Horoscop 31 august – 7 septembrie 2017

Berbec

Prudenţa nu îţi este caracteristică şi din acest motiv este posibil să mai greşeşti. Ai o energie debordantă şi te interesează să ştii în detaliu tot e mişcă. Calităţile de lider ţi se accentuează dar şi pretenţiile cresc pe măsură.

Taur

Nu duci lipsă de idei noi. De asemenea te atrage noul şi îţi doreşti să avansezi profesional sau să găseşti o nouă sursă de venit. Spre finalul săptămânii te bucuri de popularitate şi poţi culege roadele unei relaţii interesante.

Gemeni

Eşti gata să recunoşti dacă ai greşit, dar eşti intransigent cu erorile altora. Dacă prinzi pe cineva cu minciuna, nu-ţi place, motiv pentru care devii nervos. Acordă-ţi ceva timp ca să poţi afla mai multe detalii despre proiectele în care vrei să te bagi.

Rac

La serviciu te poţi aştepta la tot felul de răsturnări de situaţii, inclusiv financiare. Pot apărea nişte  probleme şi neînţelegeri cu colegii. Posibil să ai parte de anumite discuţii contradictorii pe care le iniţiezi chiar tu.

Leu

Dispui de o capacitate organizatorică bună şi ştii să îţi foloseşti autoritatea cu înţelepciune. Te mobilizezi rapid şi eşti în stare să pui în mişcare lucrurile, atingându-ţi scopurile tale şi ale echipei. Anumite probleme legate de părinţi, te pot abate de la drumul tău.

Fecioară

Pare că nimic nu merge. Revin în prim plan probleme neterminate sau amânate, care s-au adunat şi cu greu le mai poţi rezolva. De asemenea sunt tot felul de neconcordanţe care te bruiază în activitatea de zi cu zi. Pot fi probleme legate de părinţi sau de casă care îţi încurcă planurile.

Balanță

Există o tendinţă spre dezechilibru, fie financiar, fie relaţional, fie ambele. Prietenii te pot ajuta sau dimpotrivă, împiedica în planurile tale. Cumva eşti dependent foarte mult de o persoană apropiată dar şi de anturaj.

Scorpion

Există nişte tendinţe distructive în tine, în sensul de a risipi un potenţial bun. Acest lucru te poate conduce la situaţia de a avea anumite probleme. În continuare îţi vin tot felul de idei pe care ar fi bine să le fructifici în sens constructiv.

Săgetător

Este o săptămână a bilanţului pe de-o parte, dar pe de alta există o dorinţă de expansiune, de a cunoaşte lucruri noi, persoane străine, de a studia mai mult decât până acum. Reuşeşti să îţi faci noi cunoştinţe interesante.

Capricorn

Te preocupă foarte mult lucrurile ascunse, nevăzute. La serviciu eşti ajutat să continui un plan mai vechi, dar cu condiţia să te implici mult în susţinerea lui. La începutul săptămânii viitoare beneficiezi de un ajutor nesperat.

Vărsător

Oboseala îşi spune cuvântul şi afectează starea ta generală. Nu îţi poţi permite nici măcar o zi de pauză, pentru că ai o mulţime de probleme de rezolvat. Ai impresia că nimeni nu te înţelege şi eşti prins cu treaba ca într-o menghină.

Pești

Nimic nu te doare mai tare decât să descoperi că cel în care ai crezut te minte şi profită de bunătatea ta. Te agiţi în permanenţă. Nu poţi pierde nici o zi fără să faci ceva. Iniţiativele tale, excesul de zel, însă, lasă urme de oboseală.


Publicitate

Postaţi un comentariu