Aeroportul riscă să rămână fără certificat de autorizare din cauza pădurii

Aeroportul din Baia Mare / Sursa foto: wikipedia.com

O parcelă de pădure de 19, 5 ha poate da peste cap întreaga activitate a aerogării băimărene. Anual, la rapoartele de audit, această problemă a fost menţionată, iar la auditul din anul 2013, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a prelungit valabilitatea certificatului de autorizare până în anul 2014.

În condiţiile în care obstacolul nu va fi eliminat, acesta constituind în momentul de faţă un factor de  risc major, se vor impune restricţii operaţionale traficului aerian pe Aeroporul Internaţional Baia Mare. Aplicarea restrictiilor ar avea ca şi consecinţe, limitarea tipului de aeronave care să poată opera pe aeroport în condiţii de siguranţă, sau chiar neacordarea certificatului de autorizare.

 „Având în vedere aceste aspecte  şi urmare a consultării cu ministrul Lucia Varga, soluţia urgentă este de a se elabora o Ordonanţă de Guvern, care să dea posibilitatea administatorului fondului forestier, să pună în valoare masa lemnoasă de pe suprafaţa de 19, 5 ha”, a declarat prefectul Anton Rohian.

‘Pădurea din vecinătatea pistei, paralelă cu aceasta, a fost gândită în anii 60 ca o perdea de protecţie a câmpului deschis dintre aeroport şi linia ferată din apropiere. De-a lungul timpului, pădurea a crescut, arborii au ajuns la maturitate, iar acum a ajuns să constituie un obstacol vizual pentru piloţii ce execută procedura de aterizare. Normele aviatice prevăd un anume un unghi de vizibilitate la sol pe timpul aterizării’, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare, Mihai Pătraşcu.

Ordonanţă de Guvern pentru siguranţa traficului aerian pe Aeroportul Internaţional Baia Mare

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a discutat miercuri cu ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga, despre necesitatea elaborării unui act  administrativ, care să dea posibilitatea autorităţii cu activitate în silvicultură fie locală, fie centrală, să aprobe/avizeze lucrările de tăiere a pădurii din vecinatatea Aeroportului Internaţional Baia Mare.

 „Este vorba de tăierea arborilor de pe o suprafaţă de 19, 5 ha  de pădure, care se află pe  domeniul public al oraşului Tăuţii Magherăuş şi care reprezintă un obstacol natural pentru traficul aerian”, a precizat Anton Rohian.

Instituţia Prefectului judeţul Maramureş va trimite în aceste zile ministrului Lucia Varga  documentaţia necesară în vederea elaborării Ordonanţei de Guvern, astfel ca lucrările de defrişare în zona Aeroportului băimărean să fie executate cât mai curând posibil.

Alături de prefectul judeţului, la discuţia cu ministrul Varga au luat parte Mihai Pătraşcu, directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare, Darius Dobra, inginer fond forestier din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş şi Angela Filip, şef serviciu Afaceri Europene, Dezvoltare Economică şi Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate din cadrul Instituţiei Prefectului judetul Maramureş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu