Effie şi Ron – tandem în jurul lumii

A pornit din A­us­tralia şi, vineri pe la apus, a ajuns în Tur­da. Motocicliştii de aici, prietenii lui, l-au adus pe drumuri ocolite, peste dealurile de la Buru, ca să nu-l lovescă tirurile. A doua zi aveau parada motocicletelor de epo­că. Seara, s-au adunat în jurul lui Ron şi până târziu au depănat poveşti despre motociclete. De fapt, poveşti des­pre câte lucruri poa­te face un om când vrea cu adevărat ceva.

Ron pleacă singur la drum. Întotdeauna singur. Are şaptezeci de ani, dar îi place să trăiască intens această experien­ţă. Doar el şi motocicleta lui, cea mai veche motocicletă funcţională din lume, face suta de ani! Descoperă oameni, locuri neştiute, vede şi simte într-o călătorie cât încă într-o viaţă. Aşa că Ron are mai multe vieţi: India, Nepal, Iran, Pakistan, Bulgaria, Turcia, România… Călătoriile lui seamănă cu ale lui Don Quijote. Încalecă pe Effie (e numele pe care i l-a dat motocicletei) şi porneşte în căutarea necunoscutului. Aşa a ajuns şi în România, o ţară despre care nu ştia mai nimic, dar care l-a surprins plăcut, pentru că peste tot oamenii îl întâmpinau zâmbind şi vorbeau cu el, ca şi cu unul de-al lor.

„Aveţi o ţară splendidă!”, spune Ron şi ochii i se luminează. „Am văzut locuri care m-au uluit şi pe care n-o să le uit până la sfârşitul vieţii, iar după aceea, poate că tot n-o să le uite Effie…” Când am ajuns în ţară, am avut parte de cea mai frumoasă întâmpinare. Am fost primit cu zâmbete. Eu nu îi cunoşteam, dar ei pe mine da. Am primit chiar şi un steag pe care l-am pus pe ghidonul motocicletei.

S-a născut în Noua Zeelandă. I-ar plăcea ca şi motorul, dacă ar ajunge într-un muzeu, să fie unul de acolo, de la el de acasă. Sentimentele de zbor, adrenalina oferită de motoarele puternice şi mari îl atrag, însă rămâne fanul motoarelor de aceeaşi vârstă cu el. Numele motorului este Effie pentru că seamănă, ca pronunţie, cu FN. Printre destinaţiile din ţară unde vrea să ajungă se numără Sibiu, Bucureşti, Piatra-Neamţ

Effie este o motocicle­tă. Are suta de ani. Fiind cea mai bătrâ­nă motocicletă funcţională din lume, putem spune că este mai mult un miracol, decât un vehicul. Dacă aţi vedea-o, aţi iubi-o pe loc. Deşi pare slăbuţă, poate chiar scheletică, i se văd toate măruntaiele, are un aer sobru, de iapă pur-sânge ajunsă la bătrâneţe. Nobleţea i se vede pe chip! S-a născut dintr-un motor pe care un prieten i l-a dat lui Ron, cu mulţi, mulţi ani în urmă. Apoi, garajul lui Ron a ajuns un fel de burtă din care, după patruzeci de ani, s-a născut Effie. Atâta i-a luat lui Ron să culeagă bucăţile trupului ei risipite prin lume şi să i le pună la loc. Vă daţi seama, ce mult trebuie să o iubeşti ca să o aştepţi patruzeci de ani? După ce  a fost gata, australianul a pornit să-i arate lumea despre care el însuşi auzise doar din poveşti. De atunci, Ron şi Effie, ultima motociccletă „vie” care a ieşit acum un veac pe porţile Fabrique Nationale din Belgia, trăiesc împreună aventura plecării şi întoarcerii din lunga lor călătorie. Asemeni lui Ulise, Ron găseşte întotdeauna drumul spre casă şi locul unde se odihneşte Effie. Pentru ca apoi să pornească din nou la drum, chemaţi de forţa nevăzută a pasiunii.

Ron s-a născut în Noua Zeelandă. I-ar plăcea ca şi motorul, dacă ar ajunge într-un muzeu, să fie unul de acolo, de la el de acasă. Dar nu prea curând, Effie încă mai poate „trăi” înainte să ajungă într-un muzeu! Sentimentele de adrenalină oferite de motoarele puternice, mari, îl atrag, însă rămâne fanul motoarelor de aceeaşi vârstă cu el.

Ron, cum ai descrie sentimentul pe care îl ai pe motocicletă?

E ca un drog legal! Prima motocicletă am avut-o la 13-14 ani, fără ştirea părinţilor, am cumpărat-o de la un prieten şi o ţineam la el în garaj, iar de fiecare dată când aveam ocazia să plec de acasă, mergeam şi o luam de acolo şi mă plimbam. Asta se întâmpla cam o dată pe săptămână. La 18 ani am avut prima motocicletă pe care am dus-o acasă. Părinţii nu pot spune că m-au aprobat sau înţeles niciodată complet, în ciuda faptului că şi tatăl meu a avut o motocicletă la vârsta de 17 ani. De motocicleta asta nu am dat eu, mai mult ea m-a găsit pe mine. Atunci lucram la un atelier de reparaţii şi într-o zi a venit un client. Văzând că am mai multe motociclete vechi m-a întrebat dacă aş fi interesat de motorul de FN. M-am dus împreună cu el, l-am văzut, mi-a plăcut şi atunci mi l-a dat mie. Aşa a început totul. Apoi am început să caut piese peste tot în lume. Am găsit treptat fiecare părticică, am văzut-o pe bucăţele. A fost un proces care a durat 40 de ani.

Dacă eşti atât de statornic în pasiunea pentru motoare, cum a fost cu femeile?

Pe soţia mea am întâlnit-o în urmă cu 47 de ani. Eram şofer de tir atunci. Prima dată am trecut pe lângă ea şi am claxonat-o, a doua oară am claxonat-o şi i-am tras cu o­chiul, iar a treia oară am invitat-o în oraş şi ea a acceptat. După trei săptămâni ne-am căsătorit. A fost o conexiune imediată.

Cu cine călătoreşti? Nu ţi-e teamă de necunoscut?

Călătoresc singur. Îmi pla­ce să trăiesc intens această experienţă, să simt natura. E o evadare din realitate. Să călătoreşti în grup este mai dezavantajos, nu toţi membrii merg cu aceeaşi viteză, fiecare vrea să oprească pentru diferite necesităţi şi astfel drumul nu mai are acelaşi ritm. A fi un motociclist nu te îndepărtează de oameni, din contră, te apropie. De fiecare dată când opreşti undeva cu motorul, oamenii sunt interesaţi, atraşi şi mereu vin să te întrebe diverse chestii legate de motor. Aşa cunoşti lumea, chiar dacă eşti singur la drum. Soţia mea mă înţelege, chiar dacă ei îi e frică să conducă singură, iar acest motor e prea bătrân  pentru a merge împreună pe el. Totuşi, uneori mă însoţeşte la drum, cu alt mijloc de transport. Astfel ne întâlnim la destinaţie şi fiecare are propria poveste cu privire la drumul parcurs.

Şi România, cum ai descrie-o?

Ei, am venit în România cre­zând că drumurile sunt foar­te rele, aşa auzisem, am mai fost şi în Pakistan şi credeam că e ca acolo, dar spre surprinderea mea, aici sunt mult mai bune.

Cât vei sta la noi?

Voi sta în România aproximativ trei săptămâni, am o hartă cu locuri care mi-au fost recomandate pentru a le vizita. Nu am un loc preferat, din câte am văzut până acum totul este minunat, oamenii sunt foarte ospitalieri, iar drumurile nu sunt nicidecum aşa de rele pe cum m-am aşteptat. Când am ajuns în ţară, am avut parte de cea mai frumaosă întâmpinare. Oameni pe care eu nu îi cunoşteam m-au primit cu zâmbete şi pregătiţi. Eu nu îi cunoşteam, dar ei pe mine da. Am primit chiar şi un steag pe care l-am pus pe ghidonul motocicletei. Din fiecare ţară am primit câte unul, însă din nefericire, în urma drumului sunt prea murdare şi distruse, aşa că nu le pot păstra. Dacă ar fi să aleg între oameni şi motociclete, le-am ale­ge pe amândouă. După fiecare călătorie de 6-7 luni în care sunt doar eu şi motocicleta, simt nevoia de a mă întoarce în realitate. A călători pe motocicletă e cu totul o evadare din cotidian, din realitate, intri într-o altă lume, aşa că la final simt nevoia de a mă întoarce acasă, de a sta puţin printre oameni.

Cui îi va rămâne motocicleta?

Am un fiu, însă el nu îmi împărtăşeşte această pasiune. Dacă va dori, îi voi lăsa lui moştenire motocicleta, dacă nu, aş vrea să găsesc o persoană care să o conducă în continuare. Nu mi-aş dori să ajungă într-un muzeu, nu încă. Încă mai poate fi condusă. Nu e chiar atât de greu să mergi pe motocicletă, totul vine din interior, trebuie să simţi. Dacă ştii să mergi pe bicicletă, cam la fel e şi cu motocicleta.

 Care ar fi destinaţia de vis, poate cea care ar marca sfârşitul călătorului-motociclist?

Mi-ar plăcea să ajung în China, da. Dacă ar trebui să aleg acum drumul pentru ultima călătorie, China ar fi. Mi se pare un loc minunat. Nu cred că voi ajunge de vârsta motocicletei mele, nu pentru că nu mi-aş dori, dar sunt toate aceste impedimente fizice, ele survin inevitabil odată cu înaintarea în vârstă. 80 de ani mi se pare o vârstă la care m-aş putea retrage din „acest sport”. Am fost acum patru zile pe Transfăgărăşan. E minunat ce am văzut acolo. Am rămas complet uimit! Am filmat cu o cameră ataşată de cască. Voi pune filmuleţele pe blogul meu, dacă mi-au ieşit bine. Sper că sunt la fel de frumoase precum a fost experienţa mea. A fost un pic dificil să urmez acest traseu, însă Adrian (din Bulgaria) m-a ajutat, mai ales la urcare, atunci când se încălzea motorul. Adrian este şi el un fan al motoarelor de epocă, acum are unul de 25 de ani. Nu l-ar da pe unul nou, chiar dacă acelea sunt mai puternice, nu oferă acelaşi sentiment.

De ce ai nevoie pentru a pleca la drum în afară de motor, hartă şi sentimente?

De urările şi gândurile celor pe care îi întâlneşti în drumul tău. Aşa afli de cele mai frumoase locuri, fiecare om ştie despre un loc ascuns, inedit şi acelea se dovedesc a fi cele mai minunate locuri. După România, voi merge pe traseu prin Ungaria, Bulgaria, tot ce urmează, iar în septembrie voi merge la ultima întâlnire FN, din Germania. Şi a­colo acest motor va fi cel mai ve­chi, va fi un fel de bunic al motoarelor. În octombrie va ajunge în Belgia pentru aniversarea motocicletei. Riscul este acela că nu se ştie niciodată unde se va opri. Dar din acest risc rezultă mereu un sentiment plăcut.

Ce i-ar sfătui Ron pe tinerii motociclişti?

Să plece la drum şi să simtă.

Ron,   un motociclist pasionat

Ron, un motociclist pasionat

Ne adunăm într-o curte umbroasă lângă Effie. Ne uităm la ea uluiţi. Are claxon de alamă, aceeaşi şa de piele maronie cu urmele purtării omului, atâta amar de ani. Două poşetuţe laterale prinse de ghidon, o inscripţie între roţi şi un steag al României în faţă. Effie ne rabdă să o sâcâim, o tragem de claxon, ne pozăm cu ea. În câteva minute în jurul nostru se adună lume. Ilie l-a cunoscut deja pe Ron, aseară, au făcut schimb de mailuri. Au povestit despre motociclete, are şi el acasă una, o Mobră din 72. Participă în fiecare an la ziua motocicliştilor, nu scapă nicio ocazie. Şi de vreo 10 ani de când Alin Todea, liderul lor, a avut ideea, se organizează în fiecare a treia duminică din iulie, parada motocicletelor de epocă. Balul doamnelor! Grupul lor, vreo treizeci de motociclişti,   are şi un sediu, pe strada Coşbuc, unde se mai întâlnesc seara şi discută. Chestiuni tehnice şi de distracţie!

Anul acesta Ron le-a tăiat răsuflarea. „Este atât de curajos! Să ai un motor ca al lui şi să pleci la drum atât de lung trebuie să fii tare de tot!”, crede Ilie. Pe umeri îşi poartă băiatul, pe Andrei. Şi lui îi plac motoarele, stă tot timpul lângă motocicletă.

Poate vă surprinde, dar în Turda este un microb al motocicletelor, care bântuie de ani buni, poate chiar de pe vremea comunismului. „Şi la Europa Liberă s-a vorbit despre noi”, spune Kepes  Antal, aparent un vânzător de miere de albine, în realitate un colecţionar de motoare, împătimit al lor. Are mai multe acasă, a avut o Jawa „în vremurile bune”, acum are trei, între care un Hoinar… Hoinarul este prima motocicletă românescă liberă de după căderea comunismului. Domnul Antal are reţineri însă faţă de motoarele puternice: „Te distrug, sunt moarte curată! Am mers cu aşa ceva, îţi smulg mâinile pur şi simplu, aşa de puternice sunt! Te doare inima, îţi dau palpitaţii! Iar drumurile noastre sunt nesigure, avem cei mai necivilizaţi şoferi! Mai ales cei de tir! Se bagă în tine, te împing pînă la marginea drumului, te omoară!”

Adalbert vine la restaurant, dar se opreşte să mai tragă un ochi spre Effie. O studiază cu atenţie şi ne mărturiseşte că are şi el acasă o Kawasaki Ninja, ceva special. „Aici, la noi, în Turda, e o modă cu motocicletele, aşa s-a pomenit, din generaţie în generaţie! De copil mă jucam cu ele!”

Chiar şi Angela, care serveşte cafeaua de dimineaţă pentru motocicliştii care au venit să-l vadă pe Ron, spune că fata ei are un prieten motociclist şi Doamne, cât s-a speriat la început că s-o urca pe dihania aia şi-o păţi ceva! Dar încet-încet s-a obişnuit, acum nu i se mai pare nimic ciudat! „Cred că le vedeam aşa pentru că scot un zgomot urât, dar motocicletele sunt şi frumoase, şi urâte, la fel ca şi stăpânii lor!” spune Angela. Iar bărbaţii se întorc surprinşi spre ea: Ia te uită ce spune femeia asta!

[stextbox id=”custom” caption=”Old Bloke”]Faimosul Old Bloke trece prin România cu motocicleta lui pentru a participa la Întâlnirea Est-Europeană a motocicletelor de Epocă la Turda. A pornit din Australia cu o motocicletă de 100 de ani – considerată cea mai veche motocicletă funcţională din lume. A străbătut Nepal, India, Pachistan, Iranul, Turcia, Bulgaria şi vine în România. Dar cine e Old Bloke (tipul în vârstă)? Ron Fellowes se apropie de 70 de ani. Spune că asta nu îl face mai înţelept, dar dovedeşte că s-a dat puţin cu motorul la viaţa lui, în jurul blocului de vreo cateva ori şi a şi căzut. În anii ‘80 a călătorit cu soţia 200.000 de km prin 24 de ţări. Acum călăreşte un FN (Fabrique Nationale) din 1910, făcută în Belgia. Călătoreşte din Australia spre Belgia pentru a sărbători cei 100 de ani ai motocicletei lui în ţara ei de baştină. Îl va întâmpina regele Belgiei pentru a-l felicita.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu