Cimitirul din creierii munţilor

Despre Maramureş s-au scris tomuri întregi şi au curs râuri de cerneală dar, aşa cum spun  de fiecare dată cei care îl vizitează, „mereu rămâne câte ceva de descoperit”. Una dintre cele mai recente descoperiri a fost făcută în urmă cu doi ani de lucrătorii Direcţiei Silvice Maramureş. Silvicultorii au descoperit în defileul montan al Văii Vaserului, în Munţii Maramureşului, un cimitir militar, despre care oamenii cred că datează din timpul Primului Război Mondial. Acesta este amplasat la kilometrul 35, 6 al Căii Ferate Forestiere (CFF) Vişeu de Sus şi singura posibilitate de a ajunge la el este cu Mocăniţa, trenul care circulă în scop turistic pe acest traseu.

Cimitir ridicat în memoria soldaţilor germani şi ruşi

Membrii Direcţiei Silvice cred că cimitirul a fost construit în memoria luptătorilor germani şi austrieci ai Regimentului III Vânători din Carpaţi, căzuţi în Primul Război Mondial. Riveranii din Veşeu de Sus ştiau de existenţa cimitirului ascuns în creierii munţilor şi al unui document redactat în limba germană în care se pomenea despre Valea Mirajului, dar cimitirul efectiv a fost decopertat abia în luna septembrie 2011, la un secol de la înfiinţarea lui. Lucrările de decopertare a solului făcute de angajaţii CFF şi cei ai Direcţiei Silvice au scos la iveala inclusiv zidul care imprejmuia cimitirului militar. „Am rămas impresionat de povestea acestuia, iar împreună cu cei prezenţi am păstrat un moment de reculegere în memoria militarilor căzuţi pe frontul de aici, în primul război mondial”, a precizat Sandu Pocol, prefectul judeţului Maramureş la acea vreme.

Eveniment unic în istoria militară

Localnicii din zonă spun că acest cimitir a fost ridicat pentru a marca un eveniment unic în istoria militară care a avut loc în creierii Munţilor Maramureşului, pe Valea Vaserului. „Evenimentul nu este menţionat nicăieri în documente. În primăvara anului 1917, pe linia frontului Cehia – Bucovina de Nord – Zona Komanova (actuala graniţă cu Ucraina), la kilometrul 36 cu 400 de pe Valea Vaserului în locul numit Miraj a avut loc această fraternizare între comandanţii militari germani şi ruşi pentru îngroparea morţilor. Este unul dintre cele mai ciudate şi impresionante mausolee, cel de la Miraj”, povesteşte Vasile Coman, administratorul CFF Vişeu de Sus. Ca să întărească cele spuse de ei, pe Valea Vaserului, pe traseul Mocăniţei se mai pot vedea cazemate săpate în stâncă, tunele unde era depozitată dinamita dar şi un spital militar de campanie. În zonă a fost ridicată deja o troiţă şi un gard care împrejmuieşte mormintele militarilor.  De asemenea, au fost montate panouri cu fotografii realizate în zonă în timpul Primului Război Mondial. Acestea au fost realizate de ofiţerul german Erich Hoffmann în 1916 şi au fost trimise familiei Pellády din Vişeul de Sus la care locuia în timpul războiului. Autorităţile locale se preocupă de îngrijirea acestui cimitir şi, anual se săvârşeşte câte o slujbă de pomenire a soldaţilor care sunt înhumaţi acolo. Deocamdată oficialităţile judeţului s-au limitat la înştiinţarea ambasadelor Germaniei şi Austriei despre descoperirea făcută.

[stextbox id=”custom” caption=”Munţii războaielor”]Pe lângă cimitirul de pe Valea Vaserului, în Maramureş mai există un cimitir militar, cel din Pasul Prislop situat în Munţii Pietrosul Rodnei, situat la confluenţa judeţelor Maramureş şi Suceava. Acesta este amenajat pe lângă Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” Prislop . Pe dealul din apropierea lăcaşului de cult sunt îngropaţi 136 de militari, români, germani, austrieci şi maghiari care au murit în luptele din Primul Război Mondial duse în Munţii Pietrosul Rodnei. Anual, şi la acest cimitir, de care se îngrijesc călugării de la mănăstire, au loc slujbe de pomenire ale eroi căzuţi în Primul Război Mondial. Primul parastas în memoria martirilor din război a avut loc în vara anului 2009, când preşedintele Traian Băsescu a participat prima dată la slujba de pomenire a militarilor români şi străini care au murit în război. În anul 2012, la această slujbă a participat şi Prinţul Paul de România împreună cu Prinţesa Lia.[/stextbox]

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Magda Gondran says:

    Pe mine ma mira acest articol:in vara lui 1984 am stat vreo 3-4 zile ,impreuna cu copiii la o cabana de vanatoare,pe langa linia mocanitei in zona Faina.Acolo era in apropiere o mica capela de lemn in care era scrisa o istorie à acestui mare cimitir germano-austriac ,cel mai intins din frontul de est 1914-1918.Erau si 1-2 fotografii tip carte postala …cimitirul era imens ,pe 2 nivelé ,la intrare erau statuile mari din piatra a doi lei care stateau de garda !!! Imaginile acelea m-au impresionat profund,nu le pot uita…am mai vizitat cimitire militaire in Romania si Franta ,dar n-am vazut asa o maretie,tinand cont de salbaticia acelori locuri..muntii cu brazii care crescusera de peste 70 de ani !!! Unde à disparut acea bisericuta ?Era frumos ingrijita de cineva,avea flori de camp proaspete intr-o sticla…era un izbuc de apa minerala in apropiere unde localnicii veneau sa ia apa??!! In articol se vorbeste de descoperire in 2003…Cum dupa 1984-85 àu disparut urmele acestui loc sfintit ? DE CE ???oamenii locului trebuie sa stie ceva !!! Va multumesc daca s-ar face o ancheta mai profunda…sigur exista date in documentele militare austro-germane din Marele Razboi 1914-18 !!! Va multumesc !!!
    .

  2. Petru says:

    Cimitirul din Pasul Prislop e aproape distrus ptr ca nu are grijă de el și crucile lipsesc …RUSINE!

Postaţi un comentariu