Deputatul Dolha: În cazul Roşia Montană trebuie analizate efectele asupra mediului înconjurător

Deputatul PNL Mircea Dolha, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru Roşia Montană, a declarat, joi, 19 septembrie, într-o conferinţă de presă, că nu se poate pronunţa asupra situaţiei exploatării miniere decât după ce va face deplasarea la faţa locului.

Parlamentarul liberal a precizat că deţine deja o serie de informaţii despre situl minier şi are ca termeni de comparaţie efectele industriei miniere şi metalurgice din municipiul Baia Mare asupra mediului.

‘Sunt om care gândeşte raţional: apreciez înfiinţare a unor noi posibile locuri de muncă în Baia Mare şi oriunde în ţară, dar în cazul Roşia Montană trebuie să decidem care pot fi efectele pe termen lung ale unei asemenea investiţii. Degeaba statul român se alege cu începerea investiţiei mizând pe o anumită sumă de bani când urmările asupra mediului înconjurător şi a oamenilor pot avea consecinţe şi peste 500 de ani’, a spus Mircea Dolha.

Deputatul liberal a menţionat că în deplasarea de la Roşia Montană, pe care o va efectua cu alţi parlamentari din comisie, urmează să-şi achiziţioneze echipamentul de protecţie adecvat pentru a evita îmbrăcarea celui care ar putea fi pus la dispoziţie de RMGC.

Mircea Dolha ar putea fi însoţit la Roşia Montană de specialişti din judeţul Maramureş care au activat peste 35 de ani în mineritul neferos.

Distribuie:

Postaţi un comentariu