Celebrul paparazzo englez Duncan Ridgley s-a luat la bătaie într-un bar din Călineşti

Duncan Ridgley
eepurl.com

Celebrul paparazzo englez, Duncan Ridgley, care trăieşte de câţiva ani în satul Breb din Maramureş, a intrat în vizorul autorităţilor. În noaptea de luni, 21 octombrie, la ora 22.20,   Secţia 5 poliţie rurală Ocna Şugatag a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că într-un bar din localitatea Călineşti are loc o altercaţie între două persoane.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului şi a identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani care prezenta leziuni la nivelul feţei. Din primele verificări efectuate poliţiştii au stabilit că între acesta şi un alt consumator din bar a avut loc un conflict spontan care a degenerat iar agresorul a părăsit barul şi s-a urcat la volanul unui autoturism.

În jurul orei 00.00, pe DJ 109 F, pe raza localităţii Budeşti a fost identificat autoturismul în cauză, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetăţean englez. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, constatându-se că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost, de asemenea, transportată la spital şi a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibiţie alcoolică peste limita legală.

1 Comentariu

Postaţi un comentariu