Ipostaze. Expoziţie de artă inedită la Baia Mare

Holul Palatului Administrativ din Baia Mare găzduieşte o inedită expoziţie de artă a artistului plastic sălăjean Ion Pop – membru al Uniunii Artiştilor Plastici – Sucursala Baia Mare. Dacă în urmă cu două săptămâni, membrii UAP organizau o complexă expoziţie de pictură, ceramică, grafică şi carte la Muzeul de Mineralogie Baia Mare, azi – în faţa unui public numeros – a avut loc vernisajul expoziţiei „Ipostaze”. Expoziţia aduce în prim plan chipul uman, schematic şi esenţializat. Lucrările artisului Ion Pop sunt realizate din fier şi reuşesc din câteva linii să schiţeze – uneori cu umor, alteori cu dramatism – chipuri, expresii, stări şi sentimente.  Expoziţia este deschisă până în 31 august şi poate fi vizitată zilnic între orele 8.00 şi 13.00.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu