Direcţia Silvică, obligată la daune de 2, 9 milioane lei pentru exploatare inadecvată la Vişeul de Sus

Directorul Direcţiei Silvice Baia Mare, ing. Pavel Horj, a declarat că instituţia sa va face recurs / Sursa foto: forum.softpedia.com

Tribunalul Maramureş a hotărât că Direcţia Silvică Baia Mare a exploatat inadecvat pădurea aparţinând comunităţii Vişeu de Sus şi trebuie să plătească daune în valoare de 2, 9 milioane lei către primăria din această localitate.

Suma reprezintă daune compensatorii pentru nerespectarea contractului între părţi, încheiat în 2007, ce prevedea administrarea, exploatarea şi conservarea a peste 2.900 ha de pădure aflate în proprietatea primăriei.

Acţiunea judecătorească a fost declanşată de fostul primar al oraşului Vişeu de Sus pentru constatarea unor deficienţe în gospodărirea fondului forestier, pierderi financiare înregistrate de către autoritatea locală, dar şi o prejudiciere a fondului forestier dat în grijă.

Fostul primar Vasile Ciolpan a motivat că serviciul de pază care trebuia să fie asigurat de Direcţia Silvică Baia Mare a lipsit în totalitate, fapt care dus la furt masiv de lemn.

Directorul Direcţiei Silvice Baia Mare, ing. Pavel Horj, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că instituţia sa va face recurs, având în vedere că suma de 2, 9 milioane de lei e una imensă pentru instituţia pe care o reprezintă.

‘Vom declara recurs şi vom uzita toate căile de atac posibile pentru a demonstra că undeva e posibil să fi existat o greşeală. Pentru Direcţia Silvică Baia Mare, suma de 2, 9 milioane reprezintă o valoare imensă’, a spus Pavel Horj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu