Horoscop săptămânal: 28 iulie – 3 august

Berbec

Ai mult de lucru şi ai de făcut mai multe drumuri, care până la urmă se vor dovedi deosebit de avantajoase. Evită să te implici în discuţii contradictorii cu colegii, deoarece nu duc la nimic bun, cel mult atmosfera devine tensionată.

Taur

Energia nu îţi lipseşte, însă nu se canalizează acolo unde îţi doreşti ci în alte direcţii. Nu ai de ales, aşa o să rezolvi nişte probleme care nu erau foarte importante pentru tine, dar trebuiau rezolvate candva. E posibil să apară varianta unei noi colaborări.

Gemeni

La serviciu apar unele nemulţumiri, dar ele se vor rezolva mai bine dacă laşi lucrurile să-şi urmeze cursul firesc. Energia ta atinge cote maxime, de aceea te poţi ocupa de orice fără nicio greutate. O persoană de sex opus este impresionată de calităţile tale.

Rac

Inspiraţia de care dai dovadă îţi permite să găseşti soluţii pentru multe din problemele personale. O persoană apropiată s-ar putea să fie nemulţumită, considerând că nu-i acorzi suficientă atenţie. Încearcă să o tratezi cu mai multă înţelegere.

Leu

Energia fizică este peste nivelul cu care te-ai obişnuit. În schimb graba de care dai dovadă îţi poate încurca unele proiecte. La serviciu ai reuşit să te faci remarcat. E posibil să te implici în activităţi noi foarte interesante.

Fecioară

Cineva vrea să te implice într-o afacere la limita legalităţii. De preferat să te gândeşti şi să analizezi foarte bine oferta şi dacă ţi se pare ceva neclar să nu dai curs acestei propuneri, care ţi-ar putea aduce multe neplăceri pe viitor.

Balanţă

La serviciu primeşti noi sarcini, semn că se mizează pe calităţile tale. Deşi în ultima perioadă eşti tare obosit poţi da dovadă de superficialitate şi nu vei avea nici un avantaj. De aceea e de preferat ori să nu te implici ori să te concentrezi la maxim.

Scorpion

Deşi munceşti foarte mult, lucrurile se rezolvă cu greutate şi târziu. Nerăbdarea de care dai dovadă îţi poate încurca planurile chiar mai mult decât îţi poţi imagina. Nu te aştepta la rezultate imediate. Investiţiile pe termen lung sunt cele mai bune.

Săgetător

E bine să nu faci lucrurile în grabă. Profită de unele câştiguri neaşteptate pe care le vei avea, pentru a face unele investiţii pe care le-ai dorit de mai multă vreme. Weekendul petrecut alături de persoana iubită te ajută să te relaxezi.

Capricorn

În general, ai relaţii bune cu cei din jur, dar cineva nu prea te iubeşte aşa că urmează momente de bârfă şi invidie. Nu este cazul să-ţi faci sânge rău, fiindcă sunt numai vorbe goale şi răutate. Până la urma indiferența ta este arma cea mai de preţ pe care o ai.

Vărsător

Activităţile intelectuale îţi vor da ocazia să-ţi pui în valoare calităţile, aşa că dacă ai de dat un examen sau de luat o decizie într-o problemă delicată, conjunctura actuală te ajuta. O întâlnire surpriza ar putea avea loc în weekend.

Peşti

Ai unele planuri de viitor şi vrei să te sfătuieşti cu cineva apropiat, în a cărui judecată ai încredere deplină. Şansa este de partea ta, cu condiţia să nu-ţi asumi riscuri inutile. Nu este o perioadă bună pentru cheltuieli mari.

Distribuie:

Postaţi un comentariu