Deputatul Mircea Dolha, încrezător în capacitatea managerială a noului ministru al Transporturilor

Deputatul Mircea Dolha. Sursa: citynews.ro

Deputatul PNL de Maramureş, Mircea Dolha, a declarat luni pentru AGERPRES că numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor este un câştig politic, dar şi unul managerial.

‘Am încredere în noul ministru al Transporturilor, cunoscându-i capacitatea de a prelucra repede problematica unui minister extrem de important. Observ în ultimele ore, opinii diferite care subestimează calităţile Ramonei Mănescu; una dintre acestea se referă la calitate sa profesională cum că n-ar avea nicio tangenţă cu transporturile, însă cetăţenii nu doresc în conducerea acestui minister un inginer auto sau un proiectant de căi ferate, ci un bun manager care să deblocheze absorbţia fondurilor europene, să poată moderniza şi construi infrastructura necesară României. Cred că prin numirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor se rupe o încrengătură seculară în privinţa numirilor în această funcţie’, a afirmat Mircea Dolha.

El a amintit şi de posibila reactivare a unei investiţii abandonate într-un drum expres care să lege judeţul Maramureş de Ungaria.

‘Sunt convins că noul ministru al Transporturilor nu o să aibă parte de o lună de miere, dar sper să nu uite nici de proiectele lansate de miniştrii liberali de-a lungul timpului, iar unul dintre aceste proiecte e drumul expres Baia Mare – Vaja (Ungaria). Atât judeţul Maramureş, cât şi România au nevoie de un ministru hotărât şi competent’, a spus deputatul liberal Mircea Dolha.


Publicitate

Postaţi un comentariu