Primăria Baia Mare vrea să extindă pistele pentru biciclişti

Municipiul Baia Mare / Sursa foto: zmbm.ro

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat miercuri pentru AGERPRES că va susţine un proiect de hotărâre în faţa Consiliului Local pentru a stabili zonele exacte de circulaţie destinate bicicliştilor.

Cătălin Cherecheş susţine iniţiativa de a modifica hotărârea redactată în mod eronat de către Direcţia de Poliţei Locală, care a inclus în acelaşi alineat bicicletele, mopedele şi motocicletele.

De-a lungul anilor, primarul municipiului Baia Mare a susţinut din fonduri proprii manifestări ale bicicliştilor băimăreni, un exemplu în acest sens fiind evenimentul ‘Skirt Bike’, dar şi alte asemenea acţiuni sportive.

‘Am fost unul dintre cei care a susţinut multe dintre acţiunile importante pe care le-au făcut iubitorii de ciclism din Baia Mare. Comentariile maliţioase sau chiar tendenţioase la adresa mea şi a consilierilor locali nu cred că îşi au locul. Concret, cu privire la modul în care se desfăşoară circulaţia cu biciclete în municipiul Baia Mare, într-o hotărâre de consiliu local cu caracter general, cu privire la gestionarea domeniului public şi la sancţiunile cu privire la unele activităţi desfăşurate pe domeniul public, la propunerea Poliţiei Locale s-a realizat o neclaritate. În sensul că au introdus bicicletele în aceeaşi oală cu mopedele şi cu motocicletele, lucru pe care îl vom corecta la iniţiativa mea în şedinţa de Consiliu Local de joi’ a spus Cătălin Cherecheş.

Se poate circula cu bicicletele pe toate aleile pietonale din oraş, pe străzile şi în parcurile municipiului Baia Mare, conform reglementărilor din Codul Rutier, excepţie făcând doar aleea de promenadă din Parcul Municipal ‘Regina Maria’.

Pe această alee doar copiii şi adolescenţii de până la 14 ani au voie să circule cu bicicleta.

 ‘Cu mopede şi motociclete nu se va putea circula pe trotuare, pe alei, zonele verzi, zonele pietonale în general. Cu biciclete se va putea circula peste tot în Baia Mare, conform legilor de circulaţie, inclusiv pe carosabil, în zonele pietonale sau cele special marcate, cu excepţia unui singur loc: Parcul Municipal Regina Maria. Aici am realizat centrul pentru persoane vârstnice, un loc de joacă cum nu au visat mulţi, dar au existat multe persoane accidentate de cei care într-un mod deplasat foloseau bicicletele ca şi mijloc de agrement. În rest, peste tot în municipiul Baia Mare se poate circula cu bicicleta. Se poate circula şi pe Aleea Grigorescu, în zona Parcului Mara, în zona Câmpului Tineretului, în zona parcului, dar aleea de aproximativ 600 de metri din zona Parcului Municipal Regina Maria este o alee destinată strict promenadei’, a afirmat Cătălin Cherecheş.

Administraţia publică locală are două proiecte care vizează dezvoltarea reţelei de piste pentru biciclişti la nivelul oraşului, dar şi la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare. Pentru administraţie este o prioritate să dezvolte reţeaua de piste pentru biciclişti, exemple în acest sens pot fi cele amenajate pe strada Vasile Lucaciu, respectiv pe malurile râului Săsar.

‘În rest, mergem mai departe cu proiectul nostru de a lărgi aria pe care o pot utiliza bicicliştii. Aici avem două proiecte – unul la nivel local şi unul la nivel metropolitan. Pentru că, dacă vrei să mergi cu bicicleta, este bine să nu te învârţi în cerc, în jurul Pieţei Revoluţiei – e util poate să ai o pistă de biciclete care să te poată duce spre Copalnic, Mănăştur sau în Seini sau în alte zone. Astea sunt chestiuni care ţin de dezvoltarea strategică, care ţin de acest concept de a circula cu bicicleta, aşa cum se întâmplă şi în Germania sau în Austria şi alte state. Deocamdată, noi suntem cei care gândim şi muncim pentru acest oraş şi bineînţeles sunt unii care stau la bere şi critică’, a spus Cătălin Cherecheş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu