Parchetul anchetează accidentul mortal în care a fost implicată mașina Prefecturii

Sursa foto: rtv.net

Instituţia Prefectului Maramureş a depus, miercuri, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea stabilirii circumstanţelor în care Pavel Hoban, fostul şofer al senatorului liberal Titus Liviu Paşca, care a murit săptămâna trecută, joi, într-un accident, a ajuns la volanul unui maşinii aparţinând instituţiei.

În plângerea înaintată procurorilor, Prefectul cere stabilirea modalităţii de înstrăinare a cheilor autoturismului, precum si a modului în care un autovehiculul a părăsit incinta Palatului Administrativ, fără a fi condus de o persoană autorizată şi fără a avea acordul conducătorului instituţiei.

Procurorii urmează să stabilească, în urma cercetărilor, cauzele producerii unui accident în care a fost implicată una dintre maşinile Prefecturii Maramureş, soldat cu decesul şoferului, Pavel Hoban. Acesta era şoferul senatorului PNL Titus Liviu Paşca, iar în momentul producerii accidentului, era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Maramureş, Marilena Florescu a declarat pentru AGERPRES că instituţia doreşte să lămurească modul producerii accidentului din seara de 5 septembrie, când şoferul Pavel Hoban ar fi luat cheiele de la una dintre maşinile instituţiei. Cel care avea autoturismul în grijă, Aurel Ţiglea a susţinut în declaraţiile date poliţiei, că Hoban ar fi sustras cheile autoturismului, după care a părăsit garajul Prefecturii.

Până la finalizarea anchetei penale, Aurel Ţiglea nu va mai avea dreptul de a conduce autoturismele din parcul instituţiei, a spus sursa citată.

În 6 septembrie, prefectul Anton Rohian a dispus începerea unei anchete interne, prin constituirea unei comisii. Până la finalizarea anchetei penale, cercetarea internă a fost suspendată.

Accidentul a avut loc în 5 septembrie, pe strada Andrei Mureşanu din Baia Mare. Pavel Hoban, şoferul care conducea maşina prefecturii, a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite.

În urma verificărilor preliminare s-a stabilit că bărbatul plecase de la un chef care a avut loc în garajul Prefecturii şi avea o alcoolemie de 1, 86 mg/l.

Conducătorul de drept al autoturismului, Aurel Ţiglea a susţinut în cadrul anchetei că Pavel Hoban ar fi sustras cheile maşinii cu intenţia de a pleca în oraş. El a mai precizat că, în garajul Prefecturii, ar fi avut un mic chef ocazionat de ziua de naştere a unui coleg.

Distribuie:

Postaţi un comentariu