Afacere rară în România: primii bizoni americani, exportaţi din Transilvania

Sursa foto: incomemagazine.ro
Sursa foto: incomemagazine.ro

Un crescător de bizoni americani din Transilvania va exporta în această săptămână patru pui născuţi la ferma sa din comuna sibiană Marpod, în nordul Austriei, unde se află cea mai mare turmă de bizoni din Europa.

‘Săptămâna aceasta, vom trimite primele patru exemplare, pui, în nordul Austriei. Acolo, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa are cea mai mare turmă de bizoni. Este prima dată când vindem din România. Noi i-am mai vândut din Germania, unde am avut o fermă de bizoni’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Victor Dimitriu, proprietarul acestor animale.

Acesta deţine una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania. Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuţi în România, de la ferma asemănătoare din judeţul Cluj nu s-a reuşit încă exportul, potrivit crescătorului sibian, de bizoni.

Victor Dumitru a preferat să-şi mute afacerea cu bizoni din Germania în România datorită calităţii păşunilor. Dacă în Germania, spune acesta, păşunile sunt tratate chimic, la noi, mai ales pe Valea Hârtibaciului, în comuna Marpod, judeţul Sibiu, păşunile sunt neatinse de produse chimice, fiind pline nu doar de iarbă, dar şi de flori.

‘Am avut o fermă, lângă Munchen, în Bavaria (Germania). Sunt român, din Sibiu, acasă e întotdeauna cel mai bine. Problema este că în străinătate, totul este suprapopulat. Dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf din Alpi, ai şosea. La noi e mai sălbatic, de aceea e mai frumos. În cazul nostru, da, facem pionierat. Am vrut în America să cumpărăm un ren. În Germania sau Austria nu mai găseşti păşune care nu a fost fertilizată cu azot sau cu chimicale. În Germania, unde e păşune, e doar iarbă, nu există flori, scaieţi, nimic. Aici, locul acesta, a fost un păşunat de care nu s-a atins nimeni, plin de râpe, nu i-a trebuit nimănui pentru agricultură, aşa am reuşit să-l concesionăm’, explică Victor Dimitriu.

Cu dealuri domoale, o pădure, dar şi râpe de care au fugit agricultorii, cele 70 de hectare pe care aleargă nestingheriţi cei 29 de bizoni americani de la Marpod, alcătuiesc prima fermă de acest fel din judeţ, care a luat fiinţă în urmă cu trei ani. După ce în urmă cu trei ani, totul a început cu un mascul de montă, importat direct din SUA, transportat într-un container special cu avionul, pe urmă cu TIR-ul până la Marpod, acum, sibianul care creşte bizoni a reuşit să scoată primii bani din această afacere, prin exportul a patru pui născuţi la el la fermă.

‘Dacă e o pasiune sau o afacere? Mai mult pasiune, va fi şi o afacere, cu aceşti patru pui pe care îi dăm acum în Austria începem să ne scoatem banii. Masculii de montă pleacă de la 4.000 de euro, la trei ani de zile, şi poate ajunge la 15.000-20.000 de euro. O femelă are un preţ de la 2.000 de euro. Noi am avut o femelă în Germania, care a fătat începând de la vârsta de doi ani, în fiecare an, până la 38 de ani, inclusiv’, a declarat Victor Dimitriu.

Aduşi din America, exportaţi în Germania, bizonii, mult mai mari decât zimbrii noştri, reprezintă o pasiune greu înţeleasă de mulţi, însă poate deveni o afacere foarte rentabilă, dacă sunt tăiaţi. Carnea de bizon este printre cele mai scumpe, un singur kilogram de muşchiuleţ de bizon poate ajunge la 80 de euro, în ţări precum Germania şi Franţa, unde sunt cei mai mari amatori de astfel de vânat.

‘Noi am plătit mai mult pe ei, ca să avem o linie foarte bună de sânge, nu sunt neamuri. De obicei, bizonii sunt sacrificaţi pentru carne. Am avut cerere, însă noi, deocamdată îi creştem, urmărim să mărim turma. Vrem să ajungem la 50 de animale, acum avem 29 de animale. Noi vindem numai pui şi vom mai aduce femele diferite de sânge, până ajungem la 50 de adulţi. Carnea de bizon e una dintre cele mai scumpe. Muşchiuleţul de bizon se vinde cu 80 de euro/kg, nemţii şi francezii sunt cei mai mari consumatori din Europa de carne de bizon. Mie mi-ar plăcea să mă ocup doar de tranzacţii de animale vii, mi-ar fi greu să sacrific. În caz că nu vom avea încotro, vom sacrifica’, spune crescătorul sibian, de bizoni americani.

Considerat nebun în urmă cu trei ani de zile de cunoscuţi, asta doar pentru că a avut curajul să îndrăgească un animal, de aproape 12 ori mai mare decât el, Victor Dimitriu s-a ‘îndrăgostit’ de bizonii americani, chiar la ei acasă, în SUA, în timpul unei vizite la o rezervaţie de indieni, unde era o turmă de 2.000 de bizoni. Absolvent al Facultăţii de Drept, a făcut bani aducând în România maşini din America şi din Germania, după care s-a decis să se stabilească în vârful unui deal, de unde poate privi în tihnă Munţii Făgăraşului, iar, la poalele lor, Valea Hârtibaciului. De turma sa de 29 de bizoni, din care câţiva cântăresc peste o tonă, au grijă doar el şi soţia sa. 

‘De unde pasiunea? E mai greu de explicat. Prima dată i-am văzut în America, într-o rezervaţie de indieni. Am văzut o turmă de 2.000 capete. Eu am terminat Dreptul, am avut animale doar la bunici, la ţară, pe care le iubeam, dar eu, până să cresc bizoni, am avut doar câine. Înainte de această afacere, aduceam multe maşini din America, din Europa, pe are le vindeam în România. Odată ce întâlneşti însă bizonii, petrecând mai mult timp cu ei, îţi dai seama că fiecare este un individ cu tabieturi. Începi să-i înţelegi’, explică dragostea sa faţă de bizoni, Victor Dimitriu. 

Un bizon nu este atât de costisitor pe cât pare. ‘Mănâncă pe jumătate cât o vacă’, îi plac cel mai mult morcovii, care sunt pentru el o delicatesă, preferă să alerge cât se poate de mult în libertate, de aceea fermele lor sunt cu dealuri şi văi. Asemenea unui urs de la Zoo, bizonul nu poate fi hrănit decât de la distanţă sau prin gard. Niciodată proprietarul nu se apropie de turma de bizoni, decât cu maşina, pentru că bizonii stau doar în turmă, iar dacă atacă unul, atacă toţi. Când atacă, bizonii pur si simplu calcă totul în picioare, nu îşi folosesc coarnele. Cu un organism foarte rezistent la boli, dar şi la schimbările climatice, pot suporta fără probleme, la fel de bine, temperaturi de plus şi minus 40 de grade, masculii sunt foarte agresivi dacă le sunt atacate femelele şi se luptă între ei, mai ales toamna, când e perioada de montă. 

Proprietarul Takko Ranch, ferma de bizoni americani din comuna Marpod, aflată la 33 de kilometri distanţă de municipiul Sibiu, vrea ca în viitor acest loc să atragă şi turişti, nu doar comercianţi de bizoni. Până atunci, Victor Dimitriu spune că ‘nu ar mai schimba niciodată locul liniştit în care se află cu zgomotul din oraş’.

Postaţi un comentariu


× 8 = douazeci patru