FOTO Secretele cărbunelui de fag de pe tărâmul lui Dracula

Teodor Tinca pregătește bocșa de lemn de fag, care, prin ardere lentă, devine mangal de cea mai bună calitate/ Foto: Radu Hângănuț

Dacă faci o vizită pe tărâmul Contelui Dracula, în Pasul Tihuța, nu o să vezi niciodată vreun bucătar suflând sub grătare până la epuizare sau implorând cotletele de porc să se prăjească. De ce? Pentru că majoritatea restaurantelor aflate între Pasul Tihuța și Bistrița se aprovizionează cu cărbuni făcuți în ograda lui nea Tinca, cărbunarul care transformă lemnul în mangal, un combustibil de cea mai bună calitate.

De-o viață întreagă badea Tinca face în curtea din spatele casei cărbuni din lemn. Și asta nu e puțin lucru, în condițiile în care la cei 74 de ani ai săi, bărbatul din localitatea Tureac, produce și vinde cărbune produs din lemn de 60 de ani. Tehnica a învățat-o de la bunicul său, într-o vreme în care munca fierarilor din părțile locului depindea de cărbuni. Cu timpul și-a deschis și o fierărie, pe care a lăsat-o moștenire copiilor săi, iar astăzi sprintenul Toader Tinca se mai ocupă doar cu producția de „cărbuni de elită”, așa cum îi place să-și laude marfa.

Nea Toader a fost învățat încă de mic cu munca grea. Fără să fii mers la școală, el a muncit ca fierar dar a reușit să producă în curtea sa și „aur negru”. După ce soția lui a decedat, Toader Tinca a renunțat și la gospodărie și s-a concentrat doar pe mica lui afacere, cu care se întreține de o viața întreagă.

Profit 100 % , cu investiții zero

„O zi merg cu căruța în pădure și îmi aduc lemne, încă o zi stau în genunchi și le așez și-apoi patru zile, după ce le dau foc, stau lângă ele ca să fiu sigur că ard cum trebuie”, așa sună rețeta simplificată a cărbunilor. Grămada de lemne care în câteva zile devine cărbune de foc, se face doar cu lemn de fag. Pentru că la vârsta lui nu mai are atât de multă energie ca să lucreze zile întregi fără oprire, badea Toader alege doar lemnele subțiri. „Cu cât e lemnul mai gros, cu atât grămada îmi iese mai mare și mai înaltă. Și nu mi se merită; eu lucru pentru mine. Păi alții la vârsta mea îs morți de mult”, spune el râzând.

În mijlocul grămezii de lemne, așezată cu grijă în formă de pară, se pun vreascuri uscate stropite cu motorină. Chiar dacă pare mică, având doar un metru și jumătate înălțime, într-o astfel de grămadă intră nu mai puțin de două căruțe de lemn.

Odată finalizată, „para” se acoperă cu resturi de furaje, adunate din ieslea cailor, și udate bine cu apă din fântână. Peste toată construcția se pune la final „șperla”, adică resturi fărămițate de cărbune rămase de la producțiile anterioare. Potrivit lui nea Tinca, secretul unor cărbuni de calitate este ca lemnele să ardă mocnit cât mai mult timp iar lemnele folosite să nu fie nici prea uscate (caz în care ar arde mult prea rapid) dar nici prea verzi (caz în care s-ar topi din cauza căldurii).

Cărbunii rezultați sunt apoi puși în saci și depozitați. Nu pentru mult timp, pentru că imediat ce se aude că nea Tinca a terminat treaba, clienții se înghesuie la poarta bistrițeanului și își umplu camionetele cu cărbuni. Fiecare nou client primește pe lângă comandă un cărbune mare „pe care să-l arate altora, să vadă lumea ce cărbuni strașnici face Tinca-bătrânu”.

Chiar dacă nu a făcut „niciun ceas de carte”, așa cum el însuși recunoaște fără vreo reținere, badea Toader face un calcul simplu și ne dezvăluie rețeta unei afaceri cu profit 100 % : „Lemnele mi le aduc eu, cu căruța și calul meu, nu plătesc pe nimeni. Dintr-o grămadă îmi ies cam 30 de saci, fiecare sac îl dau cu 20 de lei. Și uite-așa am făcut 600 de lei muncind patru zile, pe când alții trudesc o lună pentru banii ăștia”.

Afacerea e bună pentru producător dar și mai bună pentru client. Cum un sac de cărbuni de la Toader Tinca are 13 kilograme, un calcul simplu ne arată că „minerul” bistrițean vinde kilogramul de cărbune cu 1, 5 lei, în timp ce un sac cu 3 kg de cărbune, cumpărat din supermarket, poate ajunge la 15 lei.

Dar badea Toader nu are nicio intenție să crească prețul, căci clienții nu-l mai părăsesc odată ce comandă o dată. Fie că este vorba despre cunoscutele hoteluri „castel Dracula” și „Coroana de Aur” sau de brutăriile din zonă, toată lumea se înghesuie să cumpere cărbunii-minune care ard ore întregi, fără ca bucătari să-și de-a sufletul în încercarea de a-i ține aprinși.

De-a lungul timpului, profitul rapid cu investiții zero obținut din această îndeletnicire i-a tentat pe mulți. Dar niciunul din cei care au venit la Toader Tinca pentru a învăța secretul cărbunilor de casă, nu au reușit să aibă succesul  „maestrului”.

„E un lucru migălos, trebuie multă răbdare. Nu mulți au răbdare să stea câte patru zile lângă foc și să-l păzeazscă. Păi dacă într-o zi mergi la birt și bei toată ziua, când vi înapoi toate lemnele-s scrum și nu mai ai nimic. Mulți au venit să le arăt cum să-și facă, de parcă așa ceva poți învăța în câteva ore. I-am trimis pe toți acasă și le-am spus să-și vadă de treabă”.

Chiar dacă ucenici nu au avut răbdare să descopere secretul producerii de cărbuni, badea Tinca a știut să-și transforme învățăceii în clienți fideli: „A venit mai demult o doamnă din Botoșani la mine și mi-a spus că mă plătește, numa’ să merg la ea acasă și să-i fac câteva grămezi de cărbuni. Eu aveam atunci gospodărie și nu am vrut să mă duc. Am dus-o la alții de pe-aici care fac cărbuni, să o învețe, da’ când a văzut la un sac de cărbune de-al ălora ies și bolovani și pământ, a zis că mai bine cumpără de la mine decât să învețe de la ei. Și într-adevăr, de vreo trei ori a venit și a cumpărat vreo 60 de saci”, povestește el.

Astfel de comenzi ajung zilnic pe masa lui nea Toader, dar acesta le refuză politicos: „Eu fac o grămada de asta o dată la două săptămâni. Mai mult nu mai pot, că-s bătrân acuma. Când am început nu mă gândeam că oi vinde cărbuni, atunci făceam doar pentru fierărie. Da’ acuma nu-mi deschid eu fabrică. Dacă-mi iau oameni la lucru, ăia nu fac bine și îmi strică lemnele degeaba. Așa mai bine fac eu puțini, da-i fac buni”

Printre ultimii din breasla lui

Cum niciunul dintre cei trei copii ai săi nu se arată interesat să-i continue munca, cărbunii lui badea Tinca ar putea dispărea atunci când acesta nu va mai putea colinda pădurile în căutare de lemne.

Până atunci însă, cu ajutorul fiului său Dorel, afacerea merge înainte. Pe lângă cărbuni, familia produce căruțe și unelte pentru agricultură, care ies direct din fierăria proprie. O căruță de cea mai bună calitate ajunge să coste 2000 de lei, bani cu care, în timp, cei patru membri ai familiei au reușit să ridice o casă și să achiziționeze două mașini, dintre care una de teren.

„Eu nu am făcut școală, dar am o meserie din care trăiesc. Am învățat-o cu multă trudă și răbdare, dar acum mă întrețin și trăiesc, pot zice, bine”, încheie Toader Tinca.

Mangalul, o istorie glorioasă
În comparație cu lemnul, care arde încet şi dezvoltă o cantitate de căldură mult mai mică, mangalul a reprezentat o formă superioară de combustibil, capabil să producă energia necesară topirii metalelor. De aceea, a fost folosit în metalurgie ca material de bază timp de mai bine de 3.000 de ani, până la finele secolului al XVIII-lea, când cerințele tot mai mari de metal şi penuria de lemn au condus la înlocuirea lui cu cărbunii fosili (huile). În România, însă, abia atunci a fost introdusă producerea lui la scară industrială, în zona Semenci. La ora actuală, mangalul este produs încă după metode tradiționale, prin arderea unor bocșe uriașe, în Banatul Montan, sud-vestul Transilvaniei sau Ținutul Secuiesc. 

Publicitate

Postaţi un comentariu