Bronz la Naţionalele de babybaschet

Echipa feminină de babybaschet a clubului BC Olimpic Baia Mare a reuşit cea mai bună performanţă la nivelul baschetului feminin din Maramureş, cucerind medalia de bronz la Campionatul Naţional. Competiţia, desfăşurată la Târgu Mureş, a reunit la start 22 de echipe, băimărencele obţinând 7 victorii din 8 partide, singura înfrângere fiind suferită în semifinalele turneului.

Maramureşencele au trecut cu 20-17 de CSŞ Al. Ceuşianu Reghin, cu 35-15 de CS Bball 6 Sfântu Gheorghe, cu 34-17 de ACS Dan Dacian I Bucureşti, cu 25-17 de CSŞ Bega Timişoara, cu 22-2 de BC Slam Bucureşti şi cu 22-7 de CS For You Cluj.

În semifinalele competiţiei, băimărencele au pierdut în faţa celor de la ACS Dan Dacian II Bucureşti, cu scorul de 23-28,   iar în finala mică, elevele lui Alexandru Ferţigan s-au impus cu 34-23 în meciul disputat în compania celor de la BC Heroes Cluj-Napoca.

* Componenţa echipei: Farcaş Maria, Ciceac Alina, Polgar Alessia, Man Carla, Pop Carla, Morutan Maria, Viragos Carina, Olaru Raluca, Tămâian Laura, Lorincz Denisa, Pop Ana, Both Vivien, Merlaş Daria

Antrenor: Fertigan Alexandru

BC Olimpic a avut şi o reprezentantă, respectiv pe Maria Farcaş, în echipa ideală (Best Five) a turneului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu