FOCUS-POCUS. Magie la volan în mașina care parchează singură

Noul Focus, pe serpentinele dintre Brașov și Poiană | Foto: Dragoș Savu

Noul Ford Focus pornește la drum cu îmbunătățiri semnificative față de precedentul model. Nu este doar un facelift pentru un model mai vechi, ci este un model nou-nouț, spune șeful Ford România, Zoltan Brassai. „Până la 20 de milioane de euro investiți în reproiectarea unui model, vorbim de un facelift, dar dacă investiția este mai mare, vorbim deja de un nou model. Iar în noul Ford Focus s-au investit mai mult de 100 de milioane de euro”, a explicat Brassai, la evenimentul de lansare a noului model pe piața din România.

Noul model este cel mai „neamț” dintre toate de până acum, pentru că asta cere piața. „Totul este mai german. Studiile de piață arată că asta își doresc clienții, o mașină cât mai apropiată de conceptul german de mașină, iar noul Ford Focus, creat de altfel la Köln, este cel mai german dintre toate Fordurile”, a mai spus Brassai.

Rezultatele încep să se vadă – presa auto din Germani a catalogat noul Ford Focus ca fiind primul capabil să se bată de la egal a egal cu VW Golf.

Focus 2014 are o grilă frontală agresivă, împrumutată de la Fiesta facelift, care, în combinație cu blocurile optice cu alură sportivă și capota nouă, îi  schimbă radical aspectul la exterior.

La interior, bordul a fost redesenat, în centrul atenției fiind amplasat displayul din vârful consolei centrale, operat prin intermediul platformei multimedia SYNC 2, care joacă rolul unei veritabile interfețe om-mașină. Ecranul tactil, de opt inci, devine o parte principală a experienței la volan, prin intermediul său fiind controlate sistemul de navigație, climatizarea, sistemul audio sau telefonul mobil.

Tot la capitolul tehnologii de vârf, noua gamă Focus se mândrește cu pachetele opționale de parcarea asistată a mașinii, perpendicular spate și lateral spate. Folosind aceste sisteme, șoferului nu îi rămâne decât să calce încetișor pe accelerație, după ce a băgat în marșarier. În rest, volanul este rotit automat de computerul de bord, care se ghidează în funcție de viteză, direcție și datele furnizate de cei 12 senzori de parcare.

Pe circuitul de kart. de la Tg. Secuiesc,   noul Focus și-a demonstrat capacitățile sportive.

Pe circuitul de karting de la Tg. Secuiesc, noul Focus și-a demonstrat capacitățile sportive | Foto: Dragoș Savu

La același capitol, noul Focus poate fi dotat cu un sistem de ghidare la mersul cu spatele, fără a utiliza oglinzile retrovizoare. Camerele de luat vederi proiectează pe același display din consola centrală imaginile din spatele mașini, dar și linii directoare care calculează traiectoria, în funcție de rotirea volanului.

Toate aceste numere de magie tehnică fac noul Focus prietenos de condus, dar cu o alură și un comportament sport.

Lansarea noului model în România a prilejuit un test drive de la București la Poiana Brașov și apoi până în stațiunea Covasna. A doua zi, mașina a fost testată și pe circuitul de karting de la Târgu Secuiesc.

La drum lung, mașina se comportă impecabil. Modelul condus, cu un motor 1.5 Ecoboost produs la Craiova, în  6+1 trepte de viteză, „trage” admirabil în pantă chiar și în treptele superioare și rămâne stabilă ca o stâncă în curbe la viteze mari.

Fiind o mașină de familie prin excelență, nu te-ai aștepta să aibă prea multe veleități sportive. Dar o tură pe circuitul de karting cu pilotul Marco Tempestini la volan te convinge că mașina e capabilă de performanțe incredibile. „Este foarte ușor manevrabilă, datorită tehnologiei care face ca orice curbă să poată fi abodată cu o singură rotire de volan, astfel încât nu trebuie să iei nicio mână de pe volan în timpul rotirii. De asemenea, în viraje are o stabilitate crescută din cauza suspensiilor independente de pe puntea spate”, a explicat pilotul.

Noul Ford Focus are misiunea să consolideze poziția modelului pe o piață unde este deja lider. Astfel, în 2013, „vechiul” Focus a fost cea mai populară mașină din lume, cu peste un milion de autoturisme noi vândute. Pe piața din România același model s-a vândut anul acesta în 2000 de unități.

Portretul-robot al cumpărătorului

Managerul general Ford România,   Zoltan Brassai.

Managerul general Ford România, Zoltan Brassai | Foto: Dragoș Savu

Potrivit managerului general Ford România, Zoltan Brassai, Ford Focus este perceput în România ca o mașină de familie, dar în țările vestice este achiziționat de tineri de 25-30 de ani și de persoane de 45 de ani. „Dacă la noi este o mașină de familie, în țările de vest este una care se cumpără în perioada de dinainte de a avea copii, sau după ce aceștia au început o viață independentă”, a explicat Brassai. În jur de 75 la sută dintre cumpărători pe plan mondial sunt bărbați, în România proporția fiind chiar mai mare.

16.450 de euro, cel mai ieftin model

Noul Focus este disponibil în două variante de echipare, Trend și Titanium, modele cu patru și cinci uși, dar și wagon, cu motorizări pe benzină și motorină. Cel mai ieftin model (Trend, benzină, motor 1.0 Ecoboost, 100 CP, cinci uși, cutie manuală cu cinci trepte, Euro VI) costă 16.450 de euro cu TVA. Modelele cele mai scumpe trec de 22.000 de euro. Pentru a consulta lista completă de motorizări, pachete și dotări opționale consultați documentul de mai jos:

Distribuie:

Postaţi un comentariu