Medicul Cristian Răchiţan, între primii diagnosticieni din lume: „România este locul în care îmi sunt rădăcinile. Îi sunt dator” 

A plecat din România cu mai bine de 30 de ani în urmă. Şi-a câştigat renumele peste Ocean ca fiind unul dintre primii 5 diagnosticieni din lume. România rămâne însă pentru el locul unde îi sunt rădăcinile şi de unde încă îşi trage seva. L-am întâlnit pe medicul Cristian Răchitan într-o frumoasă zi de septembrie, când, între două conferinţe şi câteva interviuri, a găsit un răgaz să ne împărtăşească secretul care stă la baza notorietăţii lui. Un lucru care merită menţionat în această prezentare succintă a celui pe care multa lume îl caută pentru un diagnostic este faptul ca medicul Cristian Rachitan este orb.

Cine sunteți, domnule doctor Cristian Răchitan?

Sunt un român care în copilărie păzea vacile pe munții și dealurile din zona Gurii Văii și între acel moment și acesta, am traversat lumea de la un capăt la altul: dintr-un sat mic care se cheamă Gura Văii, undeva pe malul Dunării, de unde am plecat la 11 ani și am ajuns pe marginea cealaltă a lumii, a Americii, tratând personalități chiar și din guvernul american. În urmă cu 8-9 ani am pornit un proiect despre care cred că este misiunea vieții mele. Mi-am închis cabinetul din New York  care era frecventat de marile personalități ale lumii, că să pot să călătoresc și să spun lumii ce e viața, lucru pe care l-am aflat şi eu întâmplător căutând cauza bolilor. Încă de la începutul carierei mele medicale am fost pasionat de a găsi cauza bolilor. Boala este tratată, corpul își reglează un proces de compensare care ne ajută să ducem boala, dar de fapt afecțiunea respectivă evoluează pînă ajunge la final. Desigur, evoluția este grăbită de nivelul de stres. În general, se intervine medicamentos pentru a ajuta organul să ducă boală, dar  nu o stopează. Procesul de îmbolnăvire al organului respectiv evolueză pentru că nu se cunoaște cauza. Acest lucru m-a stimulat să îmi dedic o mare parte a vieții pentru a găsi cauza bolilor. Am găsit la început o parte din ea care m-a ajutat și propulsat profesional, pentru că am folosit una dintre cele 2 scurtături pentru a interveni: tratamentele mele sunt mecanice, bazate pe manipulări și formule osteopatice (sau aparent osteopatice) și exerciții de streching și respirație pentru a corecta segmentul structural care, fiind deformat, afectat, îmbolnăvea organul din vecinătate. Căutând drumul spre acel “altceva” am ajuns la creier, la aparatul gândirii, am investigat creierul cum funcționează din punct de vedere analitic, dar tot nu a fost de ajuns și am ajuns la spirit, la întâlnirea celor două entități și la felul în care cele două își programează misiunea sau colaborarea care este destinul sau planul vieții. Acolo am găsit cauza supremă care este combinată cu prima. Acest lucru ne da șansa să avem o viziune sau un acces total la boală, chiar şi la cancer. Aceasta este partea mea profesională. Căutând cauza bolii am dat peste altceva la care nu mă gândisem: de ce suntem aici. Cum vă spuneam, în urmă cu 7-8 ani mi-am închis unul dintre cele două cabinete. Acest lucru mi-a permis să mă dedic studiului, să calatoresc și să comferenţiez în toată lumea. Mi-am propus ca toate aceste conferințe să fie cu intrare liberă. Nu accept să fiu plătit, singur îmi plătesc și cazările și drumul. Mă simt foarte împlinit și îmi place foarte mult ceea ce fac.

Domnule doctor, ce este omul?

Omul este o unitate compusă din câteva elemente: partea fizică care este guvernată de sistemul nervos central. Apoi este destinul, acel program care este stabilit la începutul vieții, atunci când spiritul preia corpul respectiv pentru a-și programa ce are de făcut ca să poată evolua spre perfecțiune sau spre Dumnezeu. La români despre acest lucru se vorbește din vechime:ursitorile care vin la începutul vieții. Una dintre ele este spiritul care aparține corpului. Este Eul nostru superior. Celelalte două ursitori despre care vorbea românul în vechime:una deținea trăirile pozitive și cealaltă pe cele negative în funcție de ceea ce are de experimentat corpul pentru a extrage esențele sau informațiile depozitate în departamentul memoriei, necesare pentru evoluția spirituală. Iar cea de-a patra parte a omului este sufletul, care este prelungirea spiritului în existența noastră materială. Doar la finalul vieții putem să îl percepem. Înălțarea sufletului, atunci când sufletul se reunește cu spiritul și pornește ucarea.

De multe ori invinuim o persoană pentru  faptul că nu s-a întâmplat ceea ce ne doream. Suntem supărați pe o situație. Dar nu ne uităm în interiorul nostru să înțelegem că am forțat un lucru care nu trebuia să se întâmple. Practic, noi suntem cauza supărării.

Aceste lucruri creează traume psihice pentru că preluăm o informație greșită pe care noi o considerăm bună, o depozităm în departamentul memoriei conștiente și acest lucru rămîne o sursă de neplăcere, cu atât mai mult cu cât pe parcursul luării deciziei se formează trăirea. Gândirea este cea care procesează informațiile pentru a extrage o decizie. Și de multe ori, informațiile sunt greșeli în totalitate, fie de interpretare, fie din lipsa de informații precedente, fie de fapte.

Cum ați ajuns să analizați aceste aspecte ale vieții, pornind de la medicina tradițională ?

Am înțeles cum funcționează corpul, iar conștiința mea mi-a dictat să fiu onest. M-am specializat în structură, am început să tratez pacienții pe partea mecanică pentru că, vedeți dumneavoastră, corpul funcționează pe două dimensiuni: cea bio-chimică și cea bio-mecanică. Deci, partea de chimie și cea biomecanică , foarte neglijate și neînțelese. De fapt, totul pornește de la prima inspirație a vieții, atunci când se dilată plămînul iar procesul de respirație le reunește pe cele 2: biochimic, prin care oxigenul introdus în corp stă la baza tuturor reacțiilor din organism, și mecanic, producând dilatare prin mișcarea plămânului care are o multitudine de funcții: ajută inima să pulseze, ajută ficatul să se miște și să grăbească reacțiile biochimice, ajută digestia mecanică în stomac, ajută impulsurile nervoase date de-a lungul măduvei spinării. Totul este o mișcare.

Am plecat în Asia și am stat mulți ani acolo, învățând, investigând, încercând să înțeleg modalitățile străvechi de a te adresa sănătății omului. Am studiat cum vedeau alții procesul de îmbolnăvire sau de vindecare. Am studiat medicina orientală, medicina ayurvedica, homeopatia. Nu m-a impresionat nimic din ele. A mai rămas previziunea convențională că aspect anatomic, anatomo-patologic, fiziologic, dar sigur, mi-am creat o altă viziune, un alt fel de a privi procesul de îmbolnăvire și însănătoșire. Sigur, fiind în Asia, am studiat toate religiile de acolo și am văzut cum gândesc și cum se raportează la Dumnezeu. Eu, crescând între babe la țară, ştiam poveştile străvechi și puteam face o comparație cu ceea ce am întâlnit în Asia. Multe lucruri nu le-am înțeles. Mi-au trebuit mai mulți ani ca să înţeleg câte ceva. Întorcându-mă în SUA am studiat mai multe specialități și având dorința de a găsi cauza bolilor, mi-am creat rapid notorietate. Am avut foarte mare noroc. Poate o șansă creată de faptul că asta îmi era misiunea vieții să umplu un mare gol în știința medicală.

Spuneați la începutul interviului că sunteți un om împlinit. V-aș întreba dacă vă considerați și un om norocos?

Nu. Sunt doar un om muncitor. Muncesc cu drag, cu plăcere, cu dorința  de a face că mai bine ceea ce fac și de a fi onest cu ceea ce fac. Mi-am creat foarte multe libertăți. Nu sunt un rob al banilor. Mi-am câștigat libertatea și mă bucur de acest lucru.

Care sunt cuvintele care vă ghidează în viață?

Să fiu cât mai conștiincios în ceea ce fac și cât mai onest. Sigur, ajut oamenii și cu cât îi ajut îmi dau seama că mă ajut și pe mine în aceeași măsură pentru că atunci când văd că îmi reușește un ajutor al unui om care are nevoie și îl caută simt o satisfacție care mă împlinește. Atunci simt că sunt util și sunt și eu o roată la această mare căruță a planetei. Îmi fac datoria.

Ce este România pentru dumneavoastră?

România este locul în care îmi sunt rădăcinile și din care mi-am tras seva. Îi sunt dator acestui loc.

Interviu de Cristina Liberis

Postaţi un comentariu