L’éclair magique, locul în care gustul domneşte

Iuliana Varga, Tudor Varga și Corina Rus/ Foto: Dan Bodea

A copilărit în laboratorul de cofetărie al părinţilor săi, acesta fiind situat în spatele casei din cartierul Iris unde locuia. Acolo a descoperit gustul adevărat, neştiind că la un moment dat tocmai pasiunea pentru acesta îi va conduce paşii spre un nou business în domeniul celei mai dulci industrii. Tudor Varga este student în anul trei la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Din luna aprilie a acestui an, tânărul a devenit anteprenor, punând pe picioare propriul laborator. Nu de cofetărie, ci de gust, pentru că L’éclair magique înseamnă mult mai mult decât un produs dulce. E  poveste, experienţă, pasiune şi trăire. Toate, într-o singură farfurie. Sau mai multe, după ce prinzi gustul.   

L’éclair magique este situat în cartierul Iris, pe strada Oaşului, la numărul 60. Atmosfera cochetă, mireasma fină a lavandei, decorul ales cu gust şi nu în ultimul rând eclerele şi prăjiturile expuse cu mult tact, te îmbie să gusti din specialităţile casei.

Foto: Dan Bodea

Casa eclerului magic de la Cluj a fost decorată cu flori de lavandă special pentru a aminti de originle franceze ale eclerului şi de regiunea Provence, un adevărat paradis al florii mov cu efecte terapeutice, locul în care gustul eclerului a luat naştere. Astfel, nu întâmplător, în cadrul L’éclair magique există un ecler cu aromă de lavandă.

Aici nu veţi găsi doar eclerele clasice cu care a fost obişnuită piaţa clujeană până de curând şi anume: eclerul cu ciocolată şi cu vanilie, ci peste 30 de sortimente care de care mai apetisante sau ciudate, la o primă vedere. Printre vedetele sezonului se numără Eclerul cu caramel sărat, Eclerul cu mure roşie şi lavandă, Eclerul cu mango, Eclerul cu fistic, Eclerul Raffaello şi multe altele. Dacă eşti dispus să trăieşti o altfel de experienţă şi să îţi răsfeţi simţurile, ai de unde alege. Iar gustul te va surprinde de fiecare dată, ducându-te pe un tărâm al amintirilor, al basmului, al dulcelui autentic. Vei retrăi o parte din copilărie, într-o clipă. Dacă alegi să savurezi eclerul la el acasă, vei fi servit cum scrie la carte. Eclerul magic poate fi savurat în mod „clasic” sau cu tacămuri. Chiar dacă alegeţi metoda „finger food”, trebuie să ştiţi că nu riscaţi să vă murdăriţi, întrucât modul în care eclerul a fost gândit şi ingredientele care intră în alcătuirea acestuia, nu permit acest lucru. Glazura strălucitoare, al cărui gust intens în vei simţi prima oară, este prima care îţi indică ce umplutură va avea eclerul. Gogoaşa crocantă şi crema delicioasă cu aroma intensă regăsită pe toată suprafaţa eclerului, se transformă în 100 de grame de fericire pură pentru papilele gustative.

O nisă în cadrul nişei

Poate vă întrebaţi de ce L’éclair magique şi nu altceva. „Am observat că pe piaţa clujeană nu este o astfel de nişă şi am decis să o exploatăm noi. Familia mea a avut un laborator de cofetărie în Cluj şi chiar şi după câţiva ani de când s-a închis, lumea încă ne mai întreba de acesta. L`éclair magique a fost un bun motiv pentru a reveni  la Cluj, dar sub o altă formă. Practic acum am început totul de la zero. Am închiriat o casă şi am început amenajarea propriu-zisă. Toate lucrările au durat undeva la şase luni”, explică Tudor care se ocupă de acest business împreună cu logodnica sa, Corina Rus, mătuşa Iuliana Varga, dar şi alte ajutoare de nădejde, întreaga echipă reunind până în momentul de faţă şase persoane.

Foto: Dan Bodea

Tudor a investit în acest business peste 20.000 de euro, fără a pune însă la socoteală utilajele folosite în cadrul laboratorului, pentru că, în cazul acestora a apelat la ajutor din partea statului, accesând un program de fonduri guvernamentale. Până în prezent cea mai mare provocare pentru tânărul anteprenor, care îşi împarte timpul între studii şi business, a fost birocraţia. „E o muncă obositoare, dar şi satisfăcătorare în acelaşi timp. Birocraţia e într-adevăr o provocare. Sunt foarte multe acte de făcut. La partea de laborator se complică şi mai mult lucrurile. Am apelat la fonduri guvernamentale pentru utilaje. Ne-a ajutat foarte mult expertiza pe care o aveam, pentru că am ştiut exact de ce utilaje avem nevoie, cum trebuie să fie, care sunt firmele de top în domeniu şi am mers la sigur”, explică Tudor.

