Horoscop 27 octombrie – 3 noiembrie 2017

BERBEC

Săptămâna aceasta va trebui să stabileşti foarte clar graniţele până unde le permiţi unor colegi de serviciu sau prieteni să intervină în viaţa ta personală. Urmează o săptămână cu predispoziţii ridicate spre conflict.

TAUR

O femeie pare dispusă să te ajute într-o afacere sau îţi va oferi nişte sfaturi utile pentru soluţionarea unui proiect care a ajuns pe ultima sută de metri. Atenţie la relaţia cu băncile pentru că s-ar putea să apară nişte încurcături în acte.

GEMENI

Vorbeşti mult şi uneori fără să gândeşti serios, iar acest lucru te poate costa destul de serios. Săptămâna care vine, încearcă să ţii lucrurile sub control. Important e să nu laşi orgoliul să-ţi dicteze ce atitudine să adopţi. Nu trage concluzii pripite.

RAC

Vrei să te afirmi într-o chestiune delicată, însă s-ar putea să nu fii pregătit îndeajuns să preiei atâtea responsabilităţi. Ar fi de dorit să ceri sfatul unor specialişti sau unor oameni în care ai încredere, cu mai multă experienţă.

LEU

Ai multă ambiţie şi ştii să comunici foarte bine cu cei cu care interacţionezi. Această atitudine îţi va deschide uşile către succes sau recunoaştere. Atenţie la cheltuieli săptămâna următoare  deoarece apar câteva tentaţii mari.

FECIOARĂ

Săptămâna aceasta, se pare că vei purta nişte discuţii extrem de importante privind finanţele. Un prieten pare dispus să-ţi acorde tot ajutorul într-un proiect în care crezi mult. Cu insistenţă şi ambiţie apar şi rezultatele pe care ţi le doreşti.

BALANŢA

Datorită unei susţineri necondiţionate a unei femei s-ar putea să semnezi un acord important sau să parafezi un contract care te favorizează pe termen lung. Atenţie la nişte detalii mărunte care te pot încurca în afacere.

SCORPION

Familia a devenit o prioritate în aceste zile. Încearcă să găseşti balanța care să-ţi permită un ajutor pentru rude, dar fără să ajungi să-ţi sacrifici total timpul. Sfaturile unui prieten complet dezinteresat îţi vor fi de folos în aceste zile.

SĂGETĂTOR

Încăpăţânarea pe care o manifeşti îţi va aduce unele discuţii la locul de muncă. Îţi lipseşte coerența, strategia şi nici nu ai prea multă intuiţie în aceste zile. Un coleg încearcă să îţi atragă atenţia când greşeşti, dar nu eşti dispus să-l asculţi.

CAPRICORN

Depui multe eforturi în tot ceea ce faci, însă va trebui să fii deschis şi la propunerilor venite din afară. Nu poţi să faci totul singur. Nişte discuţii mai vechi, reaprinse pe neaşteptate îţi vor da bătăi de cap în zilele ce urmează.

VĂRSĂTOR

Cineva de la serviciu încearcă să te vorbească pe la spate. Te gândeşti să treci cu vederea acest lucru care ţi se pare neînsemnat.  Învaţă să fii mai drastic atunci când îţi sunt încălcate drepturile şi nu îţi este respectată onoarea.

PEŞTI

Ai multă intuiţie, dar nu ştii să o foloseşti. Din bun simț nu vrei să tragi la răspundere pe cei vinovaţi de  eroarea comisă. Această atitudine nu este potrivită pentru că te va afecta destul de serios în ceea ce faci și mai ales pe viitor.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu