Vis de ceramist pasionat de cafea: Espresso Studio de Caolin

Foto: Dan Bodea

Pasionații de ceaiuri și cafea de specialitate, dar și iubitorii de arte plastice, îndeosebi de ceramică, au ocazia să își petreacă timpul într-un nou local deschis în Cluj în urmă cu doar două luni. Espresso Studio este o cafenea situată la intersecția dintre străzile I.C. Brătianu şi Baba Novac, într-o clădire istorică, cunoscută ca vechiul Han cu Curte Pătrată, plasat odinioară lângă vechiul zid de apărare al cetăţii Clujului. Ideea cafenelei i-a venit artistului vizual Ioan Sumedre Jr. în momentul în care și-a dat seama că un astfel de local ar putea foarte ușor să funcționeze ca o extensie a Festivalului Internațional de Ceramică Contemporană Caolin, înființat în 2014.

„Putem să îi spunem și ceainărie și cafenea pentru că suntem pasionați atât de cafea de specialitate, cât și de ceaiuri de specialitate. Practic, aveam nevoie de un spațiu pe care oamenii să îl asocieze cu festivalul și să rețină că pot intra în contact cu ceramica pe tot parcursul anului, fie prin posibilitatea unor vernisaje de ceramică sau a achiziționării obiectelor ceramice, dar și prin posibilitatea de a participa la ateliere. Nouă ne place să îi spunem cafenea culturală. Cel puțin, din câte știu, nu sunt foarte multe spații de acest fel în Cluj, care să își dorească și o abordare culturală pe lângă oferirea altor servicii”, a precizat pentru Transilvania Reporter, proprietarul Espresso Studio de Caolin.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Găsirea spațiului a fost o întâmplare fericită, precizează artistul Ioan Sumedre Jr. pentru că inițial era interesat de un spațiu mai mic pentru viitorul său local.

„Un prieten de la o agenție imobiliară mi-a recomandat acest spațiu unde funcționase un alt local, pentru scurt timp. Spațiul era parțial pus la punct și noi l-am adaptat necesităților noastre în primul rând în ceea ce privește cafeaua de specialitate, având în vedere că sunt cel puțin zece parametri de care trebuie să ții cont întotdeauna în momentul preparării ei. Cafeaua de specialitate are particularitatea de a-și schimba proprietățile de la o zi la alta. Ea fiind mai puțin prăjită, datorită oxidării, începe să devină tot mai solubilă. Atunci tu trebuie să optezi tot timpul pentru un grad mai mic, sau mai mare de măcinare. De aceea, în fiecare dimineață beau două cafele pentru a ști cum este gustul ei în acea zi”, povestește Ioan.

Ioan Sumedre Jr. a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj, secția Ceramică și continuă tradiția pe care părinții săi au început-o în familie. Știa încă din clasa a patra că cea mai mare parte a vieții lui va fi dedicată ceramicii, încă de când s-a transferat la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea”.

„Părinții mei, după Revoluție, au înființat un atelier care la un moment dat avea 75 de angajați. Am făcut produse de serie și nu numai, dar am activat destul de mult și pe partea de artă conceptuală. De-a lungul timpul am făcut și export destul de mult, am participat și la expoziții internaționale. M-am ocupat întotdeauna cu ceramică până acum două luni când am început să fac cafele”, explică Ioan Sumedre Jr.

Foto: Dan Bodea

Chiar și așa, toate ceștile din cafenea în care sunt serviți clienții sunt realizate de artistul clujean. Aflăm de la Ioan că două cești chiar dacă seamănă, nu sunt la fel, iar striațiile concentrice de pe ele sunt inspirate din undele care se formează pe suprafața apei atunci când arunci o piatră în ea.

În timp ce cafeaua este achiziționată de la YUME Coffee Roasters, o prăjitorie de cafea de specialitate foarte apreciată la nivel național pe care fratele lui Ioan a deschis-o în Cluj, alături de un asociat, ceaiurile de specialitate provin de la o firmă din București a unor oameni pasionați de tradiția ceaiului. Practic, scopul cafenelei, așa cum îl vede artistul Ioan Sumedre, este de a promova produse și servicii cât mai autentice.

