ISU Maramureş primeşte o autospecială nouă

Valoarea autospecialei este de aproximativ 200.000 euro

O autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă va intra joi în dotarea I.S.U Maramureş. Acest lucru a fost posibil prin programul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord“, etapa a doua, din care face parte şi Consiliul Judeţean Maramureş.

Joi, în jurul orei 12.00, la sediul A.D.I. Cluj se va face predarea-primirea  autospecialei, iar din partea inspectoratului maramureşean vor fi prezenţi colonelul Pop Ion, inspectorul şef al I.S.U. Maramureş, maiorul Ardelean Mihai, din partea Compartimentului tehnic şi plt. Godja Ilie, de la Garda de Intervenţie Bogdan Vodă.

Valoarea autospecialei, marca MAN, este de aproximativ  200.000 euro, are o capacitate de 3500 litri de apă şi 120 litri de spumogen. De asemenea, aceasta este dotată cu o remorcă destinată asistenţei medicale avansate, având în componenţă două corturi gonflabile, unul de 30 metri pătraţi, iar celălalt de 10 metri pătraţi, cel din urmă fiind destinat triajului.

Noua autospecială intră în dotarea Gărzii de Intervenţie Bogdan Vodă, iar vineri, 18 octombrie, o echipă de specialişti se va deplasa la Bogdan Vodă pentru instruirea întregului personal asupra modului de utilizare al autospecialei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu