Limba Română şi Castelul Bánffy, vedetele sfârşitului de august la Cluj

Zilele Castelului Bánffy/ Foto: Dan Bodea

Sfârşitul de săptămână propune clujenilor două zile de sărbătoare la Bonţida, odată cu desfăşurarea unei noi ediţii a Zilelor Castelului Bánffy, programată în perioada 31 august-1 septembrie. Din programul acestor manifestări nu lipsesc expoziţiile, concertele de muzică clasică, atelierele meşteşugurilor tradiţionale, târg de antichităţi sau activităţi pentru copii. Bineînţeles, participanţii vor avea parte şi de proiecţii de filme, un tur ghidat al castelului, demonstraţii hipice şi proiecţie 3D cartată pe castel. La cea de-a 12-a ediţie a Zilelor Castelului Banffy, vor avea loc şi concerte susţinute printre alţii de Monyo Project, The Mono Jacks, Partizan sau Byron. Festivităţile vor începe sâmbătă, la ora 11.00 şi se vor desfăşura pe parcursul celor două zile atât în curtea Castelului Banffy, cât şi în capelă, în clădirea Miklós sau pe scena special amenajată.

Ziua limbii române

Clădirea Casino din Parcul Central „Simion Bărnuţiu” găzduieşte astăzi o dezbatere culturală şi un concert de excepţie, ambele organizate cu prilejul „Zilelor Limbii Române”, eveniment celebrat pentru prima dată, în mod oficial, în 31 august, la nivel naţional, în România, concomitent cu evenimentul similar celebrat de Republica Moldova în această dată încă din anul 1990. Astfel, cu începere de la ora 17:00, Asociaţia Inima Ardealului şi Primăria Cluj-Napoca organizează în Parcul Central o dezbatere culturală la care sunt invitaţi să vorbească ÎPS Mitropolit Andrei, alături de preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Irina Petraş, şi conducătorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, prof. univ. dr. Ilie Rad. Sâmbătă, tot de la ora 17.00, în faţa Clădirii Casino va fi organizat un concert special care îi va avea în prim-plan pe membrii Corului bărbătesc din Finteuşul Mare. Intrarea la eveniment este liberă. Celebrarea Zilei Limbii Române ca zi de sărbătoare naţională în România a fost aprobată de Parlament la începutul acestui an, în urma unei iniţiative care datează din 2011 şi care a fost semnată de către reprezentanţii tuturor partidelor politice.

Intrare gratuită la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca îi invită pe iubitorii de artă în acest weekend la nu mai puţin de trei expoziţii. Una dintre aceasta este expoziţia „Thorma János şi colegii, discipolii săi” este prezentată la Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi la Galeria Quadro. A şaptea ediţie a expoziţiei „Muzeul păpuşilor” prezentată publicului de către Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Teatrul de păpuşi „Puck” cuprinde păpuşi, decoruri, recuzite şi afişe din repertoriul actual şi din arhiva Teatrului. O altă expoziţie care poate fi vizitată sâmbătă este expoziţia de pictură Gy. Szabó Béla. Aceasta cuprinde un număr de 50 de tablouri dintre care 30 picturi în ulei create între anii 1930 şi 1944 şi 20 de pasteluri create între anii 1930 şi 1970. Toate cele trei expoziţii pot fi vizitate în cadrul programului „Nocturnă muzeală” care oferă publicului posibilitatea de a petrece seara de sâmbătă vizitând Muzeul de Artă, cu acces gratuit, între orele 15.00-22.00.

Piaţa Unirii din Cluj-Napoca va găzdui, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 20.00, ultimele manifestări din cadrul evenimentului Seri de vară clujene. Sâmbătă, 31 august, clujenii vor avea parte de petrecerea oferită de Summer Dance Fest şi Andreea Bălan & Petrișor, iar duminică publicul îl va putea asculta pe Aldo Blaga alături de Tzika Sax Orchestra, dar şi pe Vlad Gliga şi Digital Sushi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu