Şeful Gărzii Finaciare a căzut la examentul pentru Direcţia Antifraudă

Călin Chilat, fostul comisar şef al Gărzii Finaciare Maramureş

Călin Chilat, fostul comisar şef al Gărzii Finaciare Maramureş a fost declarat respins la concursul organizat de ANAF pentru Direcţia de Combatere a Fraudelor.

Chilat a candidat pentru o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Regionale 6 Oradea, şi a fost declarat respins după ce la interviul susţinut în faţa comisiei de examinare a primit un calificativ similar.

Ajdunctul lui, Mircea Niculae, deşi a obţinut un punctaj superior la proba scrisă a preferat să nu se prezinte le interviu, find de asemena declarat respins.

Singurul dintre şefii fostei Găzi Financiare din Maramureş care a fost declarat admis dar pentru Direcţia de Combatere a Fraudelor Maramureş este Grigore Ghiras, care a obţinut un punctaj de 90 de puncte la examenul scris.

Din cei 11 candidaţi care au participat la concursul organizat pentru Baia Mare, doar patru au fost declaraţi admişi: Grigore Ghiras, Ioana Cândea, Cătălin Niculae şi Alexandra Gui.

Noua direcţie a gost înfinţată odată cu reorganizarea ANAF şi are ca scop prevenirea şi de combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală. Direcţia de Combatere a Fraudelor, va acorda suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare.

 

 

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. soponios says:

    Normal ca au fost respinsi pt ca noua directie antifrauda este o institutie mai mult politica a USL-ului, iar vechii au fost considerati ca fiind PDL-isti. Macar fostii Gardisti au fost si profesionisti multi dintre ei, dar astia cine sunt? oricum e o batjocura cum nu s-a mai vazut in Romnia postdecembrista cu angajarile la stat. Sper ca umilirea fostilor Gardisti sa nu se termine asa.. Le recomand sa scoata dosarele la care au lucrat ale mafiei PNL-iste si PSD-ISTE.

  2. aaa says:

    “a fost cazut” si el ca toti ceilalti care trebuiau sa plece

  3. Vasile Blaga says:

    Finantele judetului Maramures sunt pline de clanuri mafiote si este o situatie fara scapare.
    Este o nesimtire grasa ce se intampla la nivel de politie economica, finante publice si control.

    Spagile zboara, atacuri dure la adresa firmelor care nu colaboreaza cu aceste clanuri. Este incredibila situatia la care s-a ajuns.

    Iar ce este strigator la cer, este faptul ca toti acesti oameni corupti si incompetenti au sustinere politica indiferent de guvern si partide politice. Au atatia bani incat le cumpara pe toate !! Din banii furati de la contribuabili si firmele maramuresene !

Postaţi un comentariu