„Ne dorim să oferim clienților posibilitatea să își petreacă timpul în mod recreativ și constructiv. Ieșitul la o cafea se poate transforma într-un moment care să te facă să te simți mai bine cu tine însuți”, spune Ioan.

Expoziție de ceramică realizată în memoria Eugeniei Pop la Espresso Studio

Cafeneaua nu a împlinit două luni și deja a găzduit evenimente culturale. „Am avut o lună experimentală în noiembrie când am făcut pictură pe obiecte ceramice și modelaj. Am avut și ateliere private pentru corporații, dar și ateliere deschise unde se putea înscrie oricine. Avem o colaborare constantă și cu Librăria Cărturești și am mai încercat niște colaborări în zona de corporații. Una dintre cele mai surprinzătoare experiențe, în sens foarte pozitiv, a fost la Betfair”. Ioan mărturisește că este încă prematur să își dea seama ce definește publicul care intră în cafeneaua lui. Apreciază interesul artiștilor de la Operă sau de la Teatru, care au descoperit localul și vin constant și așteaptă public cât mai divers să îi calce pragul localului.

„Cafeneaua nu îmi mai lasă timp pentru altceva. Vin în jurul orei șapte dimineața și acasă ajung la miezul nopții. Pe de altă parte mi-am alocat următoarea perioadă pentru acest proiect, având în vedere că atelierul de ceramică mi l-am desființat și mă ocup de amenajarea viitorului atelier”, precizează artistul.

Foto: Dan Bodea

Identitatea locului este dată de cafeaua și ceaiul de specialitate, servite în cești unicat. Dar identitatea mai este legată și de Festivalul Internațional de Ceramică Contemporană Caolin.

„Cred că punctul forte al festivalului este legătura dintre artiști și public, legătură pe care încercă să o creez și în cafenea. Transferul de informație este deosebit de important și este bine să întâlnești artistul, să stai la o cafea cu el. Ediția din 2017 a avut cel mai mare impact ca vizibilitate, am avut șapte locații unde s-au desfășurat evenimente. Din păcate, finanțare din partea autorităților locale sau naționale aproape nu există. Am apelat la prieteni și datorită lor am reușit să facem ce am făcut până acum. Anul acesta am avut-o invitată pe Alteța Sa Regală Principesa Maria a României care ne-a oferit Înaltul Patronaj”, declară Ioan Sumedre Jr, membru fondator și președinte al Asociației Caolin.

Încă de la prima ediție a Festivalului Caolin, care s-a desfășurat în 2014, Ioan și-a imaginat un Târg de Crăciun dedicat obiectelor din ceramică și iată că, în 2017, a ajuns să îl organizeze. „Nu știam atunci că voi avea un spațiu personal. Ideea târgului pornește de la un concept artistic și de aceea l-am numit Păzitorii Focului. Ceramiștii sunt niște păzitori ai focului la propriu. Ei au grijă de arderea produselor ceramice, dar sărbătoarea Crăciunului este și din punct de vedere astrologic o încheiere a unui ciclu. Atunci mi se pare un moment de punctat din punct de vedere introspectiv și l-am asociat cu legile belagine, care stau la baza civilizației umane”, explică Ioan Sumedre Jr.

Artiștii participanți sunt ceramiști, absolvenți de Arte Plastice și expozanți ai Festivalului Caolin, printre care se numără Nicolae Maximilian Câmpan, Doina Stici, sau chiar proprietarul cafenelei Ioan Sumedre Jr.. Expoziția este cu vânzare și se desfășoară din 14 până în 17 decembrie, cu program expozițional de la 10:00, la 20.00,

În viitor, pe lângă alte evenimente care se vor desfășura în cafenea, Ioan se gândește și la o diversificare a gamei de produse.

„Vom avea și ceaiuri fără teină și este foarte posibil să ne orientăm și înspre bere și vin, dar aici condiția va fi să găsim produse românești care să corespundă standardului nostru de calitate”, precizează proprietarul Espresso Studio de Caolin.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Raluca says:

    Buna seara, f fain articolul. Țin să fac o completare legat de ceaiurile de specialitate: “firma” de la care sunt ceaiurile de specialitate este Kofi Ti. Consider mai potrivită menționarea noastră în acest articol care vorbește despre lumea și universul proaspăt deschisei cafenele a lui Ioan;).

Postaţi un comentariu