Cu toate că publicul clujean este destul de reticient în ceea ce priveşte testarea unor gusturi noi, odată ce primul pas a fost făcut, lucrurile se schimbă, iar clienţii revin pentru a descoperi alte şi alte arome. Cum iau naştere gusturile? „Ne gândim împreună şi testăm. Dacă cineva are o idee, o punem în practică. Gustăm noi, apoi prietenii şi dacă feedback-ul este bun, scoatem un produs nou”, spune Iuliana, mătuşa lui Tudor, expert în tainele gustului. Iuliana a locuit o perioadă în Italia, de unde a aflat reţele autentice ale unor preparate, reţete pe care le pune în practică şi în cadrul laboratorului din Cluj. Pentru aceasta, drumul spre un nou gust este deja o joacă. O joacă frumoasă şi gustoasă, care poate fi mereu îmbunătăţită. „La început lansam tot la două săptămâni un gust nou, dar nu le-am păstrat pe toate, pentru că trebuie să adaptăm gustul sezonului. De exemplu am avut un preparat cu nucă, dar acela nu se potriveşte la fel de bine sezonului de vară precum aroma de pepene sau de ce nu chiar de lebeniţă. Avem grijă şi de acest aspect”, spune aceasta.

Chiar la început, după ce a fost lansat eclerul cu pepene, cei din cadrul L’éclair magique îşi amintesc cum aşteptau cuminţi că cineva să îndrăznească să îl testeze. „La un moment dat a intrat un copil care i-a spus mamei hotârât uitându-se la eclerul nostru cu pepene: «Mami, eu din acesta vreau!»”. Iar odată ce gheaţa a fost spartă, eclerul cu pepene a ajuns şi pe alte mese, fiind urmat de cel cu mango sau de cel cu rozmarin şi lavandă.

Foto: Dan Bodea

L’éclair magique îşi propune să înveţe clujeanul de rând ce însemnă gogoaşa de ecler cu adevărat. Aceasta nu înseamnă doar o bucată de făină cu zahăr şi ou. „Pentru a face un ecler cap coadă, procesul durează 24 de ore. Numai coacerea durează undeva la 50 de minute. Umplerea eclerului, glazurarea şi ornarea se fac manual. Secretul nostru constă în faptul că folosim numai ingrediente naturale. Tot ce folosim e natural. Pastele şi cremele sunt făcute din fructe, nimic nu are conservanţi. La noi un ecler are termen de valabilitate două zile”, explică Tudor. 

Pe lângă partea de cofetărie, L’éclair magique primeşte comenzi pentru evenimente: nunţi, botezuri sau alte tipuri de evenimente private. Oferă în acest sens torturi personalizate, candy bar-uri, dar şi mărturii, fiind deschişi oricărei sugestii din partea clienţilor. „Am avut de curând o provocare în acest sens. Am avut o mireasă care avea nunta sâmbătă, iar vinerea s-a răzgândit în privinţa tortului. Ne-am mobilizat şi am făcut în aşa fel încât mireasa să fie mulţumită. La noi, oferta e personalizată în funcţie de client. Mai mult, când avem o comandă pentru o nuntă, de exemplu, încercăm să aflăm de la miri care este meniul, astfel încât tortul să fie potrivit în cadrul evenimentului, să completeze meniul. Le oferim mirilor sfaturi în acest sens. Îi sfătuim ce arome se potrivesc şi ce arome nu fac casă bună împreună, pentru că ne dorim ca aceştia să aibă parte de un eveniment impecabil”, spun reprezentanţii eclerului magic.

 Pentru că L’éclair magique nu înseamnă doar cofetărie, ci gust, reprezentanţii brandului au creat de 1 mai ceva cu totul şi cu totul special: eclere sărbătoreşti cu fasole bătută şi eclerele cu mici.

 Denumirea de ecler provine din frantuzesc éclair, care înseamnă fulger sau lumină. Strălucirea pe care i-o oferă glazura i-a dat şi denumirea.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Olimpia Dumitru says:

    Eclerele sunt deosebite si ca aspect dar mai ales gustul este foarte bun. Nu pot spune care este mai buna: cea cu mango sau cu fistic sau cu fructe de padure sau…
    Sunt delicioase.
    Multumim

Postaţi un comentariu