partitură în viața moldovenească, atât în Chișinău cât și în restul țării. Una dintre acțiunile mișcării pe durata campaniei a fost răspândirea de materiale și organizarea de evenimente în diferite orașe și sate ale țării, îndeobște invizibile de la Chișinău și absente cvasi-total din preocupările politicii mainstream. Alegerile locale care urmează în câteva luni în Moldova va reprezenta momentul de cotitură pentru această mișcare, urmând să aibă în față posibilitatea transformării într-o forță politică. Astfel s-ar putea constitui cu adevărat o alternativă la actualul sistem de polarități care domină politica moldovenească de după 2009.

Florin Poenaru este antropolog și a participat ca observator din partea ENEMO (European Network of Election Monitoring Organizations) la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Opiniile exprimate în acest text nu reprezintă poziția oficială a ENEMO.

Distribuie:

Postaţi un comentariu