Mocăniţa de pe Valea Vaserului, desemnată obiectivul turistic al anului 2013 în România

Mocăniţa a fost aleasă dintre sute de obiective

Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România” (AFSR) a desemnat, în 5 august 2013, Mocăniţa de pe Valea Vaserului ca fiind „Obiectivul turistic al Anului 2013 în România”. Scopul acestui concurs este acela de a promova România Frumoasă, de a atrage un număr cât mai mare de turişti, dar şi de a creşte gradul de vizibilitate al obiectivelor mai puţin cunoscute. De asemenea, se urmăreşte atragerea cât mai multor resurse financiare pentru renovarea, conservarea şi punerea în valoare a acestor obiective turistice din România.

Un juriu format din 16 persoane cu cunoştinţe în domeniul turismului, au avut de ales un câştigător dintre 51 de finalişti, reprezentând 14 judeţe. În competiţie au intrat muzee, cascade, păduri, grădini zoo, pieţe publice, clădiri de interes şi valoare arhitecturală deosebită, şosele turistice, trasee turistice, lacuri, izvoare.

În scopul realizării acestui concurs, preşedintele AFSR din România, Nicolae Marghiol, s-a adresat Centrului Judeţean de Informare Turistică Maramureş InfoTurism, care a transmis o listă cu 16 obiective din Maramureş, grupate pe trei categorii: situri culturale, atracţii naturale şi trasee turistice, dintre care nouă au fost selectate spre jurizare.

Clasamentul primelor 20 de obiective, printre care se află Defileul Lăpuşului şi Drumul Bisericilor de Lemn din Maramureş (cu punctajele aferente) arată astfel:

  1. Mocăniţa de pe Vaser – 46 puncte – Munţii Maramureşului – Maramureş
  2. Mocăniţa de la Moldoviţa – 42 puncte – Moldoviţa – Suceava
  3. Biserica Rupestră – 41 – Şinca Veche – Braşov
  4. Valea Zimbrilor – 40 – Vama Buzăului – Braşov
  5. Canionul 7 Scări – 35  – Braşov
  6. Muzeul Oului – 30 – Vama – Suceava
  7. Rezervaţia Tinovul Mare – 28 – Poiana Stampei – Suceava
  8. Peşterea Polovragi – 26 – Polovragi – Gorj
  9. Drumul Brânzei – 24 – Mărginimea Sibiului
  10. Poiana Narciselor – 24 – Vad – Braşov
  11. Tramvaiul de la Răşinari – 22 –Răşinari – Sibiu
  12. Cetatea Poenari – 22 –Arefu – Argeş
  13. Codrul Secular Giumalău – 21- Pojorâta – Suceava
  14. Abaţia Cisterciana – 21 – Carta – Sibiu
  15. Defileul Lăpuşului – 21 – Răzoare – Roşia – Remecioara – Maramureş
  16.  Complexul de Agrement Ariniş – 20 – Gura Humorului – Suceava
  17.  Mănăstirea Corbii de Piatră – 20 – Corbi – Argeş
  18.  Labirintul Poveştilor – 19 – Drăguş – Braşov
  19.  Stejarii Multiseculari – 18 – Breite – Mureş
  20.  Drumul Bisericilor de Lemn – 15 – Maramureş

